Eliberarea numerarului din casieria entităților reprezintă un proces reglementat prin normele Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative. Deși etapele de eliberare a numerarului din casierie par simple, acestea sunt guvernate de reguli exacte care trebuie respectate pentru a evita sancțiunile legale și pentru a asigura corectitudinea tranzacțiilor. În continuare, vom explora condițiile și procedurile care trebuie urmate pentru a efectua această operațiune în mod corect și eficient.
Pentru cheltuielile operaționale și de gospodărire, persoanele specificate la art. 2 alin. (1) lit. a)–e)* din Lege, eliberează numerar spre decontare în termenele stabilite de conducătorii acestora, care însă nu vor depăși 30 de zile, cu excepția cheltuielilor pentru deplasările peste hotarele Republicii Moldova.
Un aspect important de menționat este faptul că, persoana responsabilă eliberează numerarul numai persoanei indicate în documentul de plată. Dacă numerarul se eliberează printr-o procură întocmită în modul stabilit de lege, în textul documentului de plată, după numele, prenumele/ denumirea și codul fiscal al persoanei căreia i se eliberează numerarul, se indică numele, prenumele și codul fiscal al persoanei care primește numerarul prin procură.
Un alt punct esențial reglementat de lege este restituirea numerarului neutilizat. Astfel, numerarul eliberat spre decontare și neutilizat trebuie să fie restituit în casieria entității în termen de 5 zile lucrătoare după expirarea termenului pentru care a fost eliberat.
Conducătorul entității care a eliberat numerar asigură respectarea, de către angajații săi a prevederilor menționate supra.
Legea reglementează și tipurile de încălcări și sancțiunile aplicabile. Astfel, dacă persoana care a primit numerarul nu îl restituie în termenul stabilit în casieria entității care l-a eliberat, Serviciul Fiscal de Stat va aplica o amendă entității respective, care va fi cuprinsă între 10% și 18% din suma nerestituită. În cazul în care restituirea numerarului neutilizat se face cu întârziere, amenda aplicată entității va fi de 0,1% din suma restituită cu întârziere pentru fiecare zi de întârziere, dar aceasta nu va depăși 5% din suma totală restituită cu întârziere, aplicată pentru fiecare caz în parte.
Articolul 2. Domeniul de aplicare
a) persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice;
b) reprezentanțelor permanente și sucursalelor persoanelor juridice nerezidente;
c) organizațiilor necomerciale;
d) persoanelor fizice care desfășoară o activitate de întreprinzător;
e) persoanelor fizice care desfășoară o activitate profesională în sectorul justiției sau în domeniul sănătății;
f) persoanelor fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător și care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice care nu desfășoară o activitate de întreprinzător.