Particularităţile calculării şi virării
contribuţiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2012
Calcularea
şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în
continuare - contribuţii), se efectuează în conformitate cu
prevederile Legii
privind sistemul public de asigurări sociale nr.489-XIV din 08 iulie 1999 (Monitorul
Oficial nr.1-4 din 06.01.2000), Legii
bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2012 nr. 270 din 23.12.2011(Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.15 (4053) din 17.01.2012) (în continuare - Lege) şi
altor acte legislative.
În sistemul public de asigurări sociale de stat sunt stabilite două tipuri
de contribuţii obligatorii:
- contribuţia,
datorată de către angajatori;
- contribuţia
individuală, datorată personal de unii plătitori, persoane fizice.
Contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de
stat
În perioada anului 2012, în conformitate cu prevederile art.17 a Legii privind sistemul public de asigurări sociale, contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt, după caz:
- Angajatorii;
- Persoanele juridice asimilate, în condiţiile Legii privind sistemul public de asigurări sociale, angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii prevăzuţi la art.4, pct.2 (persoana care desfăşoară activitate în funcţie
electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative, pe durata mandatului, judecătorii, procurorii,
avocaţii parlamentari, ale cărei drepturi şi obligaţii sunt asimilate în condiţiile
legii date cu cele ale persoanelor care desfăşoară activitate în baza unui contract
individual de muncă);
- Angajaţii care datorează contribuţii
individuale de asigurări sociale;
- Persoanele care îşi
desfăşoară activitatea, în bază de contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt
înregistraţi în calitate de rezidenţi în Republica Moldova;
- Persoanele fizice ce îşi
organizează şi desfăşoară activitatea pe cont propriu;
- Persoanele fizice
angajaţi prin contract în străinătate, dacă acordurile şi convenţiile
internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd alte condiţii;
- Persoanele fizice care încheie
contract individual de asigurare socială.
Baza de calcul
Baza de calcul a
contribuţiilor, datorate de către angajatori şi salariaţii angajaţi, prin
contract individual de muncă ori prin alte contracte în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii o
constituie fondul de salarizare şi alte recompense.
Nu vor fi incluse în baza de
calcul a contribuţiilor tipurile de drepturi şi venituri specificate în anexa nr.5 la Lege.
Tarifele contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi termenele
de virare a acestora la bugetul asigurărilor sociale de stat
Tarifele
contribuţiilor, termenele de virare a acestora la bugetul asigurărilor
sociale de stat sunt stabilite
pentru anul 2012 prin anexa nr.3 la Lege după cum urmează:
La pct.1.1
Angajatorul
calculează şi virează contribuţii conform
tarifului în proporţie de 23% la fondul de salarizare şi la alte
recompense şi 6% din salariul calculat şi
din alte recompense pentru:
-
persoanele angajate prin contract individual de muncă ori prin alte contracte
în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii, cu excepţia celor
specificate la punctele 1.2. - 1.3 şi pct.1.7;
-
pentru cetăţeni ai Republicii Moldova angajaţi prin contract în proiecte, instituţii şi organizaţii
internaţionale, indiferent de sursa finanţării activităţilor, în cazul în care acordurile internaţionale
la care Republica Moldova este parte nu prevăd scutirea pentru plata contribuţiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii;
- pentru persoanele care
desfăşoară activitate în funcţie electivă sau sunt numite în autorităţi executive;
- judecătorii, procurorii,
avocaţii parlamentari;
Virarea
contribuţiilor se va efectua lunar, până la sfârşitul lunii imediat următoare celei de gestiune.
La pct.1.2
La
acest punct din Lege s-a delimitat o categorie distinctă de salariaţi şi anume
acei care activează în condiţii speciale de muncă conform anexei nr.6 la
prezenta lege, unde s-a expus enumerativ Lista funcţiilor personalului din
aviaţia civilă ale cărui condiţii de muncă se încadrează în condiţii speciale.
Pentru aceste persoane (care
sunt enumerate în listă) angajatorul va calcula şi
achita 33% la fondul de salarizare şi la alte recompense şi 6% din
salariul calculat şi din alte recompense ale acestora.
Virarea
contribuţiilor se va efectua lunar, până la sfârşitul lunii imediat următoare celei de gestiune.
La pct.1.3
Angajatorul din agricultură2 care practică exclusiv
activităţile enunţate în grupele 01.1-01.4 din Clasificatorul activităţilor din
economia Moldovei (CRM
007-2000), aprobat prin Hotărârea Departamentului „Moldova
Standard” nr.694-ST din 9 februarie 2000, pentru asigurarea persoanelor
angajate prin contract individual de muncă ori prin alte contracte în vederea
executării de lucrări sau prestării de servicii, va calcula contribuţii
conform tarifului de 22% la fondul de salarizare şi alte recompense pentru tot personalul unităţii,
urmând ca 16% din această sumă să le vireze din mijloacele întreprinderii, iar diferenţa
de 6% din acestea să se plătească de la bugetul de stat prin virarea de la acest buget
la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Pentru
aceşti asiguraţi angajatorul va calcula şi vira contribuţiile individuale în
proporţie de 6% din salariul calculat şi din alte recompense.
