Executivul a aprobat ieri modificarea și completarea Hotărârii Guvernului cu privire la crearea Instituției publice „Agenția Națională Transport Auto" (ANTA), în scopul optimizării structurii și efectivului unor autorități cu funcții de control și supraveghere.
În cadrul ședinței de Guvern, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chirii Gaburici, a menționat că au fost suplinite atribuțiile ANTA. Mai exact, Agenția va exercita controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă pentru unitățile de producere și de prestări servicii a căror activitate este reglementată de legislația din domeniul transportului rutier. Anterior, aceste funcții au fost exercitate de către Inspectoratul de Stat al Muncii.
ANTA va efectua și controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția consumatorilor ce ține de siguranța și calitatea produselor și serviciilor, în domeniul transportului rutier în trafic național și internațional. Astfel, în structura Agenției vor fi create subdiviziuni responsabile pentru siguranța ocupațională și protecția consumatorului.
Conform documentului, ANTA va avea atribuții suplimentare de notificare și înregistrare oficială a operatorilor de transport rutier, funcții exercitate anterior de Camera de licențiere. „În pofida faptului, că atribuțiile ANTA au fost suplinite cu controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția consumatorilor, notificarea și înregistrarea oficială a operatorilor de transport rutier, Agenția nu a solicitat majorarea statului de personal. Aceste atribuții sunt puse suplimentar în sarcina personalului angajat", a subliniat ministrul Chiril Gaburici.
Pentru exercitarea atribuțiilor noi, conform modificărilor legislației, numărul de personal ANTA va fi majorat de la 120 de unități la 124, patru unități vor fi transferate de la Inspectoratul de Stat al Muncii. Ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că majorarea numărului de unități nu necesită cheltuieli suplimentare din bugetul de stat. Finanțarea Agenției este realizată din resurse proprii.