Monitorul Oficial nr. 243-247 din 01.11.2013
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 148 din 21.10.2013 privind aprobarea Formularului-tip şi Modului de completare a Declaraţiei persoanei fizice cu privire la proprietate (în continuare Declarație).
Declarația va fi prezentată de că către persoana fizică- cetățean care a fost supusă verificării fiscale prealabile, conform art.226 14 al Codului Fiscal și în cazul căreia a fost emisă decizia de iniţiere a controlului fiscal. Organul fiscal citează persoana fizică supusă verificării pentru a o înştiinţa despre iniţierea controlului fiscal.
Persoana citată este obligată să prezinte Declarația, pînă la iniţierea controlului fiscal.
Prin verificarea fiscală prealabilă se stabileşte:
1) mărimea diferenţei dintre venitul impozabil estimat, determinat din situaţia fiscală prealabilă constatată şi venitul impozabil declarat de persoana fizică prin depunerea Declarației privind impozitul pe venit, conform alin (2), art. 83 al Codului Fiscal ;
2) necesitatea efectuării controlului fiscal sau încetării procedurii de determinare a venitului impozabil estimat.
Amintim, verificarea fiscală prealabilă și controlul fiscal ce urmează (în cazul stabilirii diferenţei dintre venitul impozabil estimate şi venitul impozabil declarat de persoana fizică) fac parte din metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice stabilite în capitolul 111 al Codului Fiscal.
În Declarație în mod obligatoriu vor fi declarate atât activele şi pasivele, care se află sau s-au acumulat în ţară, cât şi cele de peste hotare.
Declarația are următoare structură:
Capitolul I. MIJLOACE BĂNEŞTI ŞI ALTE ACTIVE FINANCIARE
Capitolul II. BUNURI IMOBILE
Capitolul III. BUNURI MOBILE
Capitolul IV. COTA-PARTE ÎN CAPITALUL SOCIAL AL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
Capitolul V. ALTE OBIECTE DE VALOARE
Capitolul VI. DATORII
Declaraţia se va depune la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Ordinul Ministerului Economiei nr. 183 din 29.10.2013 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66 din 04.05.2010 cu privire la aprobarea Listei agenţilor economici-întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, impozitate cu TVA la cota zero.
A fost completată lista menționată.
Ordinul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii drumurilor nr. 231 din 22.10.2013 cu privire la majorarea tarifelor în transportul de călători şi bagaje pe rute regulate
Conform acestuia se stabileşte din 1 noiembrie 2013 tarifele-plafonate în transportul auto de călători pe rute suburbane şi interurbane (pentru un pasager/kilometru) cu mijloace de transport auto:
cu scaune necapitonate pînă la 0,46 lei;
cu scaune capitonate pînă la 0,48 lei.
Legea nr. 223 din 27.09.2013 privind importul unor autovehicule
Conform acesteia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene va introducerea în ţară şi plasa sub regim vamal de import 7 autovehicule , clasificate la poziţia tarifară 8703, cu scutirea de plata drepturilor de import.
Legea nr.166 din 11.10.2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Aceasta introduce modificări la Legea nr. 93 din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător.
Conform modificărilor operate se permite desfăşurarea activităţii de întreprinzător în baza patentei de întreprinzător cu condiţia ca veniturile din vînzări ale titularului de patentă să nu depăşească 300000 de lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.
Pînă la introducerea modificărilor limita constituia 100000 de lei
A fost anulat dreptul solicitanților patentei de întreprinzător de a li se elibera sau de a li se prelungi patenta pe o durată de cel puţin 12 luni, care desfășoara următoarele activități:
2.9. Croitul, cusutul, tricotarea şi reparaţia îmbrăcămintei şi acoperămintele pentru cap şi comercializarea | |||||||||
2.10. Confecţionarea şi reparaţia încălţămintei şi comercializarea | |||||||||
|
Totodată, a fost limitată suprafața de comercializare pentru titularii patentei de întreprinzător care desfășoară activitate de comerţ cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete şi din autovehicule în pieţe şi/sau în locuri autorizate de autoritatea administraţiei publice locale (poziţia 1.1 din anexă la Legea 93 din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător), suprafața pavilionului, chioşcului (gheretei), tonetei, tejghelei, tarabei nu trebuie să depășească 30 m2.
Legea nr. 166 din 11.10.2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Conform modificărilor operate la Codul Fiscal a fost anulat alin.1 la art. 901 conform căruia din din cîștigurile obținute de la campaniile promoționale se rețin 10% la sursă de plată.
Amintim că acestă prevedere era în contradicție cu alin . (33) al art. 901 introdus prin Legea nr.307 din 26.12.2012.