Unităţile economice, din agricultură, care exercită şi genuri de activitate care se atribuie la alte ramuri ale economiei naţionale, urmează să
calculeze contribuţiile din tariful general, prevăzut pentru toţi
contribuabilii la acest buget, conform pct.1.1.
Virarea
contribuţiilor se va efectua
lunar, până la sfârşitul lunii imediat următoare
celei de gestiune.
Cu toate acestea, reieşind din prevederile pct.13 al Clasificatorului,
efectuarea activităţilor de bază presupune realizarea unui şir de activităţi
auxiliare destinaţia cărora este în exclusivitate de a realiza activitatea
principală de producţie a subiectului juridic (evidenţa contabilă,
transporturi, depozitări, desfacere, publicitate, reparaţii, etc.),
asigurând cu mărfuri şi servicii cu caracter trecător, destinate pentru
utilizarea în această verigă economică.
Prin urmare, activităţile auxiliare, menirea cărora este în exclusivitate
de a asigura efectuarea activităţilor de bază, se includ în activităţile de
bază, astfel că, dacă activităţile de bază ale întreprinderilor se includ exclusiv în
grupele 01.1-01.4. din Clasificator şi nu formează un grup sau categorie
separată, atunci şi activităţile auxiliare se consideră ca parte
componentă a grupelor nominalizate.
În cazul în care, angajatorul din agricultură a pierdut dreptul de a
beneficia de tariful privilegiat, practicând şi alte activităţi , ei nu mai pot
calcula şi achita contribuţii din tariful de 22% şi acestora li se vor
face recalculările corespunzătoare, reieşind din tariful de 23% pentru întreaga
perioada de gestiune - pentru tot anul 2012.
Acest fapt se datorează
condiţiilor de asigurări sociale prescrise de Lege, care impune ca în întreaga
perioadă - pe parcursul anului bugetar de gestiune, aceşti contribuabili să
practice exclusiv activităţile enunţate în grupele 01.1-01.4 din Clasificatorul
activităţilor.
Acestei categorii de contribuabili li se vor calcula penalităţi şi amenzi aferente, după
cum prevede art.10 din Lege, începînd cu 01.11.2012.
3
Clasificarea Activităţilor din Economia Moldovei
Sec-ţiune |
Subsec-ţiune |
Diviziune |
Grupă |
Clasă |
Subclasa |
Denumirea |
A |
|
|
|
|
|
AGRICULTURA, ECONOMIA VÎNATULUI ŞI SILVICULTURA |
|
|
01 |
|
|
|
AGRICULTURA, ECONOMIA VÎNATULUI ŞI SERVICII AUXILIARE |
|
|
|
01.1 |
|
|
Cultura vegetală |
|
|
|
|
01.11 |
|
Cultura plantelor cerealiere, tehnice şi a plantelor furajere |
|
|
|
|
|
01.11.1 |
Cultura cerealelor şi leguminoaselor boabe, inclusiv producerea
seminţelor |
|
|
|
|
|
01.11.2 |
Cultura cartofului şi a materialului săditor |
|
|
|
|
|
01.11.3 |
Cultura sfeclei de zahăr şi a seminţelor |
|
|
|
|
|
01.11.4 |
Cultura plantelor oleaginoase
şi a seminţelor |
|
|
|
|
|
01.11.5 |
Cultura plantelor furajere şi a seminţelor |
|
|
|
|
|
01.11.8 |
Cultura tutunului, inclusiv prelucrarea primară: culesul şi uscarea
frunzelor |
|
|
|
|
|
01.11.9 |
Alte specializări în cultura plantelor |
|
|
|
|
01.12 |
|
Cultura legumelor, pomicultura şi creşterea producţiei de pepinieră |
|
|
|
|
|
01.12.1 |
Cultura legumelor şi seminţelor |
|
|
|
|
|
01.12.2 |
Cultura bostănoaselor şi seminţelor |
|
|
|
|
|
01.12.3 |
Cultura florilor şi seminceră |
|
|
|
|
|
01.12.4 |
Creşterea producţiei de pepinieră |
|
|
|
|
01.13 |
|
Cultura fructelor |
|
|
|
|
|
01.13.1 |
Cultura pomuşoarelor, fructelor, nucilor şi altor culturi fructifere |
|
|
|
|
|
01.13.2 |
Cultura plantelor aromatice şi a culturilor pentru fabricarea băuturilor |
|
|
|
|
|
01.13.3 |
Cultura strugurilor |
|
|
|
01.2 |
|
|
Creşterea animalelor |
|
|
|
|
01.21 |
|
Creşterea bovinelor |
|
|
|
|
|
01.21.0 |
Creşterea bovinelor |
|
|
|
|
01.22 |
|
Creşterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, măgarilor şi catârilor |
|
|
|
|
|
01.22.1 |
Creşterea ovinelor şi caprinelor |
|
|
|
|
|
01.22.2 |
Creşterea cabalinelor |
|
|
|
|
|
01.22.3 |
Creşterea măgarilor şi catârilor |
|
|
|
|
01.23 |
|
Creşterea porcinelor, inclusiv a animalelor de prăsilă |
|
|
|
|
|
01.23.0 |
Creşterea porcinelor, inclusiv a animalelor de prăsilă |
|
|
|
|
01.24 |
|
Creşterea păsărilor |
|
|
|
|
|
01.24.1 |
Creşterea păsărilor pentru carne, de prăsilă şi celor tinere |
|
|
|
|
|
01.24.2 |
Producerea ouălor |
|
|
|
|
|
01.24.3 |
Activităţi mixte (producerea cărnii şi ouălor) |
