Ieri, Curtea constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 260 alin. (4) al Codului fiscal.
La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textelor:
- „amendă în mărime de 3 600 lei”;
- „dar nu mai mult de 72 000 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile articolului 260 alin. (4) din Codul fiscal, ce stabilesc că neprezentarea facturii fiscale în termenele prevăzute se sancționează cu o amendă în mărime de 3.600 de lei pentru fiecare factură fiscală neprezentată, dar nu mai mult de 72.000 de lei pentru toate facturile fiscale neprezentate în termenele stabilite, nu permit individualizarea sancțiunii în funcție de circumstanțele particulare ale cazului, iar aceasta încalcă articolul 20 din Constituție.
În procesul de analiză a dosarului, Curtea a menționat că sancționarea încălcării normelor privind prezentarea facturilor fiscale nu trebuie aplicată în mod imperativ de către o instanță. Dimpotrivă, această competență poate fi conferită, în principiu, și unei autorități administrative, în măsura în care persoana poate sesiza un organ judiciar învestit cu competența analizei fondului cu privire la o decizie prin care i s‑a aplicat o amendă.
De asemenea, Înalta Curte a precizat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene, pentru a verifica deciziile de aplicare a unor amenzi în cazul faptelor ce aparțin categoriei acuzațiilor în materie penală, instanța trebuie să aibă competența de a supune analizei sub toate aspectele, atât în fapt, cât și în drept, decizia autorității administrative.
Curtea a reținut că reclamanta a invocat în cererea sa de chemare în judecată caracterul inechitabil al sancțiunii aplicate în raport cu circumstanțele particulare ale cazului. Cu toate acestea, prevederile contestate nu îi conferă instanței de judecată posibilitatea aprecierii caracterului proporțional al sancțiuni aplicate, prin raportare la circumstanțele cazului invocate de către reclamantă. Singura adaptare a amenzilor prevăzută de acest articol este cea aferentă numărului de cazuri de neprezentare a facturilor fiscale.
Curtea a constatat că aplicarea sancțiunii în cazul neprezentării facturii fiscale are loc fără a fi avute în vedere circumstanțele anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii ei. O asemenea abordare încalcă principiul egalității de tratament, pentru că permite aplicarea unor sancțiuni identice în cazul unor situații care sunt diferite în mod obiectiv.
Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial excepția de neconstituționalitate ridicată de către dna A. B.
În contextual relatat, Curtea a reținut că textul „amendă în mărime de 3 600 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, care poziționează instanța de judecată într‑o situație de competență nediscreționară în privința cuantumului amenzii și care permite aplicarea ei în același mod pentru situații diferite, este neconstituțional.
În privința textului „dar nu mai mult de 72 000 lei” din articolul 260 alin. (4) din Codul fiscal, Curtea a menționat că acesta nu suscită dubii de neconstituționalitate din perspectiva analizată. Astfel, textul a fost recunoscut constituțional.
Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac și a intrat în vigoare la data adoptării.
Atenție! Curtea a menționat că, în vederea executării prezentei hotărâri, până la modificarea textului de lege declarat neconstituțional, la aplicarea sancțiunii poate fi stabilită o amendă de până la 3 600 lei pentru fiecare factură neprezentată, efectuându-se un control de proporționalitate în funcție de circumstanțele concrete ale cazului. În acest sens, autoritatea responsabilă cu aplicarea prevederii menționate va avea în vedere, atunci când se va pronunța cu privire la o cauză concretă, inclusiv faptul că marja de discreție acordată nu va putea fi folosită într‑un mod abuziv și contrar efectului preventiv al acestei sancțiunii.