Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative, ce prevede eliminarea constrângerilor pentru comerțul electronic în Republica Moldova. Documentul a fost elaborat de Ministerul Economiei cu suportul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru și al USAID Moldova.
Astfel, Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior*, va fi completată cu noțiunea comerț electronic, care reprezintă activitatea de comerț a persoanelor fizice şi juridice de vânzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, desfășurată prin intermediul mijloacelor electronice, mijloacelor de comunicare la distanță, contractelor la distanță.
Totodată, proiectul conține noi prevederi ce țin de notificarea activității în cazul comerțului electronic. Respectiv, unitățile comerciale de comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, sau alte unități comerciale care nu dispun de suprafață comercială datorită specificului activității, vor notifica adresa unității comerciale în localitatea unde este sediul/domiciliul comerciantului, pentru unitățile nou create (notificare de inițiere a activității de comerț), fie în localitatea în care încetează activitatea cu utilizarea suprafeței comerciale, cu efectuarea aprecierii inițierii activității pentru trimestrul următor celui în care a încetat activitatea sau în localitatea unde se desfășoară cea mai mare parte a activității (de exemplu unde se efectuează cea mai mare parte a livrărilor către consumator).
Documentul mai prevede completarea anexei nr. 5 din lege (Nomenclatorul unităților comerciale) cu prevederi de țin de activitatea magazinelor electronice. În acest sens, comanda de produse în unitățile de alimentație publică va putea fi executată și cu utilizarea mijloacelor electronice inclusiv prin utilizarea serviciilor web (internet), telefoniei, adreselor electronice sau altor mijloace care se încadrează în comerțul electronic, prin intermediul cărora se efectuează publicitatea unui produs sau serviciu, se acceptă comenzile de cumpărare și se oferă utilizatorului posibilitatea de a alege modalitatea de achitare, precum și metoda de recepționare a mărfii (cu posibilitatea ridicării de către clienți pentru consum acasă sau cu livrare).
Încă o prevedere a proiectului stabilește completarea Legii nr. 845/1002 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, cu un nou articol ce va conține prevederi privind aplicarea reducerilor identice în cazul utilizării a diverse instrumente de plată precum și eliminarea aplicării reducerilor adiționale în cazul achitărilor în numerar, dar și obligația de a afișa și informa cumpărătorii despre toate instrumentele, mijloacele de plată care sunt disponibile la locul de plată.
În acelați timp, Legea privind comerțul electronic nr. 284/2004 va prevedea că în cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta sau acceptarea ofertei de a contracta, făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligația de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării acesteia, în unul dintre următoarele moduri:
- trimiterea unei dovezi de primire prin poștă electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individual echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;
- confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiția ca această confirmare să poată fi stocată și reprodusă de către destinatar.
Alte prevederi ale proiectului de lege pot fi accesate aici.
