1. (29.1.7.5.15)
Cum umrează a fi supuse impozitării veniturile obținute din repartizarea profitului societății contrar cotelor de participare depuse în capitalul social?
În conformitate cu prevederile art.254 alin.(l) lit.c) şi alin.(2) din Codul civil, asociatul societăţii comerciale are dreptul să primească o cotă-parte din profitul societăţii (dividend), proporţională participaţiunii la capitalul social, în condiţiile stabilite de lege şi actul de constituire.
Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decît cea indicată la alin.(l), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea. Conform prevederilor Codului fiscal nr.1163/1997:
-dividend este venitul obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social (art.12 pct.3));
-agentul economic achită dividende acţionarilor (asociaţilor) săi din venitul rămas după impozitare (art.80);
-persoanele specificate la art.90 reţin şi achită la buget un impozit în mărime de 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008-2011 inclusiv (art.901 alin.31) liniuţa întâi);
-alte venituri care nu au fost specificate la art.18 şi care nu sunt neimpozabile conform legislaţiei fiscale, reprezintă surse de venituri impozabile (art.18 lit.o));
-impozitul pe venit în mărime de 12% ce se reţine în prealabil, ca parte a impozitului din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a persoanelor menţionate la cap. 101, 102 şi 103, pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.l8 (art.90 alin.(2) și (3)).
Astfel, întrucât veniturile obţinut în urma distribuirii profitului net contrar cotei de participaţie depusă în capitalul social nu cad sub incidenţa noţiunii de „dividend”, acestea urmează a fi impozitate în conformitate cu prevederile art.90 alin.(3) din Codul fiscal.
[Temei: Scrisoarea Ministerului Finanțelor al RM nr.15/2-06/23 din 22.01.2021]
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.