BULETIN INFORMATIV
Nr. 6 din 04 august 2010
Monitorul Oficial nr. 114-116 din 6 iulie 2010
- Hotărîrea Guvernului nr. 563 din 29.06.2010 pentru modificarea anexei nr. 2 la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002.
Conform modificărilor, cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea/îngrijirea copilului persoanelor asigurate şi neasigurate pentru anul 2010 constituie, 30% din baza de calcul stabilită conform articolului 7 al Legii nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, dar nu mai puţin de 300 lei.
- Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 75 din 09.06.2010 privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare.
S-au introdus modificări în anexa nr. 3 „clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare” şi în anexa nr. 9 care se referă la „Indicaţii metodice privind aplicarea clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare”. Modificările intră în vigoare de la 01.01.2011.
- Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 82 din 09.06.2010 privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare.
În clasificaţia organizatorică a cheltuielilor bugetare „B”se introduc tipurile 900 şi 901, care se referă la:
„900 Proiectul „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei existente”.
„901 Proiectul „Canalizarea pluvială. Promovarea şi implementarea acţiunilor inovative de schimbare a climei”.
Monitorul Oficial nr. 117-118 din 9 iulie 2010
- Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.108 din 4 iunie 2010.
Legea insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 se completează după cum urmează:
Articolul 33 Admiterea cererii introductive spre examinare va avea următoarea redacţie (completările operate sunt evidenţiate):
(1) Instanţa de judecată este obligată să admită spre examinare cererea introductivă depusă cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă şi ale prezentei legi.
(2) Despre admiterea cererii introductive instanţa de judecată adoptă o încheiere imediat, dar în cel mult 3 zile de la data depunerii cererii şi înştiinţează în acest termen creditorii cunoscuţi, indicaţi în cererea introductivă, cu propunerea de a prezenta o referinţă. Încheierea de admitere a cererii introductive poate fi atacată cu recurs în modul stabilit de Codul de procedură civilă.
(3) Prin încheierea consemnată la alin.(2), instanţa de judecată dispune aplicarea măsurilor de asigurare.
Articolul 65 Reprezentarea drepturilor creditorilor va avea următoarea redacţie (completările operate sunt evidenţiate)
(1) În cadrul derulării procedurilor de insolvabilitate, interesele tuturor creditorilor sînt reprezentate de adunarea creditorilor şi de comitetul creditorilor, instituite în baza prezentei legi. Din momentul admiterii cererii introductive, creditorii nu mai pot solicita debitorului executarea creanţelor în mod individual, cu excepţia cazului în care creditorul garantat solicită separarea bunurilor pentru a-i fi transmise în vederea comercializării şi stingerii datoriilor.
(2) Toate acţiunile împotriva debitorului sînt exercitate în numele creditorilor de către adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor, cu excepţia cazurilor cînd prezenta lege prevede în mod expres exercitarea dreptului de către creditor în mod individual.
- Hotărîrea Guvernului nr. 562 din 29.06.2010 cu privire la modificarea punctului 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 1208 din 27.10.2008.
Conform modificărilor aduse punctului 2 s-a stabilit că „prevederile Normei sanitar – veterinare privind comercializarea ouălor pentru consum uman se pun în aplicare începînd cu data de 07.11.2010”.
- Hotărîrea Guvernului nr.597 din 02.07.2010 cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern.
Obiectivul general al controlului financiar public intern este promovarea unui grad avansat de răspundere managerială în utilizarea fondurilor publice din Republica Moldova. Responsabil de implementarea programului este ministerul Finanţelor.
- Ordinul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale nr. 63 din 23.06.2010 cu privire la respectarea calităţii lucrărilor de construcţii montaj la realizarea investiţiilor pentru construcţia de locuinţe din blocuri locative şi încăperilor de menire social – culturală încorporate în ele.
Ordinul stabileşte lista lucrărilor de construcţie efectuate la locuinţele din blocurile locative şi a încăperilor de menire social-culturală încorporate în aceste blocuri, fără îndeplinirea cărora blocurile locative nu vor fi acceptate pentru recepţie la terminarea lucrărilor. Se interzice exploatarea obiectelor înainte de recepţia finală a lor. Totodată se interzice după recepţia finală a blocului locativ şi darea lui în folosinţă orice intervenţie efectuată de către investitori/proprietari în apartamente, care ar periclita exigenţele esenţiale ale blocului construit, cum ar fi rezistenţa şi stabilitatea, siguranţa în exploatare, siguranţa la foc, igiena, sănătatea oamenilor, protecţia împotriva zgomotului etc.
Monitorul Oficial nr. 119-120 din 13 iulie 2010
- Hotărîrea Guvernului nr. 610 din 05.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate.
Regulamentul stabileşte normele de procedură şi condiţiile de depunere a cererii de înregistrare a unei denumiri de origine, a unei indicaţii geografice sau a unei specialităţi tradiţionale garantate, modul de completare a formularului cererii, delimitarea ariei geografice, descrierea produsului şi metodei de producere a lui, precum şi alte acţiuni.
- Hotărîrea Guvernului nr. 611 din 05.07.2010 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Lapte şi produse lactate”.