Monitorul Oficial nr. 248-251 din 05.11.2013
Ordinul Serviciului Vamal nr. 501 din 16.10.2013 cu privire la modificarea anexei nr.11 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009 „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu”
Au fost modificate codurile facilităţilor fiscale şi vamale acordate conform legislaţiei în vigoare în cadrul procedurii vamale „42”
Ordinul nr. 154 din 31.10.2013 cu privire la modificarea şi completarea Ordinului nr.130 din 30.09.2010 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special “Act de achiziţie a mărfurilor”.
Conform modificărilor operate în formularul tipizat rîndurile „Persoane responsabile ale entităţii”, ”Conducătorul entității /persoana împuternicită”, ”Predat mărfuri” şi „Primit mărfuri” se substituie cu următoarele rînduri, în ordine succesivă:
„Predat mărfuri _____________________
semnătura
Declarația pe propria răspundere a persoanei fizice care a predat mărfurile.
Declar, că mărfurile predate sînt obținute integral pe teritoriul Republicii Moldova:______________________ _____________________
numele, prenumele semnătura
Declarațiile și înscrisurile false, precum şi însușirea averii străine se pedepsește conform legislației în vigoare.
Primit mărfuri _____________________
semnătura
Conducătorul entității/persoana împuternicită _______________
semnătura
Totodată, a fost completată Instrucţiunea privind modul de completare a actului de achiziţie a mărfurilor, astfel în rîndul „Declarația pe propria răspundere a persoanei fizice care a predat mărfurile. Declar, că mărfurile predate sînt obținute integral pe teritoriul Republicii Moldova:” se indică numele și prenumele vînzătorului care confirmă prin semnătură, că mărfurile predate sînt obținute integral pe teritoriul Republicii Moldova. Rîndul respectiv se completează doar în cazul predării produselor agricole obținute integral pe teritoriul Republicii Moldova”
În baza „Actului de achiziţie a mărfurilor” modificat, va fi stabilită cu certitudine originea produselor agricole achiziționate de la persoanele fizice care nu practică activitate de întreprinzător (cetăţeni), ca fiind Republica Moldova .
Astfel, în procesul exportului ulterior al mărfurilor achiziționate cu întocmirea prezentului act de achiziție, nu vor apărea deficiențe în partea ce ține de obținerea certificatului de origine preferențială
Formularele tipizate de documente primare cu regim special „Act de achiziţie a mărfurilor” aflate în stoc la momentul intrării în vigoare a ordinului se vor utiliza pînă la epuizarea stocurilor, prin completarea manuală a conţinutului formularelor tipizate cu Declaraţia pe propria răspundere a persoanei fizice care a predat mărfurile.
Ordinul Serviciului Vamal nr. 502 din 16.10.2013 cu privire la modificarea anexei nr.5.1 la Ordinulnr.56-O din 21.02.2008 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind vămuirea bunurilor trecute peste frontiera vamală a RM de către persoane fizice şi a unor formulare tipizate”
Monitorul Oficial nr. 252-257 din 08.11.2013
Hotărîrea BNM nr. 212 din 31.10.2013 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor Băncii Naţionalea Moldovei şi a normei rezervelor obligatorii
Conform acesteia se menţine rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 3.5 la sută anual.
Se menţin ratele de dobîndă:
a) la creditele overnight la nivelul actual de 6.5 la sută anual;
b) la depozitele overnight la nivelul actual de 0.5 la sută anual.
Totodată se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă, precum şi norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă în mărime de 14.0 la sută din baza de calcul.
Hotărîrea BNM nr. 213 din 31.10.2013 cu privire la nivelul ratei de bază a Băncii Naţionalea Moldovei la creditele pe termen lung
Conform acesteia se menţine rata de bază la creditele acordate pe termen lung (mai mare de 5 ani) la nivelul actual de 4.0 la sută anual.
Hotărîrea Consiliului Concurenței nr. 10 din 30.08.2013 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ajutorul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii
Conform acesteia Regulamentul se aplică pentru întreprinderile mici şi mijlocii din toate sferele economiei naţionale, cu excepţia ajutoarelor destinate:
a) activităţii de export, adică ajutoarelor direct legate de cantităţile exportare, de înfiinţarea şi exploatarea unei reţele de distribuţie sau de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
b) care favorizează produsele naţionale în raport cu cele importate;
c) favorizării activităţii produselor primare agricole;
d) favorizării activităţilor în domeniul prelucrării şi comercializării produselor agricole, cînd valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau comercializate de la întreprinderile în cauză, sau cînd acordarea ajutorului este condiţionată de obligaţia de a fi direcţionat, parţial sau integral, către producătorii primari.
Totodată, ajutoarele de stat pentru IMM-uri nu pot fi acordate întreprinderilor aflate în dificultate.