|
|
|
|
|
01.24.4 |
Activitatea staţiunilor avicole de incubaţie |
|
|
|
|
01.25 |
|
Creşterea altor specii de animale |
|
|
|
|
|
01.25.1 |
Apicultura |
|
|
|
|
|
01.25.2 |
Creşterea altor specii de animale |
|
|
|
01.3 |
|
|
Cultura vegetală asociată cu creşterea animalelor |
|
|
|
|
01.30 |
|
Cultura
vegetală asociată cu creşterea animalelor |
|
|
|
|
|
01.30.0 |
Cultura vegetală asociată cu creşterea animalelor |
|
|
|
01.4 |
|
|
Servicii pentru agricultură şi servicii în creşterea animalelor (cu
excepţia celor sanitar-veterinare) |
|
|
|
|
01.41 |
|
Servicii pentru agricultură |
|
|
|
|
|
01.41.1 |
Exploatarea sistemelor de irigare şi desecare |
|
|
|
|
|
01.41.2 |
Servicii agrochimice |
|
|
|
|
|
01.41.9 |
Alte servicii în creşterea producţiei agricole |
|
|
|
|
01.42 |
|
Servicii în creşterea animalelor (cu excepţia celor sanitar-veterinare) |
|
|
|
|
|
01.42.0 |
Servicii în creşterea animalelor (cu excepţia celor sanitar-veterinare) |
La
pct.1.4
Persoanele fizice ce îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe cont
propriu:
-
întreprinzătorii individuali;
- avocaţii,
notarii publici, executorii judecătoreşti, care activează în baza
licenţei obţinute în modul stabilit de Lege, indiferent de forma juridică de organizare, precum
şi mediatorii care activează în baza atestatului eliberat de către Consiliul de Mediere vor vira
contribuţia anuală în sumă de 4 704 lei.
Invalizii şi pensionarii din categoriile nominalizate de contribuabili,
precum şi cei care cad sub incidenţa categoriilor de plătitor, prevăzuţi în pct.1.1-1.3
şi pct.1.7 din anexa nr.3, sunt scutiţi de obligaţia achitării taxei fixe a
contribuţiei.
În cazul
în care aceste persoane fizice au angajaţi, ei sunt obligaţi să calculeze şi
vireze contribuţii pentru asigurarea socială de stat a salariaţilor, conform modalităţii stabilite la pct.1.1 din anexa
nr.3 la Lege, în mărime de 23% la fondul de salarizare şi alte
recompense şi contribuţia individuală în proporţie de 6% din salariul calculat şi alte recompense.
Virarea contribuţiei pentru asigurarea individuală a plătitorului se va
efectua lunar, câte a 1/12 din suma anuală, inclusiv pentru persoanele angajate – lunar, până
la sfârşitul lunii imediat următoare celei de gestiune.
În
cazul iniţierii procedurii de lichidare a întreprinderii individuale,
contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii se calculează şi se
plătesc pînă la data solicitării certificatului privind lipsa datoriilor faţă
de bugetul asigurărilor sociale de stat în vederea iniţierii procedurii de încetare
a activităţii conform modalităţii prevăzute la art. 31 al Legii nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007 privind
înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor
individuali.
Fondatorii
întreprinderilor individuale care încetează activitatea ca întreprinzător, se
pot asigura pe baza de contract individual încheiat cu Casa Naţională de
Asigurări Sociale.
La pct.1.5
Titularii
patentei de întreprinzător, cu excepţia pensionarilor, invalizilor precum şi a
persoanelor care se atribuie categoriilor de plătitori prevăzute la pct.1.1-1.4
şi pct.1.7, în anul curent vor achita
4 704 lei anual pentru o persoană, dar nu mai puţin de 1/12
din această sumă lunar, în funcţie de durata activităţii desfăşurate în baza
patentei.
Achitarea
obligaţiilor se va efectua la momentul solicitării sau prelungirii patentei
pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei
de întreprinzător.
Perceperea
contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii de la aceşti plătitori
se va efectua după cum urmează:
1. Inspectoratul fiscal teritorial va elibera patenta de întreprinzător solicitantului numai după confirmarea de
către structurile teritoriale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale a
achitării contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii pe perioada
solicitării patentei.
2. Titularii patentei de întreprinzător,
care se asigură pe o perioadă ce depăşeşte anul bugetar curent, în anul următor
sînt obligaţi să achite diferenţa de sumă pornind de la tariful anului viitor,
adresîndu-se la casa teritorială de asigurări sociale în a cărei rază îşi
desfăşoară activitatea de întreprinzător.
3.
