Metodele de evidență contabilă sunt esențiale pentru determinarea corectă a veniturilor și cheltuielilor în scop fiscal. Prevederile legale stabilesc aplicarea acestor metode în funcție de tipul contribuabilului și de activitatea desfășurată. Astfel, potrivit art. 44 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd este prevăzut altceva, se aplică următoarele metode de evidenţă:
a) pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător – contabilitatea de casă;
b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător – contabilitatea de casă sau contabilitatea de angajamente;
c) pentru persoanele juridice – contabilitatea de angajamente.
Conform alin. (2) din articolul menționat, prin contabilitate de casă se înţelege metoda conform căreia:
a) venitul este raportat la anul fiscal în care acesta este obţinut în mijloace băneşti sau sub formă de proprietate materială;
b) deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul căruia au fost suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor cînd aceste cheltuieli trebuie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului.
Concomitent, contabilitatea de angajamente este metoda conform căreia:
a) venitul este raportat la perioada fiscală în care a fost cîştigat;
b) deducerea se permite în perioada fiscală în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăţi, cu condiţia că aceste cheltuieli şi plăţi nu trebuie raportate la o altă perioadă fiscală în scopul reflectării corecte a venitului;
c) pierderile aferente returnării activelor livrate în anii precedenţi, sumele reducerii de preţ, disconturilor şi rabaturilor acordate/primite în perioada de gestiune pentru livrările/achiziţiile efectuate în anii precedenţi se raportează şi se deduc respectiv în scopuri fiscale în perioada fiscală în care acestea au fost constatate şi/sau calculate, şi/sau acordate;
d) cheltuielile aferente sumei T.V.A. care se exclude din deducere conform art.102 alin.(6) se raportează şi se deduc respectiv în scopuri fiscale în perioada fiscală în care acestea au fost raportate la cheltuieli;
e) venitul aferent sumei T.V.A., atribuită anterior la costuri sau la cheltuieli, care se deduce conform art.102 alin.(7) se raportează în scopuri fiscale în perioada fiscală în care aceasta a fost dedusă.
Atragem atenția că contribuabilul care foloseşte contabilitatea angajamentelor nu are dreptul să facă nici un fel de deduceri pînă la momentul efectuării plăţilor dacă el are obligaţii faţă de o persoană interdependentă care foloseşte contabilitatea de casă.
În scopul reflectării corecte a venitului de pe urma activităţii de întreprinzător, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să ceară persoanei care practică afaceri de proporţii folosirea contabilităţii de angajamente.
Totodată, conform art.44 alin.(7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi IFRS care nu contravin prevederilor titlului II ”Impozit pe venit”.
În cazul în care contribuabilul îşi schimbă metoda de evidenţă, corectările corespunzătoare în articolele care reflectă venitul, deducerile, trecerile în cont şi alte operaţiuni se fac astfel încît nici un articol să nu fie omis sau să se repete. Dacă schimbarea metodei de evidenţă duce la majorarea venitului impozabil al contribuabilului în chiar prima perioadă fiscală de aplicare a noii metode, atunci mărimea excedentului care rezultă exclusiv din schimbarea metodei de evidenţă se distribuie în părţi egale pe perioada fiscală curentă şi pe fiecare din următoarele două perioade fiscale.
Ținând cont de prevederile cadrului legal, veniturile şi cheltuielile rezultate din trecerea de la Standardele Naţionale de Contabilitate la IFRS nu sînt recunoscute în scopuri fiscale. Totodată, diferenţele rezultate din tranziţia la Standardele Naţionale de Contabilitate în vigoare din 1 ianuarie 2014 nu se recunosc în scopuri fiscale.