Acordarea ajutoarelor de stat pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor este permisă, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
a) intensitatea ajutorului nu depăşeşte 50% din costurile eligibile;
b) costurile eligibile trebuie să fie aferente serviciilor furnizate de consultanţi externi.
Este important de menționat că serviciile de consultanţă acordate IMM-urilor nu trebuie să reprezinte o activitate continuă sau periodică şi nici nu trebuie legată de costuri de exploatare obişnuite ale întreprinderii, cum ar fi serviciile de consultanţă fiscală, servicii juridice cu caracter periodic sau cele de publicitate.
Acordarea ajutoarelor de stat IMM-urilor pentru participarea acestora la tîrguri este permisă, dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii:
a) intensitatea ajutorului de stat, să nu depăşească 50% din costurile eligibile;
b) costurile eligibile trebuie să fie cheltuieli suportate pentru închirierea, realizarea şi funcţionarea standului pentru prima participare a unei întreprinderi la orice tîrg.
Pentru promovarea investiţiilor în IMM-uri cu ritm de creştere ridicat, care nu au acces suficient la pieţele de capital, sunt admise ajutoare de stat pentru fonduri de investiţii sau companii investiţionale şi IMM-uri în care s-a investit.
Hotărîrea Guvernului RM nr. 870 din 01.11.2013 pentru modificarea punctului 5 din anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 124 din 15 februarie 2013 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a unor categorii de facilităţi privind TVA conform prevederilor art.103 alin. (7) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art. 4 alin. (18) lit.a) şi lit.b) din Legea nr. 1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal” .
Potrivit acesteia au fost efectuate modificări în unele cerinţe obligatorii pentru a beneficia de scutirea de TVA a întreprinderilor penitenciare.
Astfel, pentru a beneficia de scutirea de vărsarea la buget a TVA la livrările pe teritoriul ţării a mărfurilor produse şi la prestarea serviciilor, întreprinderile penitenciare, trebuie să asigure un salariul mediu lunar calculat condamnaţilor antrenaţi în procesul de producere şi/sau de prestare a serviciilor de cel puţin cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, calculat luîndu-se în considerare programul complet de lucru.
Amintim că cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real începînd cu 01.05.2013 constituie 1400 lei.
Pînă la introducerea modificărilor salariul condamnaţilor antrenaţi în procesul de producere şi/sau de prestare a serviciilor era de cel puțin 1/2 din salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul de gestiune. Pentru anul 2013 acestă mărime constituie 3850 lei, deci salariul condamnaților nu era mai mic de 1925 lei.
Totodată numărul condamnaţilor antrenaţi în procesul de producere şi/sau de prestare a serviciilor trebuie să constituie cel puţin 50% din totalul personalului mobilizat în procesul de producţie şi/sau de prestare a serviciilor. Pînă la introducerea modificărilor numărul acestora constituia cel puțin 80 % din totalul personalului.
Ordinul MF nr. 143 din 15.10.2013 cu privire la modificarea punctului 3 din Instrucţiunea privind modul de completare a actului de achiziţie a mărfurilor, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.130 din 30 septembrie 2010.
Conform completărilor operate formularele actului de achiziţie a mărfurilor vor fi eliberate de către inspectoratele fiscale de stat teritoriale.
Monitorul Oficial nr. 258-261 din 15.11.2013
Hotărîrea ANRCETI nr. 48 din 10.09.2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la furnizarea serviciilor publice de comunicaţii electronice
Regulamentul determină principiile generale de reglementare a relaţiilor dintre furnizorii de servicii publice de comunicaţii electronice şi utilizatorii finali ai acestor servicii
Acesta are scopul sporirea nivelului de protecţie a utilizatorilor finali în relaţiile cu furnizorii, prin impunerea furnizării de informaţii clare, în special în ceea ce priveşte transparenţa tarifelor şi a condiţiilor de furnizare şi utilizare a serviciilor publice de comunicaţii electronice, definirea unor drepturi și obligaţii ale furnizorilor şi utilizatorilor finali în cadrul raporturilor din domeniul comunicaţiilor electronice, precum şi asigurarea posibilităţii utilizatorilor finali de a alege servicii, preţuri, calitate.
Regulamentul cu privire la procedura vămuirii electronice a mărfurilor la export stabileşte modul de vămuire a mărfurilor la export cu utilizarea procedurii electronice (informaţionale), fără suport de hîrtie.
Se permite agenţilor economici perfectarea operaţiunilor de export cu utilizarea procedurii electronice din data de 15.11.2013 la Biroul Vamal Chişinău, Biroul Vamal Ungheni – postul vamal Sculeni-Sculeni, Biroul Vamal Bender – postul vamal Tudora-Starokazacie, iar începînd cu 1 martie 2014 – la toate posturile vamale. La declaraţia vamală electronică se anexează copiile scanate ale documentelor însoţitoare (comerciale, de transport, acte permisive, prevăzute în Nomenclatorul actelor permisive eliberate de autorităţile emitente persoanelor fizice şi persoanelor juridice pentru practicarea activităţii de întreprinzător, aprobat prin Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător), în baza cărora este întocmită declaraţia vamală respectivă.
