Eficienţa controalelor fiscale şi corectitudinea deciziilor adoptate. Extras din raportul de audit asupra SFS pe anul 2010
Extrasul dat face parte din Hotărîrea Curţii de Conturi nr. 60 din 26.09.2011 privind Raportul auditului veniturilor administrate de Serviciul Fiscal de Stat în perioada anului 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 187-191 din 04.11.2011.
Conţinutul acestui extras este următorul:
„Potrivit situaţiei din 31.12.2010, conform Raportului 4-SF, în total pe republică sînt luaţi la evidenţă 686489 de contribuabili, din care persoane juridice – 101481, gospodării ţărăneşti – 521604 şi întreprinderi individuale – 61471.
În perioada anului 2010, au fost efectuate 66875 de controale fiscale, comparativ cu perioada similară a anului precedent (63297 de controale fiscale), ce constituie cu 3578 de controale fiscale mai mult. Astfel, din numărul total al contribuabililor, controlului fiscal au fost supuşi 9,7%.
După cum a fost menţionat şi în auditul efectuat de Curtea de Conturi în anul 2010, selectarea agenţilor economici care vor fi supuşi controlului se efectuează de către IFPS în baza factorilor de risc, în mod automat. Însă metoda planificării de către IFPS şi inspectoratele fiscale teritoriale a agenţilor economici care urmează a fi supuşi controlului prin verificare totală, reieşind din factorii de risc, pînă la momentul auditului, nu este reglementată şi nu este elaborat un act normativ intern în domeniul respectiv.
În perioada de gestiune, în rezultatul controalelor fiscale efectuate, au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe şi alte plăţi în sumă totală de 497974,2 mii lei, inclusiv sancţiuni 253119,2 mii lei. În comparaţie cu perioada similară a anului 2009, au fost calculate impozite şi sancţiuni (449560,3 mii lei, inclusiv sancţiuni – 185435,6 mii lei), mai mult cu 48413,9 mii lei.
În rezultatul controalelor fiscale efectuate, din suma totală calculată pentru 12 luni ale anului 2010 au fost încasate impozite, taxe, majorări de întîrziere în sumă totală de 143039,5 mii lei, sau 28,7 la sută, inclusiv sancţiuni fiscale în sumă de 64428,8 mii lei, sau 25,4 la sută din suma sancţiunilor calculate.
În urma reexaminării actelor de control şi a deciziilor asupra cazurilor de încălcare fiscală, sancţiunile au fost micşorate cu 32795,5 mii lei, inclusiv conform art.234 alin.(2) din Codul fiscal – cu 29427,1 mii lei.
Totodată, în perioada auditată, în rezultatul controalelor efectuate şi deciziilor adoptate, au fost micşorate pierderile fiscale cu 170054,1 mii lei, precum şi suma TVA destinată trecerii în cont neargumentat cu 59843,0 mii lei.
Deşi în urma controalelor fiscale efectuate au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe şi alte plăţi mai mult cu 20,0 mil.lei, comparativ cu anul 2009, la buget au fost încasate mai puţin cu 2,0 mil.lei.
Verificările efectuate de audit asupra unor acte de control şi decizii adoptate denotă că în timpul controalelor nu se supun inventarierii mărfurile procurate şi nu sînt examinate cazurile privind diferenţele stabilite în urma controalelor repetate. Astfel, exemplificăm că, prin controlul efectuat la S.R.L. “Cerialis-Prod” (c/f 1006600033908), n-a fost supus inventarierii motorul sincronic în valoare de 57000,0 mii lei, donat de către Compania “Milport Marketing” LLP (Anglia) şi păstrat la depozitul Î.M. “Metalgazcom” S.R.L. din or.Vulcăneşti şi nu s-a stabilit corectitudinea raportării la venituri a acestuia. Dacă în actul de control iniţial S.R.L. “Cerialis-Prod” a fost amendată doar pentru nedeclararea depozitului, atunci prin controlul repetat s-a stabilit diminuarea venitului impozabil pentru anul 2008 cu 24755,2 mii lei, fiind aplicată o amendă în conformitate cu prevederile art.260 alin.(5) din Codul fiscal, în mărime de 3713,3 mii lei. În cazul respectiv nu s-au examinat cauzele divergenţelor dintre actul iniţial efectuat la 24.08.2009 şi cel repetat la 19.05.2010.
