Potrivit Regulamentui cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, aferente muncii prestate (aprobat prin HG nr.697/2014), angajatorul care plătește salariu/remunerația (inclusiv prime și facilități) persoanelor fizice aferent muncii prestate este obligat să calculeze ținând cont de scutirile solicitate și de deducerile la care au dreptul aceștia, să reţină din aceste plăţi și să transfere la buget un impozit conform modului stabilit.
Începând cu 1 ianuarie 2025, conform modificărilor introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 901/2024, angajatorul nu are obligația să urmărească pierderea dreptului de utilizare a scutirii personale.
Potrivit noii redacții a pct. 8 subpct. 1 din Regulament, în componenţa facilităţilor acordate angajatului de către patron se includ plățile acordate de către angajator pentru recuperarea cheltuielilor personale și plățile în favoarea salariatului efectuate altor persoane, cu excepția plăților la bugetul asigurărilor sociale de stat a plăților menționate la art. 24 alin.(19) și (24) din Codul fiscal, care nu depășesc plafonul stabilit de Guvern, și a plăților menționate la art. 24 alin. (193), (20) și (26) din Codul fiscal, care nu depășesc plafonul prevăzut de art. 24 din Codul fiscal.
De asemenea, menționăm că din același punct au fost excluse subpct. 12) și 13), respectiv, în componenţa facilităţilor acordate angajatului de către patron nu se mai includ:
- plățile acordate salariatului de către angajator în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, reglementate de Legea nr.367/2022 cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copiilor, în mărime ce depășește valoarea nominală deductibilă de 2 500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului;
- cadourile în natură, inclusiv voucherele, oferite salariaților de către angajator, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 și a zilelor de naștere ale salariaților, al căror cuantum cumulativ depășește valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat.
În același timp, potrivit noii redacții a pct. 47 din Regulament, la efectuarea achitărilor în urma eliberării ilegale a angajatului din serviciu şi a restabilirii lui ulterioare la serviciu, conform hotărârii instanţei de judecată prin care angajatorul este obligat să achite angajatului plăţi pentru perioada unei astfel de concedieri, impozitul pe venit se calculează şi se reţine la momentul achitării.
În cazul în care, în conformitate cu decizia instanței de judecată, executorul judecătoresc a extras de la contul bancar al agentului economic suma salariului, care urmează să fie plătită în folosul angajatului eliberat nelegitim din serviciu, fără reținerea impozitului pe venit, agentul economic este obligat să reflecte sumele achitate angajatului în cauză în darea de seamă fiscală lunară și, respectiv, în darea de seamă fiscală anuală, specificate la art. 92 din Codul fiscal, fără reflectarea sumei impozitului pe venit.
În temeiul prevederilor art. 92 alin. (41) din Codul fiscal, în cazul efectuării corectărilor în informația prezentată conform alin. (3), persoanele indicate la acest alineat sunt obligate să informeze beneficiarul plăților, în termen de 15 zile lucrătoare de la data efectuării modificării sau emiterii deciziei, asupra cazului de încălcare a legislației.