Reglementarea tehnică stabileşte cerinţele esenţiale de calitate, ambalare, etichetare, transportare şi depozitare pentru laptele de consum şi producţia internă, cît şi de import. Normele Reglementării nu se aplică produselor fabricate în gospodării individuale pentru consum propriu şi produselor care sunt în tranzit sau care sînt depozitate temporar ca bunuri ce tranzitează ţara.
- Ordinul Serviciului de Informaţii şi Securitate nr.34 din 01.07.2010 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nr. 75 din 14.11.2007.
A fost modificată şi completată anexa nr. 1 a Ordinului „privind listele persoanelor şi entităţilor implicate în activităţi teroriste”.
- Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 345 din 05.07.2010 cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.128 din 29.06.2006.
Au fost introduse modificări în anexa nr. 2 la ordinul IFPS „Despre aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a modului de completare a declaraţiei privind TVA”.Conform modificărilor sintagma „În boxa 22 se indică suma TVA solicitată spre restituire care se determină în conformitate cu prevederile art.101 alin.(5) din Codul fiscal” se substituie cu „În boxa 22 se indică suma TVA solicitată spre restituire şi stipulată în cererea de restituire. Completarea boxei se efectuează în Declaraţia privind TVA prezentată pentru perioada fiscală în care a fost depusă cererea.”
Comentarii:
Se modifică modul de completare a boxei 22 a Declaraţiei privind TVA. Dacă pînă acum completarea acestei boxe era în dependenţă de conţinutul boxei 5 Livrări la cota “0” şi/sau a boxei 3 Livrări de mărfuri, servicii la cota redusă a Declaraţiei (suma cerută spre restituire era în limita stabilită în art.101 alin.(5)), după modificările operate această legătură nu mai există. Contribuabilul de sine stătător duce evidenţa sumelor TVA la care are dreptul să fie restituite pentru toate perioadele fiscale conform Codului fiscal şi le include în Declaraţia privind TVA pentru perioada fiscală în care a fost depusă cererea spre restituire.
- Decizia Comisiei interdepartamentale pentru maşinile de casă şi control nr. 26/-11/3-22/02-2010 din 29.06.2010
În baza acestei Decizii au fost incluse în Registrul unic al maşinilor de casă 6 modele de MMC (TREMOL SO2, TREMOL SO3, ACLAS CRL, ACLAS CRB, DATECS DP-50P, DATECS DP-50). De asemenea, din Registrul unic au fost excluse 5 modelele MCC.
Anexa nr. 1 la Decizi cuprinde Registrul unic al maşinilor de casă şi control (la situaţia din 30.06.2010), iar anexa nr. 2 cuprinde lista modelelor maşinilor de casă şi control excluse din Registrul unic (la situaţia din 30 iunie 2010).
Monitorul Oficial nr. 121-123 din 16 iulie 2010
- Legea nr. 100 din 28.05.2010 pentru modificarea unor acte legislative.
Au fost modificate următoarele acte:
1. Legea nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat a fost modificată la articolul 43 alineatele (1), (2), (3), care se referă la condiţiile de stabilire a pensiilor pentru deputaţii în Parlament şi membrii de Guvern, textul „75 % din suma tuturor plăţilor lunare” fiind înlocuit cu „42% din suma tuturor plăţilor lunare”, astfel micşorîndu-se baza de calcul a pensiei pentru aceste categorii de persoane.
2. Legea nr. 1111-XIII din 20.02.1997 privind asigurarea activităţii Preşedintelui RM a fost modificată la articolul 13 alineatul (1), textul „75 la sută din salariul lunar al” fiind înlocuit cu „42% din suma tuturor plăţilor lunare ale”, astfel micşorîndu-se baza de calcul a pensiei pentru persoana care a ocupat funcţia de Preşedinte al RM. De la alineatul (2) al art. 13 textul „55 de ani (bărbaţi) şi 50 de ani (femei)” se înlocuieşte cu textul „62 de ani (bărbaţi) şi 57 de ani (femei)”, astfel majorîndu-se vîrsta de pensionare.
- Legea nr. 114 din 17.06.2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
1. De la anexa nr. 2 a Legii nr. 1380-XIII din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal, care se referă la lista serviciilor vamale şi cuantumul taxei pentru proceduri vamale au fost abrogate poziţiile 12, 14, 15, 20. Astfel, organele vamale vor elibera gratuit:
- autorizaţie pentru perfecţionare activă/pasivă şi transformare sub control vamal;
- autorizaţie pentru admiterea temporară a mărfurilor;
- autorizaţie pentru perfecţionare activă a mărfurilor prezentate la tîrguri şi expoziţii, pentru măsuri culturale şi sportive;
- autorizaţie de perfecţionare activă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova din zonele economice libere ale Republicii Moldova, separat pentru fiecare declaraţie vamală;
- autorizaţie pentru eliberarea duplicatelor atestatului de calificare al specialistului în domeniul vămuirii, autorizaţiei pentru activitatea de broker.
2. Au fost introduse modificări şi completări în Codul Vamal.
Art. 30 alin (1) al codului vamal prevede că „utilizarea oricărui regim vamal cu impact economic este condiţionată de obţinerea a unei autorizaţii din partea organului vamal”. Conform modificărilor autorizaţiile se vor elibera cu titlu gratuit.
