Arvuna – mijloc de garantare a executării obligaţiilor
Codul civil la Capitolul VI „Mijloacele de garantare a executării obligaţiilor” articolele 631-633 conţine reglementări despre „arvună” – care reprezintă o sumă de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea.
Prin arvună pot fi garantate obligaţiile născute din contracte între persoane fizice sau persoane juridice. Spre deosebire de reglementările din Codul Civil din 1964, Codul Civil în vigoare prevede că arvuna poate să constea atît din sume de bani, cît şi din alte bunuri. Mărimea arvunei nu este limitată după valoare, însă este evident, că aceasta constituie doar o parte din prestaţia pe care trebuie s-o execute partea care dă arvuna.
Prin finalităţile sale arvuna îndeplineşte două funcţii : 1) de confirmare a încheierii contractului şi 2) ca mijloc de garantare a executării contractului. Cea de a doua funcţie a arvunei menţine şi sporeşte interesul părţilor contractante de a face tot posibilul ca contractul garantat cu arvună să se execute, căci în caz de neexecutare a contractului, partea vinovată va suporta consecinţele negative, manifestate fie prin pierderea arvunei de către partea care a dat-o, fie prin plata dublului arvunei de către partea care a primit-o. Comentariul Oficial la Codul Civil prevede că datorită funcţiei de garantare a executării contractului arvuna se deosebeşte de plata în avans, care nu este în stare să confirme încheierea contractului şi să garanteze executarea obligaţiei, căci partea care a efectuat o plată în avans este în drept să pretindă restituirea avansului, practic în toate cazurile de neexecutarea a contractului, iar partea care a primit avansul nu poate fi obligată nici într-un caz să restituie dublul plăţii primite. Din acest considerent, pentru a evita eventualele litigii, legislatorul obligă părţile să stipuleze în scris (art.631 alin (2)) că plata a fost efectuată anume cu titlul de arvună, în caz de dubii se va aplica prezumţia potrivit căreia, suma plătită este considerată ca avans.
Observăm că natura juridică a arvunei o diferenţiază de cea a avansului. Din punct de vedere juridic, arvuna, alături de clauza penală, garanţia debitorului şi retenţie reprezintă un mijloc de garantare a executării contractului.
Am descris natura juridică a arvunei, iar mai jos ne propunem să arătăm cîteva exemple din practică care au trezit interes referitor la studiul arvunei.
1. Legislaţia fiscală nu cuprinde careva reglementări cu privire la tratamentul fiscal al arvunei. Am intervenit cu scrisori către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi către Ministerul Finanţelor prin care cerem acestor instituţii să se expună asupra faptului dacă trebuie de calculat şi achitat TVA la plata primită în baza unui contract de arvună. Ca răspuns, atît IFPS prin Scrisoarea nr. 26-2/2-02/2-715 din 11.02.2010 cît şi Ministerul Finanţelor prin Scrisoarea nr. 14/4-6/128 din 08.04.2010, susţin că la primirea plăţii în baza unui acord de arvună, persoana care a primit arvuna este obligată să calculeze şi să achite TVA de la suma primită, făcînd trimitere la art. 108 alin (5) din Codul fiscal.
Articolul 108 alin (5) din Codul fiscal prevede că „dacă factura fiscală este eliberată sau plata este primită pînă la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte”.
După părerea noastră nu putem aplica acest articol la suma primită cu titlu de arvună, care nu este avans şi nici o plată parţială, deoarece are o natură juridică diferită, reprezentînd un mijloc de garantare a executării obligaţiilor care, în cazul în care contractul este încheiat şi executat, se ia în calcul la executarea prestaţiei.
Credem că organele fiscale ar trebui să-şi schimbe părerea referitor la calcularea şi achitarea TVA în baza unui contract de arvună, deoarece norma fiscală la care fac trimitere şi anume art. 108 alin. (5) trebuie înţeleasă şi aplicată în corespundere cu normele Codului civil - articolele 631-633, care prevăd expres care este natura juridică a arvunei.
2. O altă întrebare legată de arvună este repatrierea mijloacelor băneşti transferate unui nerezident în baza unui acord de arvuna.
Un agent economic a transferat o sumă de bani cu titlu de arvună unui nerezident. Clauza cu privire la arvună era inclusă în contractul de vînzare - cumpărare încheiat cu nerezidentul. Contractul nu a fost executat din vina agentului economic din Republica Moldova. Apare întrebarea: este obligat agentul economic rezident să repatrieze mijloacele băneşti transferate cu titlu de arvună nerezidentului? Atît normele Codului Civil cît şi nemijlocit clauzele contractuale prevăd faptul că „dacă, pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părţi. Dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei”.
Articolul 3 din Legea nr. 1466-XIII din 29.01.1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe prevede că „agenţii economici rezidenţi ai Republicii Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sînt obligaţi să înregistreze în conturile lor din băncile autorizate ale Republicii Moldova încasările de la export, sumele transferate în avans pentru importul neefectuat, să efectueze importul de mărfuri şi servicii în urma plăţilor pentru import sau să repatrieze mijloacele băneşti şi/sau materiale în urma altor tranzacţii economice externe (în continuare repatrierea mijloacelor băneşti şi materiale) în termenele stabilite”.
Observăm că legea operează cu termenul de „sume transferate în avans”, care trebuie diferenţiate de arvună. Care ar mai fi sensul includerii în contract a unei clauze cu privire la arvună dacă am fi în situaţia cînd plăţile achitate cu titlu de arvună unui nerezident ar trebui repatriate (aşa susţin unii inspectori fiscali). Funcţia de garantare a executării obligaţiei pe care o are arvuna, obligă părţile contractante să suporte careva consecinţe negative în cazul în care nu îşi respectă obligaţiile contractuale. Astfel partea care nu şi-a onorat obligaţiile şi a dat arvună pierde dreptul de a cere restituirea acesteia.
Unica obligaţie fiscală a agentului economic rezident, în cazul de faţă este reţinerea impozitului din venitul nerezidentului (lit. (h) din Codul fiscal - amenda pentru neexecutarea sau executarea inadecvată de către orice persoană a obligaţiilor, inclusiv în baza contractelor de executare a lucrărilor (prestare a serviciilor) şi/sau conform contractelor de comerţ extern de livrare a mărfurilor) în conformitate cu art. 91 alin. (1).
Natalia Ceban
Jurisconsult „Optim Audit” SRL