Cum se calcula costul mărfurilor vîndute?
Costul stocurilor de mărfuri şi materiale (inclusiv mărfuri) se determină în conformitate cu SNC 2 “Stocurile de mărfuri şi materiale”.
Deci costul stocurilor de mărfuri şi materiale cuprinde cheltuielile de achiziţionare, cheltuielile pentru prelucrare şi alte cheltuieli aferente aducerii stocurilor de mărfuri şi materiale la locul păstrării şi în starea de utilitate.
Extras din SNC 2:
Cheltuieli de achiziţionare
9. Cheltuielile de achiziţionare a stocurilor de mărfuri şi materiale cuprind valoarea cumpărăturilor, taxele vamale şi alte impozite, prevăzute de legislaţia în vigoare (cu excepţia impozitelor care ulterior urmează a fi restituite întreprinderii de către organele fiscale), precum şi cheltuielile de transport legate nemijlocit de achiziţionarea mărfurilor, stocurilor de producţie şi prestările de servicii de către terţi. Rabaturile comerciale, sumele returnării mărfurilor, produselor finite şi sumele altor corecţii se scad la determinarea cheltuielilor de achiziţionare.
10. În unele cazuri cheltuielile de achiziţionare a stocurilor de mărfuri şi materiale pot include diferenţa de curs valutar, survenită nemijlocit la procurarea recentă a stocurilor de mărfuri şi materiale facturate în valută străină (S.N.C.21 "Efectele variaţiilor cursurilor valutare"). Diferenţa specificată poate să survină ca rezultat al unei serioase devalorizări sau deprecieri a valutei care nu poate fi prevenită, deoarece nu există metode practice de hedging (asigurare). De aceea aceasta generează creşterea datoriilor, care nu pot fi achitate din cauza achiziţionării recente a stocurilor de mărfuri şi materiale.
Cheltuieli pentru prelucrare
11. Cheltuielile pentru prelucrarea stocurilor de mărfuri şi materiale cuprind: cheltuielile directe privind retribuirea muncii, cheltuielile de producţie indirecte constante şi variabile suportate la prelucrarea materialelor în produse finite.
Cheltuielile directe privind retribuirea muncii includ cheltuielile privind retribuirea muncii personalului de producţie de bază al întreprinderii, inclusiv premiile şi alte plăţi sub formă de stimulare şi compensare.
Cheltuielile de producţie indirecte variabile reprezintă cheltuielile întreprinderii mărimea cărora depinde de volumul producţiei (de exemplu, cheltuielile pentru materialele de producţie auxiliare şi pentru remunerarea muncitorilor auxiliari).
Cheltuielile de producţie indirecte constante reprezintă cheltuielile întreprinderii mărimea cărora nu depinde sau depinde neesenţial de volumul producţiei (de exemplu, uzura calculată, cheltuielile de întreţinere şi exploatare a clădirilor şi utilajului etc.).
12. Cheltuielile de producţie indirecte variabile se repartizează pe fiecare unitate de produse fabricate în baza utilizării efective a capacităţilor de producţie.
Cheltuielile de producţie indirecte constante se trec la cheltuielile pentru prelucrare în baza capacităţii normative a utilajului de producţie. Capacitatea normativă reprezintă nivelul de producţie, care poate fi realizat în medie pe parcursul a cîteva perioade sau sezoane în cazul unor circumstanţe ordinare, ţinînd cont de pierderile de capacităţi, rezultate în urma executării lucrărilor tehnice de planificare. Dacă volumul efectiv de producţie este egal sau depăşeşte capacitatea normativă, suma efectivă a cheltuielilor de producţie constante se trece integral la cheltuielile pentru prelucrare. În cazul în care volumul efectiv de producţie este mai mic decît capacitatea normativă, cheltuielile indirecte constante se trec la cheltuielile pentru prelucrare în baza cotei normative rezultate din împărţirea sumei efective a acestor cheltuieli la capacitatea normativă. Suma rămasă a cheltuielilor indirecte de producţie constante se consideră drept cheltuială în perioada de gestiune în care au fost suportate.
13. În cazul în care într-un proces de producţie se obţin concomitent cîteva feluri de produse, cheltuielile pentru prelucrarea acestora se repartizează conform uneia dintre metodele următoare:
a) cheltuielile pentru retribuirea muncii lucrătorilor de producţie se trec direct la fiecare fel de produse fabricate, dacă evidenţa acestora se ţine separat. Cheltuielile de producţie indirecte se repartizează în conformitate cu metoda acceptată de întreprindere, de exemplu, proporţional valorii de vînzare a fiecărui produs la etapa procesului de producţie, cînd fiecare produs poate fi determinat separat sau la momentul încheierii procesului de producţie;
b) dacă cheltuielile privind retribuirea muncii nu se contabilizează pe fiecare fel de produse, acestea se repartizează împreună cu cheltuielile de producţie indirecte în conformitate cu metoda acceptată de întreprindere pe o bază raţională şi consecventă (punctul a), paragraful 13 al prezentului standard).
În cazul unui produs secundar, acesta se evaluează la valoarea realizabilă netă, care se scade din suma totală a cheltuielilor pentru prelucrare. Cheltuielile diminuate cu valoarea produsului secundar se repartizează între felurile de produse fabricate în conformitate cu punctele a) şi b) din paragraful 13 al prezentului standard.
Alte cheltuieli
14. În alte cheltuieli sînt incluse cheltuielile suplimentare apărute în procesul achiziţionării, prelucrării şi vînzării stocurilor de mărfuri şi materiale. Acestea se subdivizează în cheltuieli incluse şi neincluse în costul stocurilor de mărfuri şi materiale.
15. La alte cheltuieli incluse în costul stocurilor de mărfuri şi materiale se raportă cheltuielile aferente comenzilor individuale sau cheltuielile pentru aducerea stocurilor de mărfuri şi materiale (produselor finite şi mărfurilor) în starea de utilitate la solicitarea cumpărătorului, precum şi cheltuielile suplimentare pentru transportare legate de efectuarea acestor operaţii.
16. La alte cheltuieli neincluse în costul stocurilor de mărfuri şi materiale şi constatate drept cheltuială a perioadei de gestiune, în care acestea au fost suportate, se raportă:
a) pierderile supranormative ocazionate de nivelul extrem de înalt al consumului de materiale şi forţă de muncă, precum şi alte cheltuieli de producţie neplanificate;
b) cheltuielile aferente depozitării, dacă acestea nu sînt prevăzute de procesul tehnologic;
c) cheltuielile administrative, care nu sînt ocazionate de aducerea stocurilor de mărfuri şi materiale la locul păstrării şi în starea de utilitate la solicitarea cumpărătorilor în prezent;
d) cheltuielile de desfacere.
17. În unele cazuri prevăzute de S.N.C. 23 "Cheltuielile privind împrumuturile", cheltuielile privind creditele şi împrumuturile se includ în costul stocurilor de mărfuri şi materiale.