A fost introdus art. 48¹ cu următorul cuprins:
„Art. 48¹. Utilizarea declaraţiei de tranzit în format electronic.
(1) Formatul electronic al declaraţiilor de tranzit constă în schimbul de mesaje electronice între birourile vamale implicate în operaţiunea de tranzit (biroul de plecare şi cel de destinaţie).
(2) Declaraţia de tranzit se completează de către declarant în format electronic şi se transmite electronic biroului vamal de plecare.
(3) Orice operaţiune de tranzit se identifică printr-un număr unic de înregistrare atribuit de sistemul informaţional.
(4) Procedura utilizării declaraţiei de tranzit în format electronic este stabilită de Serviciul Vamal.”
Articolul 164 care se referă la drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea brokerului vamal a fost completat cu alineatul (4) care prevede că:
„Brokerul vamal poartă răspundere, în condiţiile prezentului cod, pentru încălcarea legislaţiei în vigoare în cazul în care nu va demonstra că încălcarea se datorează culpei persoanei pe care o reprezintă.”
Art. 187 alineatul (5) a fost completat cu litera e¹, astfel „controlul ulterior al declaraţiei vamale” reprezintă o formă a controlului vamal.
A fost majorat (cu un an) termenul de păstrare a documentelor necesare efectuării controlului vamal de către persoane - nu mai puţin de 4 ani (art. 187 alin. (5).
Art. 231 care se referă la tipurile de contravenţii vamale cu răspundere materială, se modifică la pct. 6. Astfel conform modificărilor, va fi calificată ca contravenţie vamală „depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare ce conţin date eronate despre regimul vamal, valoarea facturată, valoarea în vamă, tipul, codul, cantitatea sau originea mărfurilor transportate, dacă acest fapt conduce la exonerarea totală sau parţială de drepturi de import”. Sancţiunea pentru acest tip de contravenţie va fi - amendă de la 40% la 100% din valoarea obiectului contravenţiei sau confiscarea mărfurilor care au constituit obiectul contravenţiei.
Va fi calificată ca contravenţie conform punctului 24 care a fost introdus la art. 231 şi exercitarea activităţii de broker vamal fără deţinerea licenţei corespunzătoare şi se va sancţiona cu amendă de la 0,1% la 0,5% din suma stabilită la art.163 alin.(2) lit. c), adică din 8000000 lei.
3. Din Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice a fost abrogat alineatul (4) al art. 6, care interzicea persoanelor fizice de a scoate din Republica Moldova utilaj, mijloace de transport folosite în producţie, cu excepţia utilajului şi mijloacelor de transport destinate aplicării în viaţa cotidiană.
4. S-a completat în final art. 7 din Codul transporturilor auto, aprobat prin legea nr. 116-XIV din 29.07.1998, cu un text cu următorul cuprins: „se interzice modificarea tipului de autovehicul din varianta camion în autovehicul destinat transportului de persoane.”
- Legea nr. 124 din 18.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96-XVI din 13.04.2007 privind achiziţiile publice.
Legea a fost completată cu litera c² la articolul 4, cu următorul cuprins:
„c²) contractelor cu caracter de adeziune, încheiate de către Banca Naţională a Moldovei cu instituţii financiare internaţionale, cu operatori economici nerezidenţi, conform cărora se livrează bunuri, lucrări şi servicii ce asigură deservirea sistemului automatizat de plăţi interbancare, a pieţei valorilor mobiliare de stat şi interbancare, gestionarea rezultatelor valutare ale statului, deservirea operaţiunilor valutare ale statului, inclusiv a datoriei externe, auditul extern al dărilor de seamă financiare anuale, conturilor şi registrelor Băncii naţionale”. Astfel acestor tipuri de contracte legea nu se va aplica.
S-au făcut modificări şi aliniatului (1) al art. 15. Conform modificărilor, „orice operator economic cu statut de întreprinzător, rezident sau nerezident, persoană fizică sau juridică, are dreptul de a participa, în condiţiile prezentei legi, la procedura de atribuire a contractului de achiziţii publice, cu excepţia cazurilor cînd autoritatea contractantă achiziţionează obligatoriu bunuri şi servicii indigene conform listei aprobate anual de către Guvern.”
- Legea nr. 128 din 18.06.2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.1056-XIV din 16.06.2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal.
Art. 4 al legii „dispoziţii finale şi tranzitorii” se completează cu alineatul (3¹) care prevede următoarele:
„Bunurile imobiliare prevăzute la art. 280 lit. b) din Codul fiscal, care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate se impozitează în baza prevederilor prezentei legi. Impozitarea acestor bunuri conform valorii estimate se va realiza începînd cu anul următor anului în care bunurile imobiliare au fost evaluate”.
