În ediția Monitorului Oficial din 27 decembrie a fost publicată Legea nr. 311 din 26 decembrie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală).
Potrivit modificărilor operate în art.291 din Codul fiscal, obiectul impunerii la taxa pentru amenajarea teritoriului este numărul mediu scriptic semestrial al salariaţilor. De asemenea, legea prevede că evidența obiectelor impozabile și calculul taxelor locale se va efectua în dependență de locul amplasării obiectelor impozabile, prin aplicarea cotelor corespunzătoare stabilite de autoritatea administratției publice locale. În plus, subiecţii taxei vor plăti taxele locale la contul trezorerial de venituri al bugetului local în dependență de locul amplasării obiectului impozabil.
De asemenea, la capitolul cotele accizelor, au fost operate modificări în anexa nr. 1 la titlul IV din CF, prin ajustarea coloanei întâi a poziției tarifare 2403 - tutun pentru fumat, alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri „omogenizate” sau „reconstituite”; extracte și esențe de tutun; tutun tăiat fin destinat exclusiv pentru fabricarea industrială a țigaretelor.
În ceea ce privește Codul vamal, modificările operate prin Legea nr.311/2024 aceastea vizează că, la cererea debitorului, Serviciul Vamal stinge prin scădere datoria vamală constatată pentru mărfurile anterior importate, supuse accizei, în cazul în care cuantumul accizei și al TVA aferent mărfurilor respective și/sau altor mărfuri accizabile obținute ca rezultat al utilizării mărfurilor anterior importate în procesul de prelucrare și/sau de fabricare a fost calculat și achitat la Serviciul Fiscal de Stat, în limita sumei declarate și achitate, în baza informației Serviciului Fiscal de Stat care certifică data achitării respective.
În cazul circumstanțelor menționate supra, Serviciul Vamal întreprinde măsuri de asigurare a stingerii datoriei vamale în mărimea plății achitate la Serviciul Fiscal de Stat, iar majorarea de întârziere aferentă drepturilor de import se aplică din ziua în care acestea trebuiau plătite Serviciului Vamal până în ziua în care cuantumul accizei și al TVA aferent mărfurilor supuse accizei a fost achitat la Serviciul Fiscal de Stat.
De asemenea, Serviciul Vamal va fi în drept să transmită pentru comercializare, în conformitate cu legislația, mărfurile confiscate, sechestrare sau abandonate în favoarea statului.
De asemenea, a fost extins termenul de intrare în vigoare a Legii nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar la data de 1 aprilie 2025.
Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.
