Potrivit conceptului de Agent economic autorizat (AEO), operatorii economici care îndeplinesc în mod voluntar criteriile reglementate de legislația vamală și stabilesc o relație strânsă de cooperare cu autoritățile vamale, în scopul asigurării obiectivului comun – siguranța și securitatea lanțului de aprovizionare, au dreptul să beneficieze de simplificări și facilități vamale.
În scopul valorificării conceptului menționat și garantării principiilor trasate, de către autorități a fost identificată necesitatea dezvoltării unui sistem informațional pentru gestionarea autorizației AEO. Respectiv, proiectul de hotărâre elaborat de Ministerul Finanțelor prevede aprobarea Conceptului Sistemului informațional de gestionare a autorizației AEO (SI ”e-AEO”) și a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului de stat a autorizației de AEO format de SI ”e-AEO”.
Astfel, SI ”e-AEO” este destinat pentru asigurarea formării resursei informaționale privind operatorii economici autorizați, prezentarea informației autorităților administrației publice, persoanelor fizice și juridice, autorități vamale ale altor țări în ordinea și modul determinate de regulamentul Sistemului și legislația în vigoare.
Conform conceptului, posesorul și deținătorul SI ”e-AEO” este Serviciul Vamal, pe când administratorul tehnic al sistemului este desemnată Instituția publică Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.
Elaborarea și funcționarea SI ”e-AEO” va contribui la facilitarea comerțului extern, asigurarea corespunzătoare a siguranței și securității lanțului de internațional de aprovizionare, implementarea noilor instrumente internaționale în domeniul vamal, reducerea interacțiunii umane între autoritatea vamală și mediul de afaceri, crearea parteneriatelor de încredere între autoritatea vamală și mediul de afaceri, precum și va permite schimbul de informații cu alte autorități vamale în scopul recunoașterii mutuale a programelor AEO, se menționează în proiect.
