Explicaţii metodice privind aplicarea pct. 2 al anexei nr.5 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, nr. 129-XVIII din 23 decembrie 2009
Prezentele explicaţii metodice sunt elaborate în scopul reglementării modului de aplicare a punctului 2 al anexei 5 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, care stabileşte, că nu se vor calcula şi reţine contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (inclusiv contribuţie individuală de asigurări sociale în proporţie de 6% din salariu şi alte drepturi plătite de angajator către angajat sau în folosul lui) la sumele ajutorului material, în expresie bănească sau naturală, acordat pe parcursul anului de către angajator angajatului sau fostului angajat la locul principal de muncă în mărime ce nu depăşeşte un salariu mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2010 şi aprobat de Guvern.
Explicaţiile prezentate sunt aplicabile pentru instituţii, persoane fizice şi juridice, care folosesc munca salariată a angajaţilor, încadraţi prin contract individual de muncă, cît şi pentru persoanele angajate în afara schemelor de încadrare a personalului şi sunt în drept să achite salariaţilor ajutor material în modul şi condiţiile prevăzute de legislaţie.
Angajatorul, calculând angajaţilor ajutorul material în expresie bănească sau naturală, va calcula şi contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, în proporţiile stabilite prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, la suma ajutorului material ce depăşeşte cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2010 în mărime de 2950 lei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.773 din 27 noiembrie 2009.
În cazul calculării şi achitării ajutorului material pe parcursul a mai multor luni din cadrul unui an, suma de 2950 lei va fi dedusă doar în prima lună de stabilire şi achitare. La sumele ajutorului material achitate în lunile ulterioare, se vor calcula integral contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii.
Spre exemplu, un colaborator al instituţiei a beneficiat de ajutor material pe parcursul a mai multor luni din an în cuantum mai mare de 2950 lei lunar, contribuţiile de asigurări sociale se vor calcula şi reţine în felul următor:
Perioada |
Ajutorul material calculat (lei) |
Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajator (lei) |
Contribuţii individuale (lei) |
Martie |
3000 |
11,5 |
3 |
Aprilie |
4000 |
920 |
240 |
Mai |
3000 |
690 |
180 |
Iunie |
2000 |
460 |
120 |
La stabilirea ajutorului material în cuantum mai mic decât 2950 lei, contribuţiile de asigurări sociale de stat nu se vor calcula şi reţine.
În cazul cînd ajutorul material în cuantum mai mic de 2950 lei, se stabileşte pe parcursul unui an calendaristic în diferite perioade (luni), contribuţiile de asigurări sociale de stat se vor reţine după acumularea sumei integrale a salariului mediu pe economie prognozat pentru anul 2010.
Spre exemplu, persoanele care au beneficiat de ajutorul material în mai multe luni pe parcursul unui an calendaristic, contribuţiile de asigurări sociale se vor calcula în modul următor:
Perioada |
Ajutorul material calculat (lei) |
Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajator (lei) |
Contribuţii individuale (lei) |
Martie |
800 |
0 |
0 |
Aprilie |
700 |
0 |
0 |
Mai |
1200 |
0 |
0 |
Iunie |
2000 |
402,5 |
105 |
(800+700+1200+2000) =4700 -2950=1750 lei
1750x23%=402,5 lei 1750x6%=105 lei
Sumele ajutorului material, la care se vor calcula contribuţii de asigurări sociale de stat, se vor include în venitul lunar asigurat realizat în perioada respectivă şi vor fi luate în consideraţie la stabilirea pensiei şi altor drepturi de asigurări sociale (indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani etc.).
La completarea declaraţiei privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii Forma 4 BASS, suma ajutorului material acordat pe parcursul anului de către angajator angajaţilor, la care sau calculat contribuţii de asigurări sociale de stat se va include în baza de calcul a contribuţiilor corespunzător tarifelor (col. 6, tab.1).
La completarea declaraţiilor persoanelor asigurate, forma REV 5, suma ajutorului material la care au fost calculate contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii se va reflecta în (col. 8), în luna în care a fost stabilit ajutorul material.
La acordarea ajutorului material după eliberarea angajatului de la întreprindere, respectiv se va reflecta în declaraţia persoanei asigurate în luna în care a fost stabilită (calculată), cu indicarea categoriei persoanei asigurate „ 116 - persoană eliberată la momentul prezentării declaraţiei”.