A mai fost atribuită o categorie de terenuri la terenurile din intravilan şi anume:
a¹) terenurile atribuite de către autoritatea administraţiei publice locale ca loturi de pe lîngă domiciliu şi distribuite în extravilan din cauza insuficienţei de terenuri în intravilan, neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate:
- în oraşe – 2 lei pentru 100 m²
- în municipiile Chişinău şi Bălţi – 10 lei pentru 100 m²
- în celelalte municipii şi în oraşele – reşedinţă – 4 lei pentru 100 m²
Anexa s-a completat cu pct. 3 care prevede:
„3. Terenurile din extravilan, altele decît cele specificate la pct. 5, neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate – 70 lei pentru 1 hectar.”
Comentarii:
În conformitate cu modificările operate, bunurile imobiliare enumerate la lit. b) art.280 al Codului fiscal („b) pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decît cea locativă sau agricolă, inclusiv exceptînd garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate şi loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare”) care nu au fost evaluate de organele cadastrale se impozitează în conformitate cu modificările operate prin această lege.
Impozitarea bunurilor imobiliare care, începînd cu perioada fiscală anul 2010, urmau să fie impozitate cu impozitul pe bunurile imobiliare, reieşind din valoarea reevaluata, dar care n-au fost evaluate de organul cadastral, se vor impozita cu impozitul privind bunurile imobiliare în ordinea care a fost în vigoare pînă la 01 ianuarie 2010.
Bunurile imobiliare, care n-au fost evaluate de organele cadastrale, se vor impozita în felul următor:
- loturi de pămînt - se vor impozita cu impozitul funciar;
- bunurile imobiliare: clădiri, construcţii, alte obiecte imobiliare – se vor impozita cu impozitul pe bunurile imobiliare, reieşind din valoarea de bilanţ a bunurilor imobiliare.
Modificările operate se vor folosi pentru perioada începînd cu 01 ianuarie 2010 !!!
Conform Scrisorii IFPS nr. 26-68/3-15-394/4972 din 23.07.2010, darea de seamă fiscală forma BIJ-1 Calculul impozitului pe bunurile imobiliare (pentru clădiri, construcţii etc.) se va prezenta pe 9 luni ale anului 2010 pînă la 31 octombrie 2010 şi va conţine un calcul cumulativ pentru perioada a 3 trimestre a anului 2010. În aceeaşi perioadă se va achita şi impozitul în buget.
Pentru loturile de pămînt, care n-au fost evaluate de organele cadastrale, se va calcula impozitul funciar în conformitate cu Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal. Se va prezenta darea de seamă fiscală Forma FUNJ-10 pînă la sfîrşitul anului fiscal 2010, cu indicarea în darea de seamă a termenului de prezentare în rubrica „Pînă în ultima zi lucrătoare a anului fiscal în curs”. Termenele de plată a impozitului: în rate egale, cel tîrziu la 15 august şi 15 octombrie a anului fiscal în curs.
- Hotărîrea Guvernului nr. 613 din 06.07.2010 cu privire la aprobarea Normei privind cerinţele igienice la producerea, recoltarea, ambalarea, depozitarea şi transportarea fructelor şi legumelor proaspete.
Norma stabileşte cerinţele igienice pentru producerea fructelor şi legumelor cultivate în cîmp sau spaţii protejate destinate consumului uman în stare proaspătă, precum şi pentru ambalarea fructelor şi legumelor proaspete. Cerinţele Normei nu se aplică practicilor de manipulare a produselor în procesul comercializării angro, cu amănuntul sau la domiciliu.
- Hotărîrea Guvernului nr. 623 din 12.07.2010 cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru anul 2010 privind realizarea Strategiei de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anii 2006 – 2015.
- Instrucţiunea nr. 9-19 din 27.05.2010 a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova privind modul de achitare şi evidenţă a taxelor de înscriere şi a cotizaţiilor lunare de membru de sindicat.
Conform Instrucţiunii cotizaţiile lunare de membru de sindicat se achită de către membrul de sindicat în cuantumul stabilit de Statutul centrului sindical naţional – ramural. Taxa de înscriere în sindicat se achită în cuantum de 1% din venitul mediu lunar (bursă) al membrului de sindicat calculat în luna precedentă a înscrierii în sindicat. Venitul lunar al membrului de sindicat din care se calculează cotizaţiile de membru se determină în conformitate cu „modul de calculare a salariului mediu”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 426 din 26.04.2004
Monitorul Oficial nr. 124-125 din 20 iulie 2010
- Legea nr. 116 din 17.07.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 62-XVI din 21.03.2008 privind reglementarea valutară.
În Monitorul Oficial nr.124-125 din 20 iulie 2010 a fost publicată Legea nr.116 din 17 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară.
În conformitate co modificările operate la articolul 21 alineatul (2), după litera a) se introduce litera a¹) cu următorul cuprins:
a¹) operaţiunilor la care una dintre părţi este persoană juridică ce exercită activitate de asigurare, leasing, microfinanţare, pentru operaţiunile ce ţin de activitatea ei;
Mai jos un extras din articolul 21 al Legii nominalizate care conţine modificările operate:
“Articolul 21. Plăţi şi transferuri în valută străină între rezidenţi pe teritoriul Republicii Moldova
(1) Pe teritoriul Republicii Moldova plăţile şi transferurile între rezidenţi se efectuează în monedă naţională. Cazurile în care plăţile şi transferurile între rezidenţi pe teritoriul Republicii Moldova pot fi efectuate şi în valută străină sînt prevăzute la alin.(2).