Unele decizii adoptate pe marginea controalelor efectuate au fost modificate în baza unor scrisori explicative ale SFS.
Astfel, controlul din 04.11.2010, efectuat de către Direcţia generală control fiscal din cadrul IFS pe mun.Chişinău la S.A. “Transcom” (c/f 1003600017682), a constatat că această instituţie a primit gratis de la S.A. “Pietriş” (c/f 1003600062729) mijloace fixe în sumă de 4192,6 mii lei. Prin decizia adoptată, s-a cerut încasarea TVA diminuată, majorări de întîrziere şi aplicarea amenzii în sumă totală 4990,1 mii lei. În baza contestaţiei agentului economic şi interpelării IFS pe mun.Chişinău, IFPS în răspuns a menţionat că bunurile materiale (mijloace fixe) transmise de către o întreprindere subiect al impunerii cu TVA către o altă întreprindere în cadrul realizării contractului de investiţii este o acţiune de transmitere a activelor, care nu presupune o achitare regulamentară. Însă, reieşind din considerentele că o astfel de livrare totuşi este rambursabilă (obţinerea unor drepturi, dividende ş.a.), suma TVA calculată de către investitor la transmiterea valorilor materiale se trece în cont de către subiectul impozabil, care a recepţionat bunurile în baza facturii fiscale primite.
În baza scrisorii, s-a efectuat controlul repetat şi s-a modificat decizia anterioară, prin care s-a permis trecerea în cont a sumei TVA şi s-au anulat amenzile respective.
Pe situaţia respectivă auditul a constatat că, în conformitate cu art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili înregistraţi conform prevederilor art.112 şi art.1121 din Codul fiscal, li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor – plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Totodată, reieşind din unele afirmaţii ale agentului economic precum că bunurile au fost transmise în scopul executării contractului de investiţii, atît în legislaţie, cît şi în indicaţiile Ministerului Finanţelor şi SFS nu este prevăzut modul de impozitare a mijloacelor transmise gratuit în acest scop.
Prin modificarea unor decizii adoptate, au fost înlocuite unele sancţiuni cu micşorarea trecerii în cont a sumei TVA diminuată. Astfel, controlul din 15.02.2010, efectuat la S.C. “Calitate Construct” S.R.L. (c/f 1007600002271) a constatat diminuarea TVA aferentă bugetului în sumă de 1659,3 mii lei, diminuarea venitului impozabil cu 202,0 mii lei şi a impozitului pe venit cu 30,3 mii lei. În baza acestui act, s-a decis de a încasa de la agentul economic impozite şi taxe în sumă de 1689,6 mii lei, majorări de întîrziere – 12,1 mii lei şi amenzi în sumă de 524,9 mii lei. Suma totală a obligaţiilor fiscale a constituit 2304,8 mii lei.
Agentul economic, printr-un demers, a solicitat anularea deciziei, motivînd prin faptul că S.C. “Bigaz Inert” nu a achitat datoriile de plată faţă de S.R.L. “Calitate Construct”. Controlul repetat efectuat la acest contribuabil la 27.10.2010 a constatat acţiuni inverse controlului iniţial, şi anume: majorarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător cu 30,3 mii lei; majorarea TVA aferentă bugetului pe anul 2009 cu 1659,1 mii lei, precum şi majorarea TVA destinată trecerii în cont pe perioada ulterioară cu 3052,4 mii lei, iar prin decizia adoptată anulează obligaţiile fiscale stabilite prin controlul iniţial prin micşorarea TVA destinată trecerii în cont pentru perioada ulterioară cu 3052,4 mii lei; micşorarea TVA cu 1659,1 mii lei în fişa contului personal generalizat al contribuabilului; micşorarea majorării de întîrziere, calculată în rezultatul controlului precedent, cu 212,3 mii lei; micşorarea amenzii, calculată în rezultatul controlului precedent, cu 512,9 mii lei.
