Prima  |  Legislaţia  |  Legislaţia fiscală  |  Scrisori  |  Scrisorile principale cu privire la TVA şi accize | Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 205 din 07.07.2017

Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 205 din 07.07.2017

10.07.2017   368  
imprimare

1. (28.20.11)
    „Cînd apare obligația de aplicare a TVA la cota zero pentru livrările de mărfuri în zonele economice libere, în Portul Internaţional Liber „Giurgiuleşti" și Aeroportul Internaţional Liber „Mărculeşti" și de pe restul teritoriului republicii"?

În conformitate cu prevederile art.7 alin.(3) al Legii cu privire la zonele economice libere nr.440 din 27.07.2001, art.7 alin.(2) din Legea cu privire la Portul Internaţional Liber ,,Giurgiuleşti" nr. 8-XV din 17.02.2005 și art.4 alin.(2) din Legea cu privire la Aeroportul Internaţional Liber ,,Mărculeşti" nr.178-XVI din 10.07.2008 pe teritoriul ZEL, PILG și Aeroportul Internațional ,,Mărculești" se stabilește regimul de declarare obligatorie în vamă a mărfurilor (serviciilor) introduse pe și scoase de pe acest teritoriu.

Plasarea mărfurilor în zona economică liberă în PILG și Aeroportul Internațional Liber ,,Mărculești", luând în considerație prevederile alineatelor (31), (2) și (2) al articolelor menționate din legile respective, se realizează doar prin completarea de către rezident a declarației vamale de import în zona economică liberă, fără obligativitatea furnizorului (vânzătorului) de a completa alte declarații vamale.

De asemenea, conform art.1371 alin.(1) din Codul vamal nr.1149 din 20.07.2000, ca rezultat al finalizării operațiunilor de vămuire cu mărfuri și mijloace de transport, organul vamal validează declarația vamală depusă, iar mărfurile și mijloacele de transport se consideră plasate sub destinația vamală solicitată.

În conformitate cu prevederile art.108 alin.(2) din Codul fiscal, pentru mărfuri, data livrării se consideră data predării (transmiterii) mărfurilor cumpărătorului (beneficiarului) sau dacă mărfurile sînt transportate, data livrării se consideră data la care începe transportarea, cu excepţia mărfurilor de export pentru care data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul Republicii Moldova.

Luînd în considerație faptul că livrările în ZEL, PILG și Aeroportul Internațional Liber ,,Mărculești" de pe restul teritoriului republicii sînt asimilate exportului conform legilor sus menționate, termenul obligației de aplicare a TVA la cota zero, pentru aceste livrări, survine la data acordării statutului de marfă amplasată în teritoriile respective - data declarației vamale de introducere a mărfurilor în ZEL, Portul Internaţional Liber ,,Giurgiuleşti" și Aeroportul Internaţional Liber ,,Mărculeşti".

Temei: (Decizia Consiliului executiv de lucru al IFPS nr. 1 din 03.01.2017 ,,Cu privire la stabilirea momentului de aplicare a cotei ,,zero" a TVA pentru livrările efectuate în ZEL, PILG și AIL ,,Mărculești" din restul teritoriul vamal al RM")

Comentarii Adaugă comentariu
 
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase  
Noutăți ContabilȘef
Baza generalizată practicii fiscale   
15.12.2017   335  
Ordinul SFS nr. 508 din 14.12.2017
Baza generalizată a practicii fiscale 
14.12.2017   599  
Ordinul SFS nr. 490 din 06.12.17, 498 din 08.12.17, 502 din 12.12.17, 504 din 13.12.17
© 2017 Contabil Şef. Toate Drepturile Rezervate.