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 152 din 30.10.2013 privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 153 din 30.10.2013 privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de completare a ordinului de plată utilizat la efectuarea transferului bugetar în lei moldoveneşti
Au fost efectuate următoarele modificări la formularul de tipar a ordinului de plată. Astfel, sintagma „contul bancar” se substituie cu sintagma „contul de plăţi”
sintagma cuvîntul „banca” se substituie cu cuvîntul „prestator”;
sintagma „banca plătitoare” se substituie cu sintagma „prestatorul plătitor”
sintagma „banca beneficiară” se substituie cu sintagma „prestatorul beneficiar”;
sintagma „SEMNĂTURA BĂNCII” se substituie cu sintagma „SEMNĂTURA PRESTATORULUI”;
Modificările au intrat în vigoare în data de 15.11.2013.
Monitorul Oficial nr. 262-267 din 22.11.2013
Hotărîre fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr. 153/4 din 15.11.2013 privind aprobarea mărimii ratei procentuale aplicată la calcularea vărsămîntului obligatoriu anual
Conform acesteia se stabileşte rata procentuală aplicată la calcularea vărsămîntului obligatoriu pentru anul 2014 în mărime de 0,0628% din suma totală a depozitelor garantate înregistrate în bilanţul fiecărei bănci licenţiate la situaţia din 30 septembrie 2013.
De asemenea, băncile licenţiate vor efectua calculele necesare reieşind din suma totală a depozitelor garantate înregistrate în bilanţul acestora la situaţia din 30 septembrie 2013 şi vor plăti vărsămîntul obligatoriu anual pînă la data de 31 decembrie 2013.
Ordinul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Nr. 167/987 din 16.10.2013 cu privire la aprobarea standardelor ocupaţionale „13137 Fierar - betonist” şi „16327 Pietrar – zidar”
Legea nr. 267 din 01.11.2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Aceasta a introdus modificări la:
Legea nr. 397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale. Astfel au fost modificat cuprinsul noțiunilor:
„bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – bugetele locale care reprezintă bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău), bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetele municipale Bălţi şi Chişinău;”
la noţiunea „bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi”, cuvintele „municipiului Chişinău” se substituie cu cuvintele „municipiilor Bălţi şi Chişinău”;
noţiunea „bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea” va avea următorul cuprins:
„bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea – bugetele locale care reprezintă bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetele municipale Bălţi şi Chişinău;”
la noţiunea „autoritate reprezentativă şi deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale”, cuvintele „a unităţii administrativ-teritoriale” se exclud, iar cuvintele „consiliul municipal Chişinău” se substituie cu cuvintele „consiliile municipale Bălţi şi Chişinău”;
noţiunea „autoritate executivă” se completează în final cu textul „ , primarul municipiului Bălţi”;
la noţiunea „direcţia finanţe”, cuvintele „şi a municipiului Bălţi” se exclud;
după noţiunea „excedent bugetar” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„venituri proprii – venituri ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, formate, conform Codului fiscal şi altor acte legislative, din impozitele, taxele şi alte plăţi care se încasează direct şi integral la bugetele respective;”
noţiunile „normative de defalcări de la veniturile generale de stat” şi „transferuri” vor avea următorul cuprins:
„normative de defalcări de la impozitele şi taxele de stat – cote procentuale de defalcări de la impozitele şi taxele de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, stabilite prin prezenta lege;
transferuri cu destinaţie generală – mijloace financiare alocate, conform prevederilor legale, în sumă absolută, cu titlu definitiv, de la bugetul de stat la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea domeniilor proprii de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale;”
după noţiunea „transferuri cu destinaţie generală” se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
„transferuri cu destinaţie specială – mijloace financiare alocate, conform prevederilor legale, în sumă absolută, cu titlu condiţionat, de la bugetul de stat şi/sau de la alte bugete la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru asigurarea exercitării funcţiilor publice sau în alte scopuri speciale;”.
Codul fiscal se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), la articolul 6 alineatele (4) şi (5) şi la articolul 7, inclusiv în titlu, cuvintele „generale de stat” se substituie cu cuvintele „de stat”.
2. La articolul 6 Impozite şi taxe şi tipurile lor a fost completata cu :
cu litera a1) impozitul privat;
la alineatul (10), cuvintele „pe venit” se substituie cu cuvintele „pe venitul persoanelor fizice”, iar după cuvintele „de asemenea” se introduce textul „impozitul pe venitul persoanelor juridice (colectