Prima  |  Noutăţi  |  Noutăţi generale  |  Vitalie Vrabie: Eficientizarea activității Serviciului Vamal a adus încasări record la bugetul de stat

Vitalie Vrabie: Eficientizarea activității Serviciului Vamal a adus încasări record la bugetul de stat

05.01.2018   98  Serviciul Vamal al RM
imprimare

Creșteri ale încasărilor cu cca 3 miliarde lei, reducerea fraudelor vamale, armonizarea legislației vamale naționale, mai mulți beneficiari ai simplificărilor vamale, precum și mai multe proiecte demarate pentru reabilitarea infrastructurii posturilor vamale și modernizarea sistemelor informaționale. Acestea sunt principalele realizări ale Serviciului Vamal în anul 2017, prezentate de către Directorul General, Vitalie Vrabie în cadrul conferinței de presă desfășurate ieri.

Potrivit cifrelor anunțate de către șeful Vămii, pentru anul 2017, Vama înregistrează încasări record la bugetul de stat în valoare de 20 mlrd 373 mln lei, ceea ce constituie o creștere cu cca 3 miliarde lei (+17%) mai mult față de anul 2016. "Și aceste creșteri vin pe fundalul unor majorări nesemnificative de doar un procent a valorii mărfurilor importate, ceea ce denotă sporirea eficienței organului vamal. Asta mai înseamnă că ne-a reușit să diminuăm semnificativ fraudele vamale precum declararea neautentică, diminuarea valorii în vamă sau contrabanda.", a precizat Vitalie Vrabie.

Reducerea incidenței fraudelor asociate domeniului vamal este confirmată de datele statistice deținute, conform cărora, în perioada de referință, valoarea mărfurilor reținute pe cauzele penale și contravenționale a constituit 234 764 665 lei, în creștere cu 8,5% comparativ cu valorile înregistrate în anul 2016.

"Fenomenul traficului ilicit cu țigarete, la fel, se află într-un continuu declin, datorită aplicării complexe a instrumentelor antifraudă precum analiza de risc, informațiile operative, controlul chinologic și scanarea. La acest capitol, datele pentru anul 2017 arată o creștere a numărului de țigarete reținute cu circa 30%, fiind depistate în total 5,6 milioane țigarete, comparativ cu 4,4 milioane, reținute pe parcursul anului 2016.", a explicat Directorul General al Vămii.

"Totuși, concomitent, cu măsurile de securizare întreprinse, suntem preocupați și de componentele de fluidizare și simplificare a procedurilor. Iar anul 2017 a dat startul mai multor proiecte de amploare ce vizează atât reabilitarea infrastructurii posturilor vamale, cât și modernizarea sistemelor informaționale din gestiune. Un alt element de accelerare a traficului transfrontalier se referă la controlul comun, practică pe care sperăm să o replicăm în cât mai multe puncte de trecere, astfel încât cei care traversează frontiera să fie supuși unui singur filtru de control.", a subliniat în continuarea celor expuse Vitalie Vrabie. El a mai precizat că autoritatea vamală va continua să vină în susținerea mediului de afaceri prin optimizarea procedurilor vamale, menționând, în acest context, modificările operate în vederea simplificării procedurii de obținere a autorizațiilor AEO, PVD și Exportator Aprobat.

Tot în anul 2017, autoritatea vamală a avansat semnificativ în demersurile de armonizare a legislației vamale cu acquis-ul comunitar, prin promovarea unei noi Legi privind Serviciul Vamal, dar și a unui nou Cod Vamal.

Vitalie Vrabie a mai menționat că, pentru a asigura eficiența organului vamal, instituția va continua să pună accent pe perfecționarea profesională a angajaților vamali, precum și pe promovarea unui comportament integru. "Performanțele pot fi obținute doar cu oameni pregătiți, valorile cărora rezonează cu cele pe care le-am promovat de la bun început: profesionalism, angajament, responsabilitate și integritate." a concluzionat șeful Vămii.

Comentarii Adaugă comentariu
 
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase  
© 2018 Contabil Şef. Toate Drepturile Rezervate.