1. (10.2.18)
Poate fi desfășurată activitatea 2.50 ”Servicii de cazare și masă prestate de proprietarii caselor rurale”, în baza patentei de întreprinzător, prin intermediul mai multor case rurale?
Conform prevederilor art. 3 alin. (64) din Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998, pentru desfășurarea activității menționate la poziția 2.50 “Servicii de cazare și masă prestate de proprietarii caselor rurale” din anexa la Lege, patenta se eliberează pentru o singură casă rurală.
Totodată, potrivit art. 4 alin. (31) al acestei Legi, la cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea activităților menționate la poziția 2.50 din anexa la Lege se anexează copia extrasului din registrul bunurilor imobile sau din registrul de evidență a gospodăriilor populației aferente casei rurale care va fi folosită în cadrul activității respective.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Codul fiscal prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 91 din 11.06.2020 (în vigoare 26.07.2020, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 153-158 art. 284 din 26.06.2020)
2. (10.1.44)
Poate persoana fizică să presteze servicii cu caracter tradițional/popular/artizanal în baza patentei de întreprinzător?
Da, începînd cu 26 iulie 2020, Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998, permite desfășurarea în baza patentei de întreprinzător a unor astfel de activități, corespunzător pozițiilor 2.50 “Servicii de cazare și masă prestate de proprietarii caselor rurale„ și 2.51 “Servicii de prezentare și instruire pe teme enogastronomice (prepararea și degustarea bucatelor și băuturilor locale tradiționale), de confecționare a articolelor meșteșugărești de artă populară (artizanat), de prezentare a obiceiurilor și tradițiilor locale, pentru adulți și copii (individual și în grupe de pînă la 20 de persoane).”
De precizat că, potrivit art. 3 alin (63) al Legii sus-menţionate, desfășurarea de către o persoană fizică a genurilor de activitate menționate la pozițiile 2.50 și 2.51 din anexa la Lege se permite pînă la 31 decembrie 2023.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Codul fiscal prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 91 din 11.06.2020 (în vigoare 26.07.2020, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 153-158 art. 284 din 26.06.2020))
3. (10.1.43)
Sunt în drept persoanele fizice să presteze servicii de ghidaj turistic în baza patentei de întreprinzător?
Da, începînd cu 26 iulie 2020, Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998 permite desfășurarea în baza patentei de întreprinzător a genului de activitate respectiv, corespunzător poziției 2.49 “Servicii de ghidaj turistic de către ghizi de turism, inclusiv cu transport propriu” din anexa la Lege.
Totodată, potrivit art. 4 alin. (3) al acestei Legi, împreună cu cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea acestui gen de activitate, solicitantul patentei urmează să prezinte copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare necesar desfășurării genului de activitate respectiv.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Codul fiscal prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 91 din 11.06.2020 (în vigoare 26.07.2020, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 153-158 art. 284 din 26.06.2020))
4. (10.2.4)
Pentru desfăşurarea căror genuri de activitate în baza patentei de întreprinzător, la cererea de eliberare a patentei este necesar de a anexa copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare necesar desfășurării genului de activitate respectiv?
Copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă nivelul de calificare necesar desfășurării genului de activitate respectiv se anexează la cererea de eliberare a patentei de întreprinzător depusă pentru genurile de activitate enumerate în anexa la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93/1998, corespunzătoare următoarelor poziții:
-2.5 Masaj, servicii de îngrijire a bolnavilor si alte servicii medicale, acordate de catre personalul medical inferior;
-2.6 Servicii veterinare, zootehnice;
-2.12 Predarea limbilor străine (instruire individuală sau în grupe cu un număr de pînă la 20 persoane);
-2.13 Predarea si meditarea diferitelor discipline, cu exceptia muzicii, coregrafiei si artelor plastice (instruire individuală sau în grupe cu un numar de pînă la 20 persoane);
-2.14 Predarea muzicii, coregrafiei si artelor plastice (instruire individuală sau în grupe cu un număr de pînă la 20 persoane);
-2.15 Organizarea de diferite secții pe interese, inclusiv de cultură fizică, pentru copii de pînă la 16 ani (în grupe de pînă la 20 persoane);
-2.16 Organizarea de diferite secții pe interese, inclusiv de cultură fizică, pentru adulți (în grupe de pînă la 20 persoane);
-2.49 Servicii de ghidaj turistic prestate de către ghizi de turism, inclusiv cu transport propriu.
(Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Codul fiscal prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 91 din 11.06.2020 (în vigoare 26.07.2020, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 153-158 art. 284 din 26.06.2020))
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.