(2) Se admite efectuarea pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor şi transferurilor în valută străină între rezidenţi în cazul:
a) operaţiunilor în care una din părţi este o bancă licenţiată – pentru operaţiunile în valută străină care se efectuează în cadrul activităţilor financiare desfăşurate conform licenţei Băncii Naţionale a Moldovei, inclusiv pentru operaţiunile ce ţin de acordarea creditelor în valută străină în favoarea rezidenţilor în cazurile stabilite la art.22 alin.(2);
a¹) operaţiunilor la care una dintre părţi este persoană juridică ce exercită activitate de asigurare, leasing, microfinanţare, pentru operaţiunile ce ţin de activitatea ei; …”.
De asemenea, au fost modificate alineatele (1) şi (2), art. 22 din Legea nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară.
„Articolul 22. Creditarea în valută străină între rezidenţi
(1) Acordarea pe teritoriul Republicii Moldova a împrumuturilor/creditelor în valută străină de către rezidenţi în favoarea altor rezidenţi se permite (cuvîntul numai în acest loc a fost exclus) băncilor licenţiate şi persoanelor fizice rezidente, conform prevederilor prezentului articol, precum şi Ministerului Finanţelor, conform prevederilor Legii nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat (textul evidenţiat a fost adăugat).
(2) Băncile licenţiate au dreptul de a acorda credite în valută străină în favoarea rezidenţilor în scopul efectuării plăţilor şi transferurilor în favoarea nerezidenţilor; rambursării altor credite obţinute de la băncile licenţiate în scopul efectuării plăţilor şi transferurilor în favoarea nerezidenţilor; în scopurile prevăzute în acordurile de creditare încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi nerezidenţi, între băncile licenţiate şi organizaţiile financiare internaţionale; în favoarea persoanelor juridice rezidente care efectuează export de mărfuri (inclusiv obiecte de leasing) şi servicii contra mijloace băneşti în valută străină; în favoarea persoanelor juridice care exercită activitate de asigurare, leasing, microfinanţare, precum şi în favoarea băncilor licenţiate în scopul desfăşurării activităţilor financiare ale acestora. (textul evidenţiat a fost adăugat)
Condiţiile acordării creditelor în valută străină de către băncile licenţiate se stabilesc de Banca Naţională a Moldovei.”.
Comentarii:
1. În conformitate cu modificările operate se permit plăţile şi transferurile în valută străină între rezidenţi pe teritoriul Republicii Moldova la care una dintre părţi este persoană juridică ce exercită activitate de asigurare, leasing, microfinanţare, pentru operaţiunile ce ţin de activitatea ei.
În aşa fel, primele de asigurare, plăţile de leasing e.t.c. pe contractele stipulate în valută străină pot fi făcute în valuta stabilită în contract.
2. Se completează lista persoanelor juridice rezidente care pot fi creditate de băncile comerciale în valută străină cu persoanele juridice rezidente care efectuează export de mărfuri (inclusiv obiecte de leasing) şi servicii contra mijloace băneşti în valută străină; persoane juridice care exercită activitate de asigurare, leasing, microfinanţare.
- Ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei nr. 153 din 14.07.2010 cu privire la aprobarea standardelor naţionale.
Ordinul aprobă lista standardelor naţionale, în baza cărora, pînă la intrarea în vigoare a reglementărilor tehnice respective, se va efectua evaluarea conformităţii şi supravegherea pieţei conservelor din fructe şi legume autohtone şi de import.
Monitorul Oficial nr. 126-128 din 23 iulie 2010
- Legea nr. 107 din 04.06.2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
Au fost modificate:
1. Legea taxei de stat nr. 1216 din 03.12.1992 a fost modificată şi completată la art. 3 pct. 1, care se referă la cuantumurile tarifare ale taxei de stat, cu litera e¹) cu următorul cuprins:
e¹)pentru cererile privind exercitarea dreptului de gaj - 0,5% din valoarea estimativă
stabilită de părţi pentru bunul gajat
sau din valoarea creanţei garantate.
Penultimul sub alineat a articolului 4 alineatul (1) a fost modificat cu următorul conţinut: „în cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parţial, de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amîne achitarea taxei de stat”.
2. Codul de procedură Civilă. Modificările se referă la Capitolul XXXV – Procedura în ordonanţă (procedura simplificată).
Conform modificărilor:
- Se emite ordonanţă judecătorească în cazul în care pretenţia urmăreşte exercitarea dreptului de gaj (art. 345 litera k2).
- În cadrul revendicării unui bun, în cerere se indică valoarea acestuia (art. 347 alineat (2).
- În decursul a 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă, debitorul este în drept să înainteze, prin intermediul oricăror mijloace de comunicare ce asigură veridicitatea obiecţiilor şi primirea lor la timp, în instanţa care a eliberat ordonanţa, obiecţiile sale motivate împotriva pretenţiilor admise, anexînd probele ce le confirmă (art. 352 alineat (2).
