Prima  |  Articole  |  Audit şi control intern | Vă e trist în contabilitate? Schimbăm profesia!

Vă e trist în contabilitate? Schimbăm profesia!

09.09.2008   4166   Artur Morarenco

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

imprimare

Vă e trist în contabilitate? Schimbăm profesia!

Calea spre vîrf

Profesia de auditor cere o concentraţie mare a atenţiei şi o răbdare enormă. La fel sunt necesare cunoştinţe bune în domeniul contabilităţii, matematicii şi posibilităţi de analiză. De la scrupulozitatea şi buna-credinţă a unui astfel de specialist depinde situaţia financiară nu doar a firmei verificate ci şi  a lui însuşi. Această funcţie presupune o răspundere enormă pentru autenticitatea documentelor verificate şi a consultaţiilor. Comiţînd o greşeală, auditorul va fi nevoit să se răsplătească pentru ea nu doar cu o amendă mare, ci şi cu propria reputaţie.

Selecţia dură

Este sigur că pretendenţii la o aşa funcţie importantă şi de răspundere trebuie să răspundă unor cerinţe anumite, destul de dure. Cerinţele pentru susţinerea examenului de calificare la Ministerul Finanţelor şi respectiv a obţine licenţa de auditor sunt specificate în Legea privind activitatea de audit nr.61-XVI din 16.03.2007.
În primul rînd, în această listă intră studiile superioare economico-financiare sau juridice, confirmate prin diploma de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţămînt superior din Republica Moldova sau dintr-un alt stat, cu condiţia recunoaşterii calificării şi echivalării acestei diplome de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova. Diplomele de perfecţionare profesională nu se consideră echivalentul studiilor superioare din domeniul economiei (jurisprudenţei).
În al doilea rînd, va fi necesară existenţa stagiului de muncă de cel puţin 3 ani în domeniul economico-financiar sau juridic, din care cel puţin 2 ani ca stagiar în activitatea de audit sub îndrumarea unui auditor

În al treilea rînd, absenţa antecedentelor penale pentru infracţiuni economice.
Dacă toate condiţiile indicate sunt îndeplinite, mai departe va fi necesar de ales unul din centrele specializate de învăţămînt în pregătirea pentru susţinerea examenelor cu scopul primirii certificatului de calificare al auditorului. Unul din cele mai renumite centre din Chişinău este „Contabil Service”. Durata cursurilor la acest centru este de aproximativ patru luni cu frecvenţă serală (după serviciu).

Programul acestor cursuri cuprinde toate disciplinele la care este necesar de susţinut examen la Ministerul Finanţelor şi anume:

1.       Auditul

2.       Contabilitatea financiară

3.       Contabilitatea de gestiune

4.       Managementul financiar

5.       Dreptul

6.       Gestiunea tehnologiilor informaţionale şi a sistemelor computerizate

În total programul cuprinde 164 de ore academice. Un neajuns mare îl constituie, însă, lipsa opţiunii de frecventare a cursurilor în limba română, cursurile sunt ţinute doar în limba rusă. La fel un avantaj este şi preţul relativ ridicat pentru astfel de cursuri. La „Contabil Service”, spre exemplu, preţul este de 6500 de lei.

În plus doritorii de a susţine examenele trebuie să achite plata pentru examenele de certificare la Ministerul Finanţelor, pentru fiecare disciplină.

Examenul de calificare se organizează de Ministerul Finanţelor, iar examinarea se efectuează de Comisia de certificare. În calitate de observatori pot participa reprezentanţi ai asociaţiilor auditorilor, contabililor şi societăţilor de audit.

Pretendenţii care nu au susţinut examenul la unele discipline pot fi admişi să repete examenul prima dată – peste 6 luni şi a doua oară – peste un an după încercarea anterioară, cu respectarea termenului limită de pînă la 3 ani, care începe să curgă din ziua în care candidatul a susţinut examenul la una din discipline.

Decizia asupra rezultatului examenului de calificare poate fi contestată în Consiliul de supraveghere a activităţii de audit în termen de 30 de zile de la data primirii rezultatului.

Pretendenţilor care au trecut această încercare li se eliberează certificatul de calificare al auditorului, care nu are termen de valabilitate.

Însă, aceasta încă nu este tot. Auditorul atestat este obligat, în decursul fiecărui an calendaristic, să treacă instruirea după programele de ridicare a calificării în volum de 40 de ore academice. În caz contrar, certificatul se retrage, şi pentru restbilirea lui, este necesar de susţinut din nou examenele, dar nu mai devreme de 6 luni după retragerea acestuia.

Cursurile după programa ridicării calificării pot fi frecventate în orice instituţie de învăţămînt cu instruire personală continuă (lista acestor instituţiilor acreditate de către Ministerul Finanţelor o puteţi vizualiza la http://minfin.md/ro/actnorm/audit/reginst/). Costul acestor cursuri oscilează de la 1500 la 3000 lei.

