1. (28.9.16) Care este ordinea de trecere în cont a TVA în cazul suportării anumitor cheltuieli de administrare fiduciară? |
Potrivit prevederilor art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. În cadrul realizării contractului de administrare fiduciară sînt suportate anumite cheltuieli legate de deservirea şi reparaţia bunului care fac obiectul acestuia. Realizarea dreptului la trecerea în cont a T.V.A. achitată furnizorilor în legătură cu deservirea şi reparaţia bunului este legată de prevederile art. 1057 (3) din Codul civil, conform căruia cheltuielile de administrare fiduciară le suportă fondatorul administrării dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Astfel, conform modului general, T.V.A. aferentă procurărilor privind deservirea sau reparaţia bunului transmis în administrare se va trece în cont de către fondatorul administrării. În cazul în care, procurările legate de întreţinerea şi reparaţia bunului sînt efectuate de către administratul fiduciar, însă contractul nu prevede că cheltuielile de administrare sunt suportate de către acesta, cheltuielile în cauză urmează a fi refacturate fondatorului administrării, în temeiul art. 1171 (10) din Codul fiscal. În cazul în care, contractul de administrare fiduciară prevede că cheltuielile de administrare sînt suportate de către administratorul fiduciar din sursele proprii, acesta în temeiul art. 102 din Codul fiscal, beneficiază de dreptul la trecerea în cont a T.V.A..
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.320-321/871 din 31.12.2013]
Arhiva |
2. (28.1.5) Care este modalitatea de înregistrare benevolă în calitate de contribuabil al TVA a subiectului care abia a început activitatea de întreprinzător? |
Prevederile Codului fiscal, reglementează posibilitatea privind înregistrarea benevolă în calitate de plătitori ai TVA. Potrivit prevederilor art. 112 alin. (2) din Codului fiscal, subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător are dreptul să se înregistreze în calitate de contribuabil al TVA dacă el, într-o oarecare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări impozabile de mărfuri, servicii (cu excepţia celor de import) în sumă ce depăşeşte 100000 lei, cu condiţia că achitarea pentru aceste livrări se efectuează de cumpărători sub formă de decontare prin virament la conturile bancare ale subiectului activităţii de întreprinzător, deschise în instituţiile financiare ce au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a fost depusă la organul fiscal cererea de înregistrare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(1).
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.320-321/871 din 31.12.2013]
Arhiva |
3. (28.1.13) Cine sunt subiecţii impunerii cu TVA? |
În conformitate cu prevederile art.94 din Codul fiscal, subiecţii impozabili sînt:
a) persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care sînt înregistraţi sau trebuie să fie înregistraţi în calitate de plătitori de T.V.A.;
b) persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare;
c) persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, nerezidenţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanţei permanente conform art.5 pct.15), care importă servicii, indiferent de faptul dacă sînt sau nu sînt înregistraţi în calitate de plătitori de T.V.A.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.320-321/871 din 31.12.2013]
Arhiva |
4. (28.13.1) Există regimuri fiscale speciale pentru livrările de mărfuri, servicii în interiorul zonelor economice libere? |
Potrivit art.95 alin.(2) lit.a) din Codul fiscal, livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată în interiorul zonei economice libere sau în cadrul regimului de antrepozit vamal nu constituie obiect impozabil cu TVA.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.320-321/871 din 31.12.2013]
Arhiva |
5. (28.6.1.1) Reprezintă obiect al impunerii cu TVA aporturile persoanelor fizice în fondul statutar al SRL? |
Livrarea activelor materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie, sunt scutite de TVA. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.320-321/871 din 31.12.2013]
Arhiva |
6. (28.6.1.2) Se achită TVA la importul mijloacelor fixe pe teritoriul vamal al Republicii Moldova destinate includerii în capitalul statutar al întreprinderii? |
Potrivit prevederilor art. 103 alin.(1) pct. 29) din Codul fiscal, importul activelor materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie, sunt scutite de TVA.