Inspectoratul fiscal teritorial va urmări respectarea prevederilor în cauză şi
va informa casele teritoriale de asigurări sociale despre acţiunile
întreprinse, în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi de
Casa Naţională de Asigurări Sociale.
La pct.1.6
Cetăţenii
Republicii Moldova,
angajaţi prin contract de muncă în străinătate, dacă acordurile şi convenţiile
internaţionale la care Republica Moldova este parte, nu prevăd alte condiţii,
pentru asigurarea personală, vor achita suma de 4 704 lei anual, dar nu mai
puţin de a 1/12 din această sumă lunar, sau în dependenţă de perioada indicată în contractul de
muncă.
Această
categorie de plătitor a contribuţiilor urmează să se adreseze la Casa Naţională de Asigurări Sociale pentru
a înregistra contractul de muncă.
Virarea
contribuţiilor se va efectua la
momentul înregistrării contractului de muncă.
Această
categorie de plătitor a contribuţiilor urmează să se adreseze la Casa Naţională de Asigurări Sociale pentru a
înregistra contractul de muncă.
Potrivit art.6 la Lege categoriile de
persoane, care nu sunt nominalizate în
anexa nr.3 la Lege, se pot asigura pe bază de contract individual, virând
contribuţii în sumă de 4 704 lei pe an, iar persoanele fizice proprietari sau arendaşi
de terenuri agricole, care prelucrează terenul în mod individual – 1 164 lei pe
an, dar nu mai puţin de 1/12 din această sumă lunar, ceea
ce constituie perioadă asigurată care se include în stagiul de cotizare pentru
stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă şi a ajutorului de deces.
Plătind contribuţii în sumă de 42 633 lei pe an, dar nu mai puţin de
1/12 din această sumă lunar, plătitorului i se va lua în calcul această
sumă şi la determinarea venitului mediu lunar asigurat pentru stabilirea
pensiei pentru limită de vîrstă.
Persoanele respective urmează în acest caz să se adreseze la
Casa teritorială de asigurări sociale,
în raza căruia îşi au
domiciliul, pentru încheierea contractului individual de asigurare socială.
Contractul se
perfectează în 3 exemplare şi este valabil până la rezilierea lui.
Totodată,
persoanele fizice pot fi asigurate retroactiv (începând cu anul 1999), respectiv pentru perioada anilor 1999-2011, pe bază de contract individual3, de asigurare socială,
plătind contribuţii pentru fiecare an în sumă de 4704 lei pe an.
Dreptul de asigurare pe bază de contract individual încheiat cu structurile
teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale poate fi exercitat şi prin
intermediul persoanelor împuternicite prin procură autentificată notarial.
Virarea contribuţiilor se va efectua la momentul încheierii
contractului.
În cazul rezilierii contractului individual de asigurare sociale
contribuţia de asigurări sociale de stat achitată nu se restituie, iar
perioada de asigurare, conform contractului, se valorifică la stabilirea
drepturilor de asigurare socială menţionate în art. 6 din Lege.
La pct.1.7
Conform modificărilor operate la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 nr. 270 din 23.12.2011, prin Legea
pentru modificarea unor acte legislative nr.27
din 01 martie 2012 (Monitorul Oficial nr.53 din 17.03.2012 art.162) angajatorul pentru angajaţii săi care întrunesc condiţiile stipulate la art.24 alin.(21) din Legea
nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997, pentru punerea în aplicare
a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, începând cu 17 martie 2012, va vira taxă lunară fixă calculată conform tarifului de 23 % la baza de calcul
egală cu 2 salarii medii lunare pe economie prognozat pentru anul 2012, {(3 550 lei x 2) x 23% = 1 633 lei,
lunar}.
Prin urmare
aceşti angajatori, pentru
perioada 01 ianuarie - 16 martie 2012 calculează şi virează
contribuţii de asigurări sociale de stat conform modalităţii stabilite la pct.1.1 al anexei nr.3 la Lege (în
vigoare pînă la 16.03.2012), în
mărime de 23 % la fondul de salarizare şi alte recompense.
Remarcăm că, pentru luna
martie 2012, pentru angajaţii care întrunesc specialităţile
specificate în subsecţia
72, subclasa 72.20.0 „Realizarea de programe” conform Clasificatorului
activităţilor din economia Moldovei, aprobat prin Hotărârea Departamentului „Moldova Standard” nr.694-ST din 09.02.2000,
se va calcula contribuţii de asigurări sociale după cum urmează:
(Sal.I x 23%) + (Sal.II
x 6%) + {(1633 lei : 31 zile) x 15 zile = 790,16 lei}, din care:
Sal.I x 23% - suma contribuţiilor de asigurări sociale
calculate conform tarifului aplicat la fondul de retribuire a muncii şi alte
recompense, pentru
perioada 01 martie - 16 martie;
Sal.II x 6% - suma contribuţiilor individuale de asigurări
sociale datorată de salariaţii asiguraţi, calculate conform tarifului aplicat
la salariul lunar şi alte recompense, pentru perioada 01 martie - 31 martie;
790,16 lei - suma calculată din mărimea
tarifului lunar fix, proporţional perioadei calendaristice rămase (17 martie –
31 martie)..
Remarcă: Tariful nominalizat poate fi aplicat de către
angajatorii a căror activitate de bază este elaborarea şi realizarea de
programe informaţionale şi corespunde activităţilor conform Clasificatorului
activităţilor din economia Moldovei, aprobat prin Hotărârea Departamentului „Moldova Standard”
nr.694-ST din 09.02.2000, subsecţia 72, subclasa 72.20.0 "Realizarea de programe", pentru angajaţii care întrunesc specialităţile:
Nr. crt. |
Ocupaţia |
Descrierea
activităţii
|
1 |
2 |
3 |
1. |
Analist |
Analiza in vederea definirii specificaţiilor pentru
constituirea efectiva a sistemelor informatice susceptibile sa răspundă cerinţelor utilizatorilor |
2. |
Programator |
Realizarea programelor pentru
calculator, conform unor specificatii predefinite, asamblarea lor in sisteme
coerente, inclusiv testarea in vederea asigurarii conformitatii cu aceste specificatii |
3. |
Proiectant de sistem informatic |
Combinarea aptitudinilor analitice
si de proiectare bazate pe cunoştinţe de specialitate cu cunoştinţe in
utilizarea software a limbajelor de programare, in vederea producerii si impiementării unor soluţii
funcţional care sa corespunda cerinţelor predefinite sau unor necesităţi organizatorice |
4. |
Inginer/ programator de
sistem informatic |
Combinarea aptitudinilor analitice
si de proiectare cu cunoştinţe adecvate in tehnologie si hardware, in vederea definirii, proiectării, realizării, testării,
impiementarii si modificării sistemelor
informatice ce conţin software ca principală componenţă |
5. |
Administrator de baze de
date |
Efectuarea expertizei de
specialitate si asistenta practica in managementul sistemelor de baze de date si in utilizarea
datelor informatice pentru a răspunde crintelor sistemului informatic in
orice moment al ciclului de viata, in conformitate cu criteriile de calitate
definite |
6. |
Administrator de retea |
Configurarea, implementarea si
deservirea reţelei de calculatoare, asigurarea funcţional serverelor, paginilor web şi accesul la reţeaua Internet |
7. |
Inginer
software |
Adaptarea si/sau
armonizarea soluţiilor hardware, software si a sistemelor de operare, a
aplicaţiilor existente sau proiectate la necesităţile reale sau estimate ale
utilizatorilor in vederea îndeplinirii cerinţelor
privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns) |
8. |
Manager
de proiect informatic |
Coordonarea sistemelor de dezvoltare specifice aplicaţiilor informatice majore,
inclusiv coordonarea personalului si
monitorizarea cerinţelor proiectelor (informaţii/ date necesare, programare,
analiza), realizarea, planificarea, analiza, estimarea si stabilirea
prioritarilor aferente componentelor ce
urmează sa fie realizate, precum si fazele si termenele de executare a proiectelor |
Pentru persoanele enumerate, la completarea şi prezentarea declaraţiilor
persoanelor asigurate formularul REV 5, se va indica codul
specialităţilor, în corespundere cu Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica
Moldova (CORM),
elaborat în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.710
din 23 septembrie 1994 „Cu privire la Programul de Stat de trecere a Republicii
Moldova la sistemul mondial de contabilitate şi statistică”, aprobat şi pus în
aplicare de la 01.04.1998 prin hotărârea Moldova standard nr.336-ST din
20.01.1998.
Pentru ceilalţi angajaţi, aceşti angajatori vor calcula contribuţii conform
tarifului de 23% la fondul de salarizare şi la alte recompense ale acestora.
Totodată, în condiţiile prevederilor art.5(1) al Legii se vor calcula şi vira contribuţii individuale
de asigurare socială în proporţie de 6% din salariu calculat şi alte recompense. Contribuţia individuală
se calculează şi se reţine în modul general stabilit pentru ambele categorii de
salariaţi.
Virarea contribuţiilor se va efectua
lunar, până la sfârşitul lunii imediat următoare celei de gestiune.
Asigurarea proprietarilor de terenuri agricole şi fondatorilor gospodăriilor
ţărăneşti
În anul 2012 persoanele fizice - proprietari de terenuri agricole şi
persoanele care au luat în arendă terenuri agricole, care prelucrează terenul în
mod individual din anul 2009 nu sunt incluşi în lista persoanelor asigurate obligatoriu, ei având posibilitatea de a se asigura benevol, prin încheierea contractului individual de
asigurare socială.
Persoanele fizice proprietarii sau arendaşi
de terenuri agricole şi fondatorii gospodăriei
ţărăneşti (fără membrii familiei) care prelucrează terenul agricol în mod
individual, pot fi asigurate doar prin încheierea cu Casa Naţională de
Asigurări Sociale a contractului individual de asigurare socială de
stat, urmând să achite 1 164 de lei pe an, dar nu mai puţin de 1/12 din sumele
respective lunar, după cum stabileşte art.6 alin.(1) din Lege.