- Instanţa care a emis ordonanţa examinează obiecţiile debitorului fără citarea părţilor, fără a încheia proces-verbal şi se limitează la admisibilitatea obiecţiilor din punctul de vedere al temeiniciei şi veridicităţii (Art. 352 alin. (4).
- În termen de 5 zile de la data depunerii obiecţiilor, instanţa care a emis ordonanţa dispune, prin încheiere care nu se supune nici unei căi de atac, admiterea obiecţiilor debitorului şi anularea ordonanţei sau dispune, prin încheiere, respingerea obiecţiilor. (Art. 353 alin. (1).
- Legea nr. 113 din 17.06.2010 privind executorii judecătoreşti.
Legea stabileşte statutul, sarcinile şi responsabilităţile executorilor judecătoreşti, modul de organizare profesională şi de autoadministrare, relaţiile lor cu autorităţile publice, cu organizaţii publice sau private.
- Legea nr. 130 din 30.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii Bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133- XVIII din 23.12.2009.
Conform modificărilor aduse art. 19 din lege, Ministerul Finanţelor se autorizează „să efectueze, la solicitarea beneficiarilor din domeniul construcţiilor şi reparaţiilor capitale, plăţi anticipate, în mărime de pînă la 10% din limita anuală stabilită pe obiectiv, pentru organizarea proceselor tehnologice, pentru procurarea de materiale şi utilaj, în funcţie de condiţiile prevăzute în contractele de antrepriză încheiate între beneficiari şi antreprenori, cu confirmarea ulterioară a sumelor plătite prin volumul de lucrări executate efectiv pe parcursul anului de gestiune”.
Monitorul Oficial nr. 129-130 din 27 iulie 2010
- Hotărîrea Guvernului nr. 640 din 19.07.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ajustarea periodică a valorii contractelor de achiziţii publice cu executare continuă, încheiate pe un termen mai mare de un an.
Regulamentul are drept scop stabilirea şi aplicarea unei metode unice transparente şi eficiente pentru ajustarea periodică a valorii contractelor de achiziţii publice cu executare continuă, încheiate pe un termen mai mare de un an. Ajustarea valorii contractului de achiziţii publice reprezentă operarea modificărilor la soldul contractului de achiziţii publice, ca urmare a inflaţiei sau deflaţiei. Operaţiunile de ajustare a valorii contractelor de achiziţii publice cu executare continuă se vor efectua cel mult o dată pe parcursul unui an bugetar.
Regulamentul cuprinde procedura de examinare a solicitării de ajustare, modul de ajustare. Precum şi modul de contestare a procedurii de ajustare.
- Hotărîrea Guvernului nr. 658 din 22.07.2010 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 246 din 08.04.2010 „cu privire la modul de aplicare a cotei zero a TVA la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”.
Anexa 1 cuprinde lista proiectelor de asistenţă tehnică în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale pentru aplicarea cotei zero a TVA pentru mărfurile şi serviciile destinate acestora.
- Hotărîrea Guvernului nr. 665 din 23.07.2010 cu privire la aprobarea Listei bunurilor indigene, ce urmează a fi achiziţionate de către autorităţile contractante de la producătorii autohtoni.
- Hotărîrea Guvernului nr. 666 din 23.07.2010 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 04.08.1995.
În anexa nr. 3 la hotărîrea Guvernului nr. 547 care cuprinde lista mărfurilor importante, comercializate la preţuri libere cu aplicarea adaosului comercial limitat au fost introduse următoarele modificări la punctele :
3 Brînză proaspătă de vacă cu un conţinut de grăsime de pînă la %, inclusiv (0406)
4. Smîntînă cu un conţinut de grăsime de pînă la 15%, inclusiv (0401)
5. Unt cu un conţinut de grăsime de pînă la 72,5%, inclusiv (0405)
14 – a fost exclus. El se referea la Peşte proaspăt, refrigerat sau congelat (0302, 0303)
15. Mezeluri fierte: parizer, crenvurşte, safalade din carne de porcine, bovine, carne de pasăre de curte şi subproduse, cu excepţia ruladelor şi a şuncii (1601)
18. Pîine şi colaci fără aditivi alimentari şi adaosuri (1905)
- Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 92 din 14.07.2010 privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare.
Conform modificărilor în clasificaţia veniturilor bugetare, capitolul 112 „contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii” paragraful 05 se modifică şi se expune în următoarea redacţie:
„112.05 Contribuţii de asigurări sociale de stat individuale virate de persoanele care au încheiat contract individual”.
- Raportul Comisiei Naţionale de Asigurări Sociale privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2008.
Monitorul Oficial nr. 131-134 din 30 iulie 2010
- Legea nr. 109 din 04.06.2010 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.
Prin această lege a fost completat Codul contravenţional cu articolele 327¹, 327² şi 418¹ cu următorul cuprins:
„327¹. Încălcarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă Agenţiei Achiziţii Publice.
(1) Încălcarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă Agenţiei Achiziţii Publice se sancţionează cu amendă de la 3 la 5 u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 10 la 20 u.c. aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
(2) Includerea de date false în dările de seamă prezentate Agenţiei Achiziţii Publice se sancţionează cu amendă de la 5 la 10 u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 20 la 40 u.c. aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
„327². Comercializarea ilegală a bunurilor care constituie ajutoare umanitare.
