Prima  |  Noutăţi  |  Noutăţi generale  |  În primele nouă luni 2017, industria a înregistrat o creștere de 2,4%

În primele nouă luni 2017, industria a înregistrat o creștere de 2,4%

15.11.2017   77  Ministerul Economiei al RM
imprimare

Pe parcursul perioadei ianuarie-septembrie 2017, producția industriala a crescut cu 2,4% față de perioada similară a anului precedent. Această evoluţie se datorează creșterii industriei prelucrătoare (+2,9%) şi a producţiei şi furnizării de energie electrica si termica (+1,4%).

Potrivit estimărilor Secției modelare și prognozare economică a Ministerului Economiei și Infrastructurii, printre principalii factori care au influențat creșterea producției industriale se evidențiază evoluțiile pozitive înregistrate în sectorul agricol, precum şi creșterea cererii interne și externe pentru unele produse industriale, inclusiv echipamentele electrice, produsele de cauciuc și mase plastice, băuturile alcoolice, în special vinurile din struguri, produsele farmaceutice, produsele din carne, din lemn şi plută, fructe şi legume, articolele de îmbrăcăminte, mobilă, etc.

În același timp, asemenea factori precum saturarea pieței interne cu produse din import, competitivitatea redusă a unor produse moldovenești au influențat descreșterea producției la o serie de produse, inclusiv produsele din tutun, unele articole textile, uleiurile și grăsimile, produsele din hârtie, etc.

În luna septembrie 2017 volumul producţiei industriale a crescut cu 7,9% faţă de septembrie 2016. Creşteri consistente în luna septembrie a marcat producţia și furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat - cu 21,3%. Un alt catalizator important al acestei evoluții a constituit industria prelucrătoare, care s-a majorat cu 8,4%. Evoluţii remarcabile au înregistrat fabricarea de maşini şi utilaje (+71,2%), fabricarea de echipamente electrice (+66,6%), datorate inclusiv politicilor statului de stimulare şi atragere a investitorilor străini în zonele economice libere. Totodată, pe parcursul lunii septembrie s-au evidenţiat creşteri impunătoare în industria alimentară (+19,1%), produsele farmaceutice (+19,4%) fabricarea autovehiculelor şi remorcilor (+15,2%).

Aportul principal în procesul de fabricare a producţiei de către întreprinderile industriale revine industriei prelucrătoare (84,3%).

În cadrul industriei prelucrătoare, o pondere înaltă este deținută de industria alimentară (24,5%), care în ianuarie-septembrie 2017, a înregistrat o creștere de 3,6%, fiind stimulată în special de evoluţiile pozitive ale sectorului agricol. La evoluția volumului producţiei industriei alimentare și-a adus aportul creșterea volumului producţiei de conserve şi produse din carne - cu 14%, conservarea fructelor şi legumelor - cu 8,8%, fabricarea pâinii - 2,5%, fabricarea produselor lactate - cu 1%. 

Fabricarea băuturilor alcătuiește 9,4% în volumul total al producţiei industriei prelucrătoare, înregistrând în perioada de referinţă o creştere de 8,8%, inclusiv volumul de distilare, rafinare şi mixare a băuturilor - creştere cu 14,2%, volumul producţiei de vinuri din struguri - creștere cu 9,7%.

Printre celelalte ramuri ale industriei prelucrătoare în care se atestă o creștere a volumului de producție se evidențiază: produsele din cauciuc și mase plastice (+20,1%), produsele farmaceutice (+8,6%), prelucrarea lemnului (+13%), etc. Un aport deosebit la creșterea industriei prelucrătoare îl are producția de maşini şi utilaje (+6%) și fabricarea de fire și cabluri electrice (+30,9%).

Industria extractivă în ianuarie-septembrie 2017 a continuat trendul negativ. Astfel, volumul producţiei industriei extractive s-a diminuat cu 5,2% față de ianuarie-septembrie 2016.

Sectorul energetic, care deține o pondere de 12% în volumul total al industriei, a înregistrat o creștere a volumului producției şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiționat - de 1,4%.

Comentarii Adaugă comentariu
 
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase  
© 2017 Contabil Şef. Toate Drepturile Rezervate.