Conform prevederilor art.2 din Legea nr.1353 din 03.11.2000, „Privind
gospodăriile ţărăneşti (de fermier)”, gospodăria ţărănească este o întreprindere
individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole şi asupra
altor bunuri, pe munca personală (nesalarizată) a membrilor unei familii (membri
ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de
produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a
propriei producţii agricole.
Ca rezultat, fondatorii
gospodăriei ţărăneşti, care utilizează la lucrările agricole munca altor persoane decît al membrilor familiei, se vor asigura în condiţiile
prevederilor pct.1.4 din Anexa nr.3 la Lege, urmând să achite 4704 lei pe an pentru asigurarea individuală.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.21 din Lege serviciile de
colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor sunt obligate
să asigure stingerea restanţelor la contribuţiile de asigurări sociale de stat
obligatorii, la majorările de întîrziere şi la amenzile aferente plăţilor la
bugetul asigurărilor sociale de stat percepute de la persoanele fizice
proprietari sau arendaşi de terenuri agricole care prelucrează terenul în mod
individual.
Contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii.
Conform art.5 alin.(1) din Lege şi pct.5 al Anexei nr.3 la Lege, contribuţia individuală de asigurări sociale
datorată de salariaţii asiguraţi, angajaţi prin contract individual de muncă sau prin alte contracte în
vederea îndeplinirii de lucrări sau prestări de servicii de persoanele care
desfăşoară activitate în funcţie electivă sau sunt numite în autorităţi
executive, de judecători, de procurori, de avocaţii parlamentari se stabileşte
în proporţie de 6% din salariul lunar şi din celelalte recompense.
Alineatul (2) din
art.5 al Legii stipulează că baza anuală de calcul al contribuţiei individuale
de asigurări sociale de stat obligatorii nu va depăşi suma de 5 salarii medii
lunare prognozate pe economie înmulţită la 12 luni.
Salariul mediu lunar pe economie prognozat
pentru anul 2012, a fost stabilit în baza Hotărârii Guvernului nr. 868 din 22.11.2011 privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe
economie prognozat pentru anul 2012 (Monitorul Oficial 203-205 din
25.11.2011), în mărime de 3 550 lei.
Astfel, 3 550 lei x 5 x 12 luni = 213
000 lei / an
Prin urmare, suma anuală a contribuţiei individuale de asigurări sociale de
stat obligatorii nu va depăşi suma de 12 780 lei, pentru o
persoană 6% x (3 550 lei x 5
salarii x 12 luni).
Modalitatea calculării contribuţiilor individuale de asigurări sociale de
stat obligatorii şi aplicarea plafonului anual se va efectua analogic
condiţiilor descrise în scrisoarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale nr.IX.-03/09-891
din 14.03.08.
Totodată, în aliniatul (3) din art.5 al Legii se prevede restituirea
contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat obligatorii, virate în
plus, care se va efectua în modul stabilit de Guvern, după depunerea
declaraţiilor anuale şi cu condiţia solicitării acestei rambursări.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8
iulie 1999, responsabil pentru calcularea şi virarea contribuţiilor individuale de asigurări
sociale este angajatorul.
Angajatorii persoane juridice şi fizice, indiferent de tipul de proprietate şi formă juridică de organizare virează contribuţiile
individuale de asigurări sociale lunar, până la sfârşitul lunii
imediat următoare celei de gestiune.
Termenii de prezentare a declaraţiei privind calcularea şi utilizarea
contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (F-4BASS) şi a
documentelor evidenţei individuale.
Termenii de prezentare a declaraţiei privind
calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii (F-4BASS), conform pct.3 al Anexei nr.3 la Lege sunt următorii:
- pentru trimestrele I–III
trimestrial, până la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, iar pentru trimestrul IV, pînă la data de 20 a lunii imediat următoare trimestrului -
pentru contribuabilii stipulaţi la punctele 1.1, 1.2, 1.3, 1.7 şi la
pct. 1.4, inclusiv pentru persoanele angajate, cu excepţia plătitorilor
indicaţi la lit.b) din prezentul punct;
- o dată în an, până la data de 10 ianuarie 2013 - pentru contribuabilii întreprinzătorii individuali, avocaţii, notarii
publici şi executorii judecătoreşti care activează în baza licenţei obţinute în
modul stabilit de lege, indiferent de forma juridică de organizare, mediatorii
care activează în baza atestatului eliberat de către Consiliul de Mediere, care
nu au persoane angajate prin contract individual de muncă conform modelului
elaborat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, Forma 4–BASS (an).
În cazul când termenul prezentării coincide cu o zi de odihnă sau
sărbătoare, declaraţiile se prezintă până la ziua de odihnă sau sărbătoare.
În temeiul punctului 4 din Anexa nr.3 la Lege, Declaraţia privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări
sociale de stat obligatorii forma 4BASS se va prezenta de plătitor (sau de o persoană
împuternicită de acesta) subdiviziunii teritoriale a Casei Naţionale de
Asigurări Sociale din unitatea administrativ-teritorială în care acesta este
înregistrat.