Comercializarea ilegală a bunurilor care constituie ajutoare umanitare se sancţionează cu amendă de la 40 la 50 u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 75 la 100 u.c. aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
„418¹. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 327² se constată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
(2) Sînt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
(3) Procesele –verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.”
- Legea nr. 11 din 04.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 837-XIII din 17.05.1996 cu privire la asociaţiile obşteşti.
Prin prezenta lege a fost modificat capitolul V al legii cu privire la asociaţiile obşteşti care se referă la statutul de utilitate publică a asociaţiilor. Conform modificărilor s-au introdus norme care se referă la:
- activităţile asociaţiilor obşteşti, care sunt de utilitate publică şi contribuie la dezvoltarea societăţii în domeniul educaţiei, ştiinţei, ocrotirii sănătăţii, culturii şi artei, protecţiei mediului etc.
- condiţiile pentru atribuirea unei asociaţii obşteşti la statutul de utilitate publică.
- componenţa comisiei de certificare, atribuţiile comisiei şi condiţiile pe care trebuie să le întrunească o persoană care doreşte a fi membru a comisiei de certificare.
- lista documentelor necesare pentru solicitarea statutului de utilitate publică.
- procedura de examinare a solicitării privind atribuirea statutului de utilitate publică.
- condiţiile retragerii certificatului de utilitate publică.
- controlul conformării la statutul de utilitate publică.
Au fost modificate condiţiile şi procedura de atribuire a statutului de utilitate publică pentru asociaţiile obşteşti.
Asociaţiile obşteşti care au statut de utilitate publică la data intrării în vigoare a acestei legi, păstrează acest statut pentru durata valabilităţii certificatului deţinut, cu condiţia prezentării anual către Comisia de certificare a raportului de activitate, a copiei de pe declaraţia pe venit şi copiei de pe rapoartele prezentate Biroului Naţional de Statistică pentru anul fiscal precedent.
- Legea nr. 122 din 18.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii asistenţei sociale nr. 547-XV din 25.12.2003.
- Legea nr. 140 din 02.07.2010 pentru modificarea şi completarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.
- Legea nr. 141 din 02.07.2010 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.
Prin această lege au fost efectuate următoarele modificări:
1. De la articolul 124 alin (8) al Codului fiscal a fost excluse cuvintele „şi produsele compensatoare după perfecţionarea pasivă”. Astfel, „accizele nu se achită pentru mărfurile autohtone supuse accizelor, anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare, conform reglementărilor vamale.
2. În anexa la titlul IV a codului fiscal, care se referă la mărfurile supuse accizelor poziţia tarifară 7113 va avea următorul cuprins:
„7113” | Articole de bijuterie sau de giuvaiergerie şi părţi ale acestora, din metale preţioase sau din metale placate sau dublate cu metale preţioase | ||
- din metale preţioase, chiar acoperite, placate sau dublate cu metale preţioase | |||
711311000 | --din argint, chiar acoperite, placate sau dublate cu metale preţioase | gramul | 2, 00 lei |
711319000 | -- din alte metale preţioase, chiar acoperite, placate sau dublate cu metale preţioase | gramul | 30 lei |
711320000 | - din metale comune placate sau dublate cu metale preţioase | gramul | 30 lei |
3. La art. 4 din Legea nr. 1054 – XIV din 16.06.2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din codul fiscal după alineatul (4²) se introduce alineatul (4³) cu următorul cuprins:
(4³) Persoanele fizice care prezintă pentru marcarea de stat articole de bijuterie sau de giuvaiergerie fără documente justificative (copia de pe declaraţia vamală DV-6 şi de pe chitanţa TV-14, alt document de plată ce confirmă achitarea accizelor) achită accizele, conform cotelor stabilite în anexa la titlul IV din Codul fiscal, pînă la prezentarea mărfurilor pentru marcarea de stat în baza bonului de plată eliberat de către Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării, în care se înscriu datele evaluării, cota şi mărimea accizului şi rechizitele bancare, inclusiv contul la care urmează a fi transferat impozitul.
Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării, după efectuarea procedurii de marcare, va face o menţiune pe originalul bonului de plată.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor va ţine o evidenţă specială a accizelor achitate de către persoanele fizice care nu sunt înregistrate ca subiecţi ai impunerii cu accize.
- Legea nr. 153 din 08.07.2010 pentru modificarea articolului 4 din Legea nr. 1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare – cumpărare a pămîntului.
Conform modificărilor alineatul (9) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
„(9) Vînzarea – cumpărarea terenurilor proprietate publică utilizate în procesul tehnologic, aferente obiectivelor privatizate sau supuse privatizării, aferente obiectivelor private, precum şi celor aferente construcţiilor nefinalizate, se efectuează la preţul normativ al pămîntului. Terenul care, după parametri şi amplasare, nu poate fi format ca bun imobil de sine stătător se vinde prin concurs sau licitaţie deţinătorilor de terenuri adiacente. În cazul în care există un singur deţinător de teren adiacent, vînzarea - cumpărarea terenului care nu poate fi format ca bun imobil de sine stătător se efectuează la preţul normativ al pămîntului. Această prevedere se aplică şi relaţiilor de arendă a unor astfel de terenuri. Celelalte terenuri se vînd prin concurs sau licitaţie, cu excepţiile prevăzute de lege”.
