Conferinţa internaţională “Atragerea investiţiilor prin intermediul instrumentelor financiare nebancare”
În scopul sporirii şi consolidării încrederii populaţiei faţă de priorităţile şi siguranţa pieţei financiare nebancare autohtone, obiectiv realizat în conformitate cu Strategia de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pentru anii 2011-2014, Comisia Naţională a Pieţei Financiare s-a angajat într-un amplu proces de ridicare a culturii financiare a consumatorilor de servicii financiare nebancare prin desfăşurarea de activităţi de educare financiară, care să faciliteze cunoaşterea şi asimilarea conceptelor economico - financiare în rîndul participanţilor pieţei financiare nebancare, precum şi drepturile legale ale acestora, a menţionat în deschiderea conferinţei internaţionale dna Aurica Doina, vicepreşedintele CNPF.
Evenimentul a fost organizat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare cu sprijinul Băncii Mondiale şi se încadrează în campania de informare şi educare financiară a populaţiei cu sloganul Cunoaşte-ţi drepturile, fiecare detaliu contează, care cuprinde întreg teritoriu al Republicii Moldova.
În această ordine de idei, vicepreşedintele CNPF a subliniat, că în scopul asigurării tranziţiei spre o piaţă eficientă urmează de materializat obiectivul prioritar de modernizare a mecanismelor pieţei, pentru a crea un climat atractiv pentru investiţii, care să ofere accesul la diferite surse de finanţare şi, ulterior, tranzacţionarea instrumentelor financiare pe piaţa de capital.
La Conferinţă au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice din Republica Moldova, participanţi profesionişti la piaţa financiară nebancară autohtonă, reprezentanţi ai societăţilor pe acţiuni,reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, experţi internaţionali şi parteneri media.
În cadrul conferinţei a avut loc un dialog deschis şi un schimb de opinii privind căile de atragere a investiţiilor, protecţia investitorilor, precum şi evoluţia pieţei a valorilor mobiliare. În această ordine de idei dna Alexandra Puşcaş, membru al Consiliului de administraţie al CNPF, a constatat: pe piaţa valorilor mobiliare activează 22 companii de dealeri şi brokeraj, 10 registratori independenţi, 4 companii fiduciare şi 4 companii de estimare a valorilor mobiliare, iar numărul societăţilor pe acţiuni ating cifra de 3053. Domnia sa a identificat factorii care împiedică sporirea nivelului indicatorilor pieţei bursiere şi soluţiile de ieşire din impas: Relansarea şi dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare va fi realizată prin asigurarea dezvoltării pieţei primare şi si a celei secundare a valorilor mobiliare, prin amplificarea publicităţii serviciilor acordate pe piaţa valorilor mobiliare, sporirea încrederii în instrumentele financiare, asigurarea transparenţei pieţei, stimularea apariţiei noilor instrumente de atragere a investiţiilor prin intermediul ofertelor publice pe piaţa primară a valorilor mobiliare.
În cadrul conferinţei s-a evidenţiat rolul şi potenţialul investiţional al pieţei de capital în atragerea de investiţii în Republica Moldova, precum şi în dezvoltarea continuă a economiei naţionale. Totodată s-a făcut referinţă la cadrul legal existent pentru instrumentele financiare nebancare. În acest sens Dna Elena Pui, membru al Consiliului de administraţie al CNCP, a specificat, Climatul favorabil de investiţii, precum şi protejarea intereselor şi drepturilor investitorilor ar putea fi obţinute doar graţie unei politici de stat coerente, orientate spre dezvoltarea pieţei de capital. Deja există premise pentru înlocuirea abordărilor tradiţionale de reglementare, insistîndu-se asupra implementării legislaţiei care să stimuleze dezvoltarea pe termen lung. De aceia şi este promovat astăzi proiectul Legii privind piaţa de capital, reglementări vizînd emisiunea obligaţiilor municipale şi alte acte de reglementare de stringentă necesitate.
În orice ţară dezvoltată rolul de indicator al pieţei valorilor mobiliare aparţine bursei de valori, menită să realizeze funcţiile unei pieţe organizate, asigurînd un „loc de întîlnire” a cererii şi ofertei. Experţii din România au prezentat Bursa de Valori Bucureşti ca instrument de susţinere a companiilor şi economiei reale, inclusiv evoluţia acestei instituţii, principiile de bază ale activităţii ei, precum şi perspectivele de dezvoltare a acesteia.
O atenţie deosebită a fost acordată şi nemijlocit investitorilor la piaţa de capital şi protecţiei drepturilor acestora. Astfel, reprezentanţii Autorităţii federale de supraveghere financiară ( BAFIN ), Germania şi din Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, România au prezentat experienţă acumulată privind chestiunile ce ţin de protecţia consumatorului de servicii financiare în ţările lor.