Concomitent, în conformitate cu pct.9 din Anexa nr. 3 la Lege, contribuabilii sunt obligaţi să prezinte documentele pentru
ţinerea evidenţei individuale după cum urmează:
- ancheta persoanei asigurate – pentru
persoanele nou-angajate care nu deţin cod personal de
asigurări sociale (CPAS), în cel mult 10 zile de la data angajării;
- declaraţia anuală a persoanei asigurate pentru anul 2012:
- pînă
la 25 februarie 2013 – agenţii economici cu un
număr de pînă la 20 de declaraţii;
- pînă
la 25 aprilie 2013 – agenţii economici cu un număr de peste 20 de declaraţii;
- declaraţia anuală a persoanei asigurate de tip „de
corectare” – pînă la 30 de zile de la
data întocmirii actului de control de către instituţia abilitată sau a emiterii
deciziei instanţei de judecată;
- declaraţia de tip
„pentru stabilirea drepturilor sociale”,
depusă pentru persoana asigurată, – în cel mult 5 zile de la data
adresării persoanei asigurate sau a structurii teritoriale a Casei Naţionale de
Asigurări Sociale.
Plătitorii la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt obligaţi să
elibereze, la solicitarea angajaţilor săi, care urmează să depună cerere pentru realizarea
dreptului la pensie, declaraţia persoanei asigurate (Rev 5) de tipul „pentru stabilirea pensiei” pentru
anul de gestiune, în cel mult 5 zile de la data adresării acestora
sau a structurii teritoriale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
La prezentarea declaraţiilor Rev 5 total pe
întreprindere în termenele stabilite prin pct. 9 b) din anexa nr. 3 la Lege,
informaţia care a fost prezentată anterior în declaraţia Rev 5 de tipul „pentru
stabilirea pensiei” va fi repetată în pachetele cu documente, ulterior fiind
verificată cu declaraţia prezentată pentru a fi stabilită pensia.
Începînd cu 01 ianuarie 2012, venitul asigurat realizat după 01 ianuarie
1999 se confirmă în baza datelor din Registrul de stat al evidenţei individuale
şi nu vor mai fi solicitate certificatele cu privire la salariu.
Totodată, în conformitate cu pct.10 din Anexa nr. 3 la Lege, plătitorii contribuţiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii cu mai mare de 10 declaraţii vor prezenta, în mod obligatoriu,
declaraţiile persoanelor asigurate pentru anul 2011 pe suport magnetic sau
electronic, în formatul prevăzut de Casa Naţională de Asigurări Sociale.
Declaraţiile pe suport magnetic sau electronic se depun împreună cu
declaraţiile pe suport de hîrtie semnate şi ştampilate
Remarcă: Formatele sunt plasate
pe site-ul CNAS /www.cnas.md/.
Unele măsuri care reglementează excluderea dublării calculării
contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii
Conţinutul anexei nr. 3 la Lege este structurat în puncte, care sunt divizate în alineate.
Alineatele de la pct. 1 reglementează explicit categoriile de contribuabili, tariful contribuţiei
şi baza de calcul, termenul de virare şi tipul de prestaţii asigurate. Una şi
aceeaşi persoană, în cazul care cumulează anumite condiţii, poate cădea
concomitent sub incidenţa prevederilor unei sau mai multor categorii al acestui
punct.
În cazurile când una şi aceeaşi persoană fizică cade sub incidenţa a două
sau mai multe prevederi ale anexei nominalizate, ca exemplu poate servi
fondatorul întreprinderii individuale care este în acelaşi timp angajatul unei
societăţi cu răspundere limitată. Astfel, în cazul menţionat asigurarea socială
a acestuia se va efectua doar de către angajator,
conform tarifului stabilit la pct.1.1, 1.2, 1.3 şi 1.7 din anexa menţionată,
iar ca fondator de întreprindere individuală contribuţii nu urmează a fi
calculate şi virate. Temei pentru necalcularea contribuţiilor
date, în acest caz, va servi certificatul eliberat de către angajator (SRL)
prin care se confirmă asigurarea socială a acestuia, şi care este prezentat,
respectiv, Casei teritoriale de asigurări sociale.
Certificatele, eliberate de către instituţiile corespunzătoare urmează a fi
înregistrate şi completate conform cerinţelor. Nu se admite primirea
certificatelor şi documentelor în care sunt efectuate corectări.
Facilităţile acordate contribuabililor la plăţile în bugetul asigurărilor
sociale de stat
În anul de referinţă Legea stabileşte următoarele facilităţi:
Art.4 din
Lege stabileşte, susţinerea financiară a angajatorilor din agricultură,
specificaţi în anexa nr.3
pct. 1.3, pentru care din contribuţia calculată de 22% la
fondul de salarizare şi alte recompense, 6% se transferă din bugetul de stat,
angajatorii menţionaţi urmând să vireze din mijloacele întreprinderii doar 16%.
Această modalitate va oferi dreptul persoanelor asigurate de a beneficia de
toate tipurile de prestaţii sociale, inclusiv ajutorul de şomaj.
Aliniatul (3) al art. 10 din Lege stabileşte că pentru angajatorii din agricultură, indiferent de
tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, majorarea de
întârziere pentru neplata în termenele stabilite la pct.1.3 din anexa
nr.3 a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, calculate pentru anul 2012, se va calcula cu
începere de la 01 noiembrie 2012.