Tot la acest contribuabil a fost iniţiat în luna martie 2011 un control, prin verificare totală, care a constatat că în 3 declaraţii s-a micşorat neîntemeiat TVA aferentă procurărilor cu 1552,4 mii lei, iar în una – majorarea TVA cu 3,5 mii lei. Totodată, s-a constatat că nu s-a executat decizia SFS pe marginea controlului precedent, nefiind micşorată în declaraţia TVA suma TVA destinată trecerii în cont pentru perioada ulterioară cu 3052,4 mii lei.
În cazul respectiv de către SFS nu s-a cerut achitarea impozitului diminuat, dar s-a aplicat o micşorare de trecere în cont pe suma diminuată. Totodată, n-au fost aplicate prevederile art.261 alin.(4) din Codul fiscal.
Conform art.4 alin.(1) din Legea nr.1466-XIII din 29.01.1998, controlul asupra repatrierii mijloacelor băneşti, a mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe se efectuează de către organele Serviciului Fiscal de Stat în timpul controalelor efectuate la agenţii economici, în modul stabilit de legislaţie.
În acest sens, auditul menţionează că SFS efectuează controlul asupra repatrierii mijloacelor respective doar prin verificări totale. Reieşind din aceasta, persoanele responsabile care n-au respectat termenul de repatriere în unele cazuri nu pot fi sancţionate contravenţional conform art.292 al Codului contravenţional19, datorită faptului că, potrivit art.30 alin.(2) din acest Cod, termenul de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de 3 luni.
Pe parcursul anului n-au fost respectate prevederile art.4 alin.(4) din Legea nr.1466-XIII din 29.01.1998, care stabilesc că organele vamale prezintă lunar Inspectoratului Fiscal Principal de Stat informaţiile privind nerepatrierea mijloacelor materiale provenite din tranzacţiile menţionate, precum şi informaţiile referitoare la export-import în baza contractelor de leasing.
Examinările efectuate asupra activităţii auditului intern din cadrul IFPS a stabilit unele deficienţe. Astfel, Direcţia audit intern dispune de un plan de efectuare a inspectărilor în anul 2010 ale Inspectoratelor fiscale teritoriale, bazat doar pe criteriul duratei termenului de efectuare a ultimului audit.
Cele 10 inspectări efectuate de această direcţie pe parcursul anului 2010 au cuprins în majoritate perioadele anilor 2007-2009. Responsabilitatea executării deciziilor Consiliului Coordonator, adoptate în baza rezultatelor inspectărilor efectuate, a fost pusă în sarcina direcţiei respective, deşi prin regulament acesteia nu i s-a aprobat funcţia de control asupra executării cerinţelor înaintate pe marginea inspecţiilor efectuate.
Concluzie: Pe parcursul anului 2010, SFS a majorat obligaţiile fiscale calculate în rezultatul măririi numărului de controale efectuate, neasigurînd încasarea deplină a acestor obligaţii. Deciziile adoptate sînt modificate în baza actelor de control repetat, unele din care nu au avut la bază motive bine argumentate. Nu sînt examinate divergenţele actelor de control iniţiale şi repetate. IFPS, în unele cazuri, a intervenit cu unele explicaţii care nu se încadrează în prevederile legii. În rezultatul unuia şi aceluiaşi control, sînt adoptate decizii contradictorii. Cele menţionate sînt o consecinţă a controlului neadecvat din partea conducerii IFPS asupra executării funcţiilor stabilite, precum şi a unor neclarităţi existente în actele normative.
Recomandări:
Se recomandă Ministerului Finanţelor:
44. Să elaboreze un act normativ care ar specifica modalitatea de impozitare cu TVA a mijloacelor fixe transmise gratuit, în scopul executării programului investiţional, totodată examinînd corectitudinea deciziei luate pe marginea controlului efectuat la S.A. “Transcom”.
Să recomandă IFPS:
45. Să intensifice controlul asupra încasărilor sumelor calculate în rezultatul controalelor efectuate.
46. Să examineze cazurile de divergenţe stabilite în cadrul controalelor repetate şi iniţiale.
47. Să aprobe în Regulamentul Direcţiei audit intern al IFPS funcţia de control asupra executării cerinţelor înaintate pe marginea inspecţiilor efectuate.”