- Legea nr. 175 din 09.07.2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 440-XV din 27.07.2001 cu privire la zonele economice libere.
Au fost efectuate următoarele modificări şi completări:
1. Articolul 6 alin. (10) lit. a) prevede că în zona liberă unul din genurile de activitate desfăşurate este „producţia industrială a mărfurilor de export, cu excepţia alcoolului etilic (alcoolului etilic rafinat, alcoolului etilic cu tăria mai mare de 80% vol, alcoolului etilic cu tăria mai mică de 80% vol, alcoolului tehnic, alcoolului denaturat, distilatelor de vin crude şi învechite, altor derivaţi din alcool etilic) şi a producţiei alcoolice”.
Conform modificărilor, alineatul 10 a fost completat cu alin (10¹) cu următorul cuprins:
„(10¹) Prin derogare de la prevederile alin. (10) lit. a), rezidenţii care, la data punerii în aplicare a prevederilor menţionate, implementau proiecte investiţionale legate de producerea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sînt în drept să continue realizarea acestora în condiţiile prevăzute de contractul încheiat cu Administraţia, în vigoare la momentul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi”.
2. A fost abrogată clauza de la alineatul 12 a articolului 6 care prevedea că „volumul mărfurilor (serviciilor) importate anterior sau produse în zona liberă, pe care rezidentul le realizează pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, nu poate depăşi 30 la sută din volumul total de realizare a mărfurilor (serviciilor) timp de un an.
3. Introducerea zilnică în zona liberă a mărfurilor autohtone în scopuri necomerciale, avînd valoarea totală indicată în documentele de însoţire a acestora, care nu va depăşi 300 (pînă la modificări era de 50 euro) de euro inclusiv, se realizează fără completarea declaraţiei vamale. (art. 7 alineatul (3).
4. Conform alineatului (1¹) pe teritoriul zonelor libere, decontările prin virament între rezidenţi se pot efectua şi în valută străină, în conformitate cu regulile stabilite de Banca Naţională a Moldovei.
- Ordinul Ministerului Economiei nr. 146 din 23.07.2010 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexă la Ordinul nr. 66 din 04.05.2010.
A fost completată anexa la Ordin care cuprinde Lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, impozitate cu TVA la cota zero.
- Ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr. 157 din 19.07.2010 cu privire la aprobarea Listei standardelor conexe la Reglementarea tehnică „Lapte şi produse lactate.”
- Convenţia Colectivă la nivelul ramurii Comunicaţii pentru anii 2010 - 2012.
Conform prevederilor art. 3 al Convenţiei salariul minim, ţinînd cont de coeficientul de complexitate, în domeniul comunicaţiilor poştale este de 1210 lei, iar în domeniul telecomunicaţiilor este de – 1430 lei. Salariul minim pe fiecare întreprindere din ramură va fi corectat şi stabilit în dependenţă de creşterea veniturilor şi eficienţei economice a întreprinderii, precum şi de cuantumul minim al salariului tarifar pentru categoria I de calificare stabilit prin hătărîrea de Guvern (care constituie 1100 lei), ţinîndu-se cont de coeficienţii de complexitate stabiliţi în ramură.
Salariaţilor care prestează munca în condiţii nefavorabile li se stabilesc un spor de compensare, după cum urmează:
Nr. de puncte în funcţie de gradul de nocivitate, stabilite în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. | Mărimea sporului În lei |
0,5 – 2,0 | 150 |
2,1 – 4,0 | 180 |
4,1 – 6,0 | 210 |
6,1 – 8,0 | 240 |
8,1 – 10,0 | 270 |
Mai mult de 10 | 300 |
Convenţia prevede următoarele sporuri la salariu:
- Sporul lunar pentru vechimea în muncă: minim 5% pentru 3 ani şi maxim 25% din salariul de bază pentru o vechime de peste 20 ani de activitate în ramură. Mărimea concretă se va stabili în contractul colectiv de muncă.
- Pentru complexitatea şi intensitatea muncii - spor în mărime de pînă la 80% salariu de bază.
- Pentru deţinerea unui titlu onorific – spor lunar la salariul de bază în mărime de 20%.
- Pentru recuperarea cheltuielilor de întreţinere a personalului flotant în cazul deplasărilor de serviciu – supliment lunar în mărime de 20%, dacă durata muncii în condiţii flotante este de 12 şi mai multe zile pe lună, şi 15% din salariul de bază dacă durata muncii în condiţii flotante este mai mică de 12 zile pe lună.
- Pentru salariaţii care sînt antrenaţi la muncă cu ziua de lucru întreruptă de 2 şi mai multe ore, angajatorii vor efectua plata în mărime de 30 % din salariul de bază.
- Pentru salariaţii care sînt antrenaţi în programul cu timp inactiv – se plăteşte un supliment lunar de pînă la 10% din salariul de bază.
Pregătit de OptimAudit SRL
tel.270103, 272086