Este necesar de menţionat că legislaţia în vigoare nu reglementează suspendarea
calculării majorărilor de întârziere la sumele restanţelor acumulate anterior
datei de 01.01.2012, la care urmează a fi
calculate majorări de întârziere în proporţie de 0,1% din suma datoriei pentru
fiecare zi de întârziere, până la data plăţii sumei datorate inclusiv.
În conformitate cu prevederile
pct. 1.4 şi 1.5 din anexa nr.3 la
Lege sunt scutiţi de obligaţiunea de a plăti contribuţii persoanele fizice
invalizi şi pensionari, care sunt întreprinzători individuali, fondatori de
întreprinderi individuale, titulari de patentă de întreprinzător. Facilităţile
date se referă şi la avocaţii, notarii publici, executori judecătoreşti care
activează în baza licenţei obţinute în modul stabilit de lege, indiferent de
forma juridică de organizare şi mediatorii care activează în baza atestatului eliberat de
către Consiliul de Mediere indiferent de care tip de pensie beneficiază.
În perioada în care, plătitorul e obligat prin lege să calculeze şi să
achite contribuţiile de asigurări sociale de stat (fondatorul de întreprindere
individuală, avocatul, notarul public,
etc.), care execută o pedeapsă cu închisoare în baza unei
sentinţe definitive, nu va fi obligaţi să exercite atribuţiile aferente
asigurării sociale de stat impuse prin Lege.
În aceste perioade nu se vor calcula nici penalităţi de întârziere.
Responsabilitatea contribuabililor şi persoanelor cu funcţii de răspundere pentru neonorarea obligaţiunilor faţă
de bugetul asigurărilor sociale de stat
În conformitate cu art.10
alin.(4) din Lege, diminuarea cuantumului contribuţiilor de asigurări
sociale de stat obligatorii stabilite în sumă fixă se sancţionează cu o amendă
egală cu suma cu care a fost diminuată.
Conform art.10 alin.(5) din Lege,
diminuarea cuantumului contribuţiilor de asigurări sociale de
stat obligatorii prin neprezentarea declaraţiei privind calcularea şi
utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii sau
prezentarea declaraţiei ce conţine informaţii sau date neveridice şi,
respectiv, neachitarea contribuţiilor se sancţionează cu o amendă în proporţie
de 5% din suma cu care a fost diminuată.
În temeiul art.10
alin.(6) din Lege, diminuarea sau tăinuirea fondului de salarizare şi a altor
recompense, la care urmau să fie calculate contribuţii de asigurări sociale de
stat obligatorii, se sancţionează cu o amendă egală cu suma contribuţiilor
calculate la suma cu care a fost diminuată sau la suma tăinuită.
Pe lângă amenda aplicată conform alineatelor
(4) - (6) din prezentul articol, de la plătitori
se va percepe suma cu care s-au diminuat contribuţiile de asigurări sociale de
stat obligatorii ori suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii calculate la suma cu care a fost diminuată baza de calcul şi se vor
calcula majorări de întîrziere pentru nevirarea în termen la bugetul
asigurărilor sociale de stat a
sumei respective.
Conform art.10 alin.(8) din Lege, măsurile prevăzute la alin.(4) –
alin.(7) din prezentul articol sunt aplicate de către
colaboratorii Serviciului Fiscal de Stat.
Contribuabililor pentru neplata în termen a contribuţiilor, în temeiul art.10 alin.(2) din Lege în perioada anului 2012, se vor calcula, la obligaţiunile declarate, până la virarea sumelor respective, majorări de întârziere în proporţie de 0,1% din suma
datoriei pentru fiecare zi de întârziere.
Calcularea majorării de întârziere se efectuează de către Casa Naţională de
Asigurări Sociale.
Nu se vor calcula majorări de întârziere pe perioada examinării
documentelor depuse în vederea virării de contribuţii de pe un cont pe altul.
Concomitent, pentru
încălcările menţionate anterior, este prevăzută sancţionarea persoanelor cu funcţie de
răspundere în conformitate cu prevederile Codului Contravenţional nr.218-XVI din 24.10.2008 (în
vigoare din 31.05.2009).
Conform prevederilor articolul 412 din acest
Cod, contravenţiile prevăzute la art.263 alin.(2), 294,
2941, 296 şi art.349 alin.(2) se constată de Casa Naţională de Asigurări
Sociale.
Sunt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale
preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi directorii Caselor
teritoriale de asigurări sociale.
Procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare în
fond instanţei de judecată competente.
Conform prevederilor articolul 34 din Cod, amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele
prevăzute de prezentul cod şi ea se stabileşte în unităţi convenţionale. O
unitate convenţională este egală cu 20 de lei.
Modalitatea de întocmire a proceselor verbale contravenţionale este expusă
în Instrucţiunea cu privire la contravenţiile constatate de Casa Naţională de
Asigurări Sociale, aprobat prin Ordinul CNAS nr. 1-A din 11.01.2012.
În contextul celor relatate, Casele teritoriale de asigurări sociale sunt
obligate, de a aduce la cunoştinţa contribuabililor particularităţile prezentate.