Întrebare: Persoana fizică, care este unul din fondatorii SRL, iese din componenţa societăţii. Lui i se transmite proprietatea în limita contribuţiei sale iniţiale la capitalul social. Care este modul de impozitare a acestei operaţiuni?
Răspuns: La efectuarea acestei operaţiuni nu apare obiectul impunerii pentru nici un impozit. Şi iată de ce:
Transmiterea proprietăţii în limita contribuţiei iniţiale fondatorului întreprinderii, la ieşirea acestuia din componenţa fondatorilor nu constituie o livrare de mărfuri sau servicii (art. 105 CF RM). Din această cauză obiectul impunerii cu TVA lipseşte.
Cît despre impozitul pe venit, situaţia transmiterii proprietăţii fondatorului SRL, care iese din componenţa societăţii, nu este reglementat direct. Dar, după opinia noastră, valoarea proprietăţii, transmisă fondatorului, nu poate fi inclusă în componenţa cheltuielor spre deducere. La formarea capitalului social al societăţii, proprietatea, primită drept contribuţie, nu se include în componenţa veniturilor (alineatul 1, art. 55 CF RM). Şi deoarece nu există venitul impozabil, atunci cheltuielile spre deducere cu aceeaşi bază la fel nu au influenţă asupra bazei impozabile.