Stimaţi cititori, vă informăm că SFS a plasat actualizări a Bazei generalizate a practicii fiscale prin care au fost date răspunsuri la următoarele întrebări:
- Cum urmează a fi aplicate în scopuri fiscale prevederile art.88 alin.(6) din Codul fiscal, în cazul în care contractul de mandat este încheiat cu titlu gratuit?
Conform prevederilor art.177 alin.(1), alin.(2) și alin.(6) din Codul civil nr.1107/2002, persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator. Persoana juridică poate avea unul sau mai mulţi administratori.
Are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condiţiile legii şi ale actului de constituire, este desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe contul persoanei juridice.
Raporturilor juridice dintre persoana juridică şi administrator li se aplică dispoziţiile legale cu privire la reprezentare şi mandat dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel. În acest sens, potrivit art.1472 din Codul civil, prin contractul de mandat o parte (mandant) împuternicește cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice sau în alt mod de a afecta direct poziția juridică a mandantului în raport cu un terț, iar mandatarul, prin acceptarea mandatului, se obligă să acționeze în numele și pe contul mandantului.
Dispozițiile cu privire la mandat se aplică în mod corespunzător și atunci când mandatarul are doar dreptul, nu și obligația, de a acționa în numele și pe contul mandantului. Mandantul este obligat să coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului. Mandantul este obligat, în special:
a) să răspundă la cererile mandatarului de furnizare a informației în măsura în care această informație este necesară pentru a permite mandatarului să-și îndeplinească obligațiile contractuale;
b) să dea indicații privind executarea obligațiilor contractuale în măsura în care este necesar conform contractului sau rezultă dintr-o cerere de a da indicații în temeiul dispozițiilor art.1486 din Codul civil.
Conform art.1476 alin.(1)-(3) din Codul civil, mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract. Mandatul îndeplinit de către un profesionist este prezumat cu titlu oneros.
În cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de valoarea serviciilor acordate.
Este important de menționat că, începând cu 01.01.2025, potrivit art.88 alin.(6) din Codul fiscal nr.1163/1997, raporturile de mandat dintre persoana juridică şi administrator se recunosc în scopuri fiscale drept raporturi de muncă şi se impozitează similar salariului. Conform prevederilor art.45 din Codul muncii nr.154/2003 (în continuare – „Codul muncii”), contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, dacă este elaborat şi aprobat de angajator, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.
Articolul 128 din Codul muncii stabilește că salariul reprezintă orice recompensă sau câştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată.
Totodată, este important de menționat că, potrivit art.258 și art.259 din Codul muncii, prevederile capitolului IV al titlului X din Codul muncii se aplică conducătorilor tuturor unităţilor, cu excepţia cazurilor când conducătorul (angajatorul) este concomitent şi proprietar al unităţii.
Conducător al unităţii este persoana fizică care, în conformitate cu legislaţia în vigoare sau documentele de constituire ale unităţii, exercită atribuţii de administrare a unităţii respective, îndeplinind totodată funcţiile organului executiv.
Drepturile şi obligaţiile conducătorului unităţii în sfera raporturilor de muncă sunt reglementate de prezentul cod, de alte acte normative, de documentele de constituire ale unităţii şi de contractul individual de muncă.
Astfel, prevederile art.88 alin.(6) din Codul fiscal urmează a fi aplicate în coroborare cu prevederile Codului civil și Codului muncii.
Prin urmare, constatăm că, raporturile de mandat între persoana juridică și un administrator, care are statut de asociat al persoanei juridice, nu se asimilează raporturilor de muncă. Doar în cazul în care administratorul nu are calitate de asociat al întreprinderii respective, raporturile de mandat între persoana juridică și administrator se vor asimila raporturilor de muncă conform prevederilor art.258 din Codul muncii.
Suplimentar, menționăm că, prevederile art.88 alin.(6) din Codul fiscal urmăresc reglementarea, în scopuri fiscale, a raporturilor de mandat similar raporturilor de muncă, inclusiv în cazul în care Codul civil permite încheierea contractului de mandat cu titlu gratuit.
