Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în lunile ianuarie-martie 2018 sunt mai mari comparativ cu perioada similară a anului 2017 cu 19,5 %.
Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 8952,9 milioane lei. În raport cu perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat o creștere de 1458,7 milioane lei. Totodată, sarcina pentru primul trimestru al anului curent (7973,5 milioane lei) a fost depășită cu 979,5 milioane lei sau cu 12,3%.
Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:
La Bugetul de stat, pe parcursul celor trei luni ale 2018 au fost încasate 4406,0 milioane lei, ceea ce constituie cu 862,4 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 sau o creștere de 24,3%.
La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 791,7 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 90,3 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 12,9%.
La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 2871,0 milioane lei, ceea ce constituie cu 394,2 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 15,9%.
La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 884,3 milioane lei, cifră ce constituie cu 111,8 milioane lei mai mult în comparație cu luna ianuarie a anului 2017 (14,5%).
Reiterăm că tot în acest trimestru al anului curent, în zilele de 23 și 26 martie au fost înregistrate încasări record per o zi. Astfel, pentru două zile cumulativ, SFS a încasat la Bugetul public național peste 1,2 miliarde lei: 23 martie - 585,9 milioane lei (dintre care la Bugetul de Stat 468 milioane lei), iar la data de 26 martie, curent, 619,5 milioane lei (dintre care la Bugetul de Stat 510,5 milioane lei).