Prima  |  Noutăţi  |  Noutăţi ContabilȘef  |  Legea privind auditul situațiilor financiare. Ce prevede și când intră în vigoare?

Legea privind auditul situațiilor financiare. Ce prevede și când intră în vigoare?

29.09.2017   1088 
imprimare

În cadrul ședinței de ieri, executivul a probat un proiect de lege cu privire la auditul situațiilor financiare.

Prezenta lege urmează să stabilească cadrul juridic privind organizarea auditului de către entitățile de audit, să reglementeze exercitarea profesiei de auditor, să supravegheze auditul, precum și cerințele specifice auditului entităților de interes public.

Referitor la competența profesională, persoanele fizice pot fi înregistrate în calitate de stagiar în audit, dacă vor îndeplini cumulativ următoarele condiții:

a) posedă studii superioare de licență în domeniul economic sau juridic;
b) sunt angajați a entității de audit în conformitate cu prevederile Codului muncii.

Stagiul în audit se efectuează în scopul acumulării experienței practice și asigurării capacității de aplicare a cunoștințelor teoretice. Perioada stagierii va avea o durată de cel puțin 2 ani și va fi efectuată sub supravegherea unui auditor. Pe parcursul stagiului, stagiarul va fi obligat:

  • să respecte cerințele Codului etic;
  • să participe la misiuni de audit;
  • să achite cotizația anuală.

Admiterea la examenul pentru obținerea calificării profesionale a auditorului, va fi condiționată de unele cerințe precum deținerea studiilor superioare de licență în domeniul economic sau juridic, vechime în muncă de cel puţin trei ani în domeniul economic sau juridic, din care cel puțin doi ani ca stagiar în audit, lipsa antecedentelor penale,etc.

Persoana care a susţinut examenul pentru obținerea calificării profesionale a auditorului, va primi un certificat de calificare al auditorului cu termen de valabilitate nelimitat. Retragerea acestuia însă, poate fi realizată în condițiile când a fost primit prin prezentarea unor documente false, titularul a fost găsit vinovat de comiterea cu intenție a unei infracțiuni și alte motive. Dreptul de reobținere a calificarii profesionale prin susținerea examenului, va fi posibilă după 5 ani de la data adoptării deciziei de retragere a certificatului.

Înregistrarea auditorilor și entităților de audit

Pentru înregistrarea în Registrul public al auditorilor, Consiliului de supraveghere publică a auditului i se vor prezenta cererea de înregistrare, buletinul de identitate sau permisul de şedere, confirmarea eliberată de entitatea unde este angajat, după caz.

Pentru înregistrarea entităților de audit 50 % din valoarea capitalului social al entităţii de audit trebuie să aparţină auditorilor şi/sau entităţilor de audit rezidente sau nerezidente. Administratorul entităţii de audit neapărat trebuie să fie auditor, la fel și majoritatea membrilor organului executiv al entității de audit trebuie să fie reprezentată de auditori.

Principalele cerințe profesionale ale auditorului vor fi:

  • Etica profesională;
  • Independenţa şi garanţiile independenţei;
  • Confidenţialitatea şi secretul profesional;
  • Organizarea activităţii entităţii de audit;
  • Controlul intern al calităţii;
  • Dosarul de audit;
  • Asigurarea riscului de audit.

Pentru efectuarea auditului la entitățile de interes public și entitățile mari stabilite conform Legii contabilității sau la alte întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni în care cota statului depășește 50% din capitalul social, entitatea de audit va trebui să dețină ca angajați, nu mai puțin de doi auditori.

Drepturile auditorului şi entităţii de audit

Auditorul și entitatea de audit, va avea dreptul să aleagă metoda de efectuare a auditului, conform standardelor de audit, să planifice de sine stătător efectuarea auditului, să solicite de la conducerea entităţii auditate informații, explicaţii verbale şi scrise și să beneficieze de serviciile experţilor, specialiştilor şi altor persoane, ale căror cunoştinţe sunt necesare în efectuarea auditului.
De asemenea, entitatea de audit va putea să refuze efectuarea auditului și să rezilieze contractul de audit dacă entitatea audiată nu prezintă informațiile necesare sau acestea sunt incomplete sau eronate sau dacă intervine în acțiunile auditorului.

Obligaţiile auditorului şi entităţii de audit

Potrivit proiectului de lege, auditorul va fi obligat efectueze auditul în conformitate cu prevederile standardelor de audit şi ale legislaţiei, să renunţe la efectuarea auditului dacă se încalcă principiul independenţei auditorului, să confidenţialitatea informaţiei aferente entităţii auditate, anual să-şi ridice nivelul de calificare urmând o instruire de durata a 40 ore academice într-o perioadă de 12 luni, să nu fie membru al Consiliului, organului executiv, de supraveghere sau al comitetului de audit al entității auditate până la expirarea a 2 ani după perioada de efectuare a auditului, etc.

Entitatea de audit este obligată să prezinte adunării generale a acţionarilor/asociaţilor/fondatorului entităţii auditate raportul auditorului, precum şi informaţia privind denaturările depistate și să înștiințeze entitatea auditată referitor la neregulile, inclusiv fraudele care s-au produs sau se pot produce, pentru ca entitatea auditată să ia măsurile necesare pentru soluționarea sau prevenirea acestora, să informeze organele competente conform prevederilor legislației referitor la activităţile sau tranzacţiile suspecte, inclusiv fraudele, încălcările care au fost depistate la entitatea auditată și altele.

Auditorii și entitățile de audit vor putea fi sancționate în felul următor:
a) avertisment scris;
b) mustrare scrisă;
c) declararea raportul auditorului ca necorespunzător cerințelor prezentei legi și standardelor de audit;
d) suspendarea activității entității de audit sau a auditorului pentru efectuarea auditului pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani;
e) retragerea certificatului de calificare a auditorului;
f) radierea entității de audit din Registrul public al entităților de audit.

Prevederile prezentei legi, vor intra în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial. Odată cu intrarea în vigoare a legii, va fi abrogată Legea privind activitatea de audit nr. 61 din 16 martie 2007.
Suplimentar, proiectul de lege poate fi consultat aici.

Comentarii Adaugă comentariu
 
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase  
© 2017 Contabil Şef. Toate Drepturile Rezervate.