Certificatul poate fi retras şi în cazul cînd, auditorul, în scopul primirii certificatului a prezentat documente confirmative neautentice, sau în privinţa lui a fost pronunţată o sentinţă definitivă şi irevocabilă de condamnare pentru infracţiune legată de activitatea profesională. În primul caz, examenul de calificare va putea fi susţinut numai după 5 ani din momentul retragerii certificatului.

Ce e mai departe?

Primind certificatul, DVS veţi putea pretinde la funcţia de auditor extern sau intern. Primii lucrează în firme de consulting, care prestează servicii profesionale întreprinderilor de toate nivelurile. Sarcina lor este confirmarea autenticităţii raportării financiare organizaţiei verificate.
Ultimii fac componenţă din personalul companiilor mari şi a holdingurilor. Ei evaluează sistemele existente de administrare şi de control a riscurilor întreprinderii, examinează operaţiile şi evenimentele, care pot fi obstacole pentru firmă şi activitatea ei.

Atenţie:
Lucrul auditorilor interni la momentul de faţă se bucură de o cerere mare, şi salariul lor este mai mare decît a colegilor „externi”.

Pentru ziua de azi specialiştii pe auditul intern sunt mai întrebaţi pe piaţă şi cîştigă ceva mai mult decît colegii lor „interni”, de aceea astăzi în sfera dată se observă un flux puternic de cadre. Cauza acesteia este, în mare parte, deplasările şi concentraţia ridicată, de care este legat lucrul auditorilor externi.
Salariul auditorului intern în Chişinău în anul 2009 fluctuează
între 500 şi 2000 de euro.
Nivelul salariului unui astfel de specialist este influenţat de:
•    Experienţă. Auditorii începători cîştigă 500-600 euro, în timp ce colegii lor mai experimentaţi cu stagiu ridicat – 1500-2000 euro.
•    Educaţia. În lipsa certificatelor de calificare, cariera auditorului va fi foarte grea. Pe măsura înaintării specialistului creşterea salariului poate constitui de la 20 la 50%. Prezenţa certificatului internaţional SIRF de asemenea ridică considerabil preţul candidatului. Un astfel de certificat poate fi obţinut la moment în cadrul cursurilor desfăşurate de centrul de instruire „AdCognos” din Chişinău în parteneriat cu centrul englez „ATC International”. Acest centru oferă instruire în vederea obţinerii certificatului înternaţional DipIFR (Diploma in International Financial Reporting). Cursurile au o durată de aproximativ o luna, cu frecvenţa de două ori pe saptamînă pe durata întreagă a zilei (full-time). Preţul acestor cursuri împreună cu costul materialelor didactice şi taxele pentru susţinerea examenelor constituie aproximativ 30 000 lei. Informaţie mai detaliată despre aceste cursuri puteţi găsi la http://www.atc-global.com.
•    Cunoaşterea limbii străine. În mediu specialiştii care pot lucra fără de traducător, pe piaţă costă cu 20-30% mai scump.
•    Orarul de lucru. Deseori o parte componentă a lucrului auditorului constituie deplasările, şi acordul cu această condiţie poate ridica preţul lucrătorului dat cu 20-50%.
•    Prestigiul companiei. În companiile de audit ce aparţin la „Big Four”, de regulă, salariile sunt puţin mai joase, decît în firmele autohtone – aproximativ cu 10-30% la poziţiile începătoare,
însă la posturile superioare salariile ajung să fie cu 50-100% mai mari. În acelaşi timp aceste companii prezintă mai multe oportunităţi pentru o creştere profesională.
Cît despre salariul auditorului extern, în Chişinău în 2009 el fluctuează între 500 şi 1500 euro.

 

Comentarii Adaugă comentariu
 
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase  
Întrebări-răspunsuri
Privind dreptul la achitarea indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, dacă stagiul angajatului este mai mic de 9 luni 
14.07.2016  
Activez din iulie 2015. În februarie 2016 am stat 6 zile în concediu medical. Mi se cuvine achitarea concediului medical?
Privind acordarea concediului de odihnă integru 
27.06.2016  
În primul an de muncă, după 11 luni lucrate fără concediu de odihnă, angajatul are dreptul la 28 zile de concediu sau 26 (11x2,33)?
Privind calcularea și achitarea concediului adiţional plătit pentru studii 
22.06.2016  
Dacă îți ei concediu adiţional plătit pentru studii, unde trebuie să se achite 75 % din salariu mediu și cum se calculează acesta?
Modul de calculare a concediilor suplimentare 
03.02.2016  
În cazul în care o persoană apropiată a unui angajat a decedat, angajatul va putea beneficia de concediu suplimentar? Cum se va calcula acest concediu?
© 2017 Contabil Şef. Toate Drepturile Rezervate.