Atenție, angajatori! Dacă o să vă impuneți angajații să muncească mai mult decât orele stabilite și nu o să-i plătiți, riscați să ajungeți în instanță. Un angajat a dat în judecată angajatorul, o firmă de depozitare a mărfurilor care trec prin vamă, pentru că l-a impus să muncească mai mult decât orele prevăzute în contract, fără să fie remunerat.
Reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat repunerea în termen a acțiunii, încasarea restanței salariale în sumă peste 91.000 de lei și a cheltuielilor de judecată. Acesta a motivat că a fost angajat la firma respectivă în funcția de paznic. Conform contractului individual de muncă, s-a stabilit regimul de muncă de 40 de ore pe săptămână - 8 ore pe zi, cu salariu de 3.000 de lei. Reclamantul a mai invocat că a muncit nu doar 8 ore pe zi sau 40 de ore săptămânal, aşa cum prevedea contractul, dar în jur de 264 ore lunar pentru același salariu.
Reclamantul consideră că a fost impus nejustificat la muncă forțată şi eronat i-а fost calculat salariu. El a solicitat ca, din contul pârâtului, să fie încasată diferența la salariu pentru orele suplimentare.
Instanța de fond a decis ca cererea reclamantului de repunere în termen, dar și acțiunea de chemare în judecată să fie respinse. Curtea de Apel a admis apelul reclamantului, s-a casat hotărârea instanței de fond și s-a emis o nouă hotărâre de respingere a cererii reclamantului cu privire la repunerea în termen. De asemenea, Curtea a respins ca tardivă cererea lui împotriva angajatorului, cu privire la încasarea restanței salariale pentru perioada octombrie 2011 - decembrie 2012. La fel, Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată cu privire la încasarea restanței salariale pentru perioada decembrie 2012-iulie 2015 şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a depus recurs, prin care a solicitat casarea hotărârilor, cu remiterea pricinii la rejudecare sau după caz, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii, încasarea forțată din contul pârâtului a diferenței salariale în sumă de peste 91 de mii de lei şi a cheltuielilor de judecată cu numirea unei expertize contabile prin care să se stabilească recalcularea salariului recurentului începând cu data de octombrie 2011 până la data concedierii acestuia, conform prevederilor din Codul muncii.
În motivarea recursului s-a indicat că decizia contestată este ilegală şi pasibilă de a fi casată, deoarece instanța de judecată nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii și a interpretat eronat legea. Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a casat decizia Curții de Apel. Cauza va fi remisă unui alt complet de judecată pentru reexaminare, în instanța de apel.