Parlamentul a aprobat, astăzi, în prima lectură, proiectul de lege privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Scopul principal al proiectului constă în diminuarea impactului negativ al calamităților naturale, creșterii prețurilor la imputurilor și logistica internațională asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare.
Potrivit documentului votat, eligibili pentru Programului de rambursare a TVA sunt considerați agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor deținute în folosință și/sau posesie, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022, determinate conform actelor de constatare aprobate de către comisiile pentru situații excepționale.
Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii subiectului programului depuse la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Rambursarea se va efectua pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv.
Proiectul de lege a fost votat de 71 deputații prezenți la ședință și urmează a fi aprobat în lectura a doua.
