CCCEC anunţă că a depistat o schemă de evaziune fiscală la reţeaua de pizzerii „Trabo-Plus” SRL
„V-am invitat astăzi pentru a face publică o recentă operaţiune a Centrului
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei care a început cu verificarea
unor informaţii operative, desfăşurarea unui amplu complex de acţiuni
investigativ-operative şi au culminat cu mai multe percheziţii la reţeaua de
pizzerii „Andy”s pizza” şi cafenelele „La plăcinte” şi care au rezultat cu
ridicarea a tot ce vedeţi dumneavoastră pe aceste mese.
Am urmărit presa de ieri şi am realizat că prezentul subiect al conferinţei,
anunţat de Centru, a trezit un interes corespunzător din partea opiniei publice
şi îl merită pe deplin, deoarece şi descinderea ofiţerilor CCCEC la această
reţea amplasată pe tot teritoriul ţării nu a fost una întâmplătoare.
Drept temei pentru tot ce am întreprins până acum au servit multiplele adresări
ale cetăţenilor, complexul enorm de monitorizări din partea Centrului,
implicarea unor persoane sub acoperire, efectuarea unor achiziţii de control,
recepţionarea şi verificarea unor semnalări chiar şi din interiorul obiectelor
aflate în vizor etc.
Întregul volum de lucru efectuat asupra acestor obiecte au stat la baza
iniţierii unei urmăriri penale pe faptul evaziunii fiscale comise de
către factori de decizie ai SRL „Trabo Plus”, care deţin la ora actuală 16
pizzerii „Andy”s Pizza” şi 10 cafenele „La plăcinte”.
Concret, Centrul a reuşit să deconspire o schemă foarte inteligentă, bazată pe
un lucru tehnic şi o disciplină ireproşabilă din partea personalului (mă refer
la managerii restaurantelor, serviciul de securitate, serviciu tehnic), care a
contribuit la cultivarea unui comportament antifiscal.
Iată cum lucra această schemă:
Conform declaraţiilor unor angajaţi ai SRL „Trabo-Plus”, factorii de
decizie ai întreprinderii comercializează produse alimentare gata în asortiment
prin intermediul restaurantelor acesteia, fără aplicarea maşinilor de casă şi
control, achitarea fiind efectuată în baza conturilor de comandă, iar
mijloacele financiare respective sunt acumulate de către persoane de încredere
şi sunt transmise factorilor de decizie ai întreprinderii fără a fi
înregistrate în evidenţa contabilă, zilnic fiind acumulate mijloace băneşti în
sumă de peste 500 000 lei.
Mijloacele financiare colectate şi stocate zilnic erau divizate în cele care au
fost înregistrate prin maşinile de casă şi control şi cele ce nu au fost
înregistrate, astfel, mijloacele băneşti obţinute legal sunt depuse pe
conturile bancare ale întreprinderii, iar cele neînregistrate sunt repartizate
conform indicaţiilor factorilor de decizie ai SRL „Trabo-Plus”.
În acest context putem afirma cu certitudine faptul neaplicării în foarte multe
cazuri a Maşinilor de casă şi control între orele 19.00 – 23.00 în toată
reţeaua de pizzerii şi cafenele - perioadă de timp, când fluxul clienţilor este
mai mare şi probabilitatea unui control din partea organelor de control este
mică.
Totodată, este de menţionat faptul că la întreprinderea nominalizată
sunt angajaţi 1380 salariaţi, salariul oficial al cărora constituie în mediu 1
200 lei lunar.
Neoficial (în plic) aceştia primesc suplimentar sume de la 1 500 până
la 2 000 lei lunar, bani din care nu se percep
impozite la stat şi de fapt un sistem care lucrează în foarte multe
întreprinderi, dar care loveşte dur în economia statului.
Pe faptele nominalizate la 01.04.2010 de către CCCEC a fost pornită cauza
penală în temeiul art. 244 alin. (2) Cod penal, pe faptul evaziunii fiscale
comise de către factorii de decizie ai SRL „Trabo Plus”.
Ţinând cont de faptul că materialele cauzei penale permit a presupune, că la
oficiile SRL „Trabo Plus” şi la domiciliile directorului şi a persoanelor de
încredere se pot păstra şi respectiv pot fi găsite obiecte şi documente ce ar
avea importanţă pentru cauza dată, în vederea demonstrării vinovăţiei
persoanelor care au comis infracţiunea şi dobândirea altor probe suplimentare,
la 07.04.2010 în cadrul cauzei penale nominalizate au fost efectuate
percheziţii la 2 oficii
ale
SRL „Trabo Plus” şi la 6 domicilii ale factorilor de decizie, inclusiv la directorul
SRL „Trabo Plus”.
În cadrul percheziţiilor efectuate de către ofiţerii Centrului au fost
stabilite şi ridicate mijloace financiare (26 de saci), documente şi înscrieri
în ciornă, lap-topuri şi procesoare care urmează a fi examinate, precum şi
hard-uri distruse ce pot conţine informaţii.
Totodată, în baza materialelor acumulate, urmează a fi numită revizia
documentară a activităţii SRL „Trabo Plus”, întru stabilirea prejudiciului
cauzat bugetului de stat.
De menţionat că hard-urile în care se conţinea informaţia cu privire la
activitatea întreprinderii, au fost distruse, inclusiv fiind nimicită şi
informaţia din calculatoarele aflate la unităţile comerciale.
În concluzie ceea ce este important de accentuat.
Centrul va întreprinde şi pe viitor verificări de acest gen şi acest agent
economic nu este ultimul care se află în vizorul CCCEC.
Nu urmărim scopul de a demonstra cuiva ceva sau de a exercita anumite presiuni
asupra unor investitori, agenţi economici etc.
În calitate de organ investit prin lege cu anumite competenţe vom asigura prin
toate mijloacele legale respectarea disciplinei fiscale, indiferent de
ponderea agentului economic sau de prestigiul acestuia.
Această operaţiune este începutul unor activităţi investigativ-operative,
procesual-penale şi analitice de durată, care vor sta la baza unei strategii de
reformare esenţială a sistemului fiscal, crearea unui mecanism eficient de
administrare fiscală şi majorarea încasărilor la bugetul de stat.