În acest sens, în vederea aplicării prevederilor art.88 alin.(6) din Codul fiscal, în cazul în care contractul de mandat este încheiat cu titlu gratuit, în scopuri fiscale, persoana juridică urmează să respecte prevederile Legii nr.1432/2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim.
- În ce moment are dreptul la deducerea TVA agentul economic care importă mărfuri?
Conform art.109 alin.(1) din Codul fiscal, pentru mărfurile importate, termenul obligaţiei fiscale se consideră data declarării mărfurilor la punctele vamale sau, în cazul prevăzut la art.113 alin.(1) şi (2) din Codul vamal nr.95/2021, data prelungirii termenului de plată, iar data achitării – data depunerii de către importator (declarant) sau de către un terţ a mijloacelor băneşti la casieria organului vamal sau la contul unic trezorerial, confirmată printr-un extras din contul bancar şi/sau contul de plăţi.
Totodată, conform art.170 din Codul vamal, declaraţia vamală se poate depune anterior datei estimate pentru prezentarea mărfurilor în vamă.
În cazul în care nu se prezintă mărfurile în termen de 30 de zile de la depunerea declaraţiei vamale, se consideră că declaraţia respectivă nu a fost depusă. Subsecvent, conform cu art.113 alin.(1) și (2) din Codul vamal, cuantumul drepturilor de import şi de export se plăteşte până la acordarea liberului de vamă sau în termen de 10 zile de la data notificării datoriei vamale, cu constituirea unei garanţii în cuantum deplin al drepturilor de import.
Prin derogare de la alin.(1) al art.113 din Codul vamal, importatorii care deţin statutul AEO în conformitate cu art.36 din Codul vamal, dispun de dreptul de amânare a termenului de plată a cuantumului drepturilor de import pe o perioadă ce nu poate depăşi 30 de zile de la data notificării.
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(10) lit.b) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.
Astfel, luând în considerație normele expuse supra, dreptul la deducerea TVA aferent importului de mărfuri poate fi exercitat începând cu perioada fiscală în care se îndeplinesc simultan două condiții: achitarea TVA aferent mărfurilor de import și importul mărfurilor de facto.
- Este moștenitorul obligat să plătească obligațiile fiscale ale defunctului – subiect al impunerii?
Se răsfrânge această obligație asupra amenzilor contravenționale aplicate defunctului? Conform prevederilor art. 24 alin. (2) din Codul civil, capacitatea de folosință a persoanei fizice apare în momentul nașterii și încetează odată cu moartea.
Potrivit art. 2162 alin. (1) și alin. (3) din Codul civil, moștenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (moştenitori). Moştenitorul dobândeşte drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.
Prin derogare de la alin. (3) al prezentului articol din Codul civil, în cazurile prevăzute de lege, drepturile nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului trec la moştenitor.
În același timp, obligația fiscală a persoanei fizice decedate sau declarate moartă, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (1) din Codul fiscal, în modul stabilit, o stinge fiecare moştenitor al ei în limitele valorii bunurilor moştenite şi proporţional părţii sale de moştenire.
Obligațiile fiscale înregistrate în fișa contului curent al contribuabilului – persoanei fizice decedate, vor fi transferate conform cotelor succesorale în contul curent al moștenitorului/rilor.
Reieșind din cele expuse, moștenitorul unei persoane decedate are obligația de a stinge obligațiile fiscale ale acesteia, în limitele valorii bunurilor moștenite și proporțional cu partea sa de moștenire, respectând termenul acordat pentru a le stinge, cu excepția acelor obligații care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta, exemplu fiind amenzile contravenționale.
Referitor la amenzile contravenționale, este de menționat, că acestea fiind neachitate la data decesului, constituie obligații care sunt legate în mod inseparabil de defunct și nu pot fi transmise pe cale succesorală, având la bază principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale, conform art. 8 din Codul contravențional.
Ordinul SFS nr. 170 din 13-03-2025
Ordinul SFS nr. 176 din 17-03-2025
Ordinul SFS nr. 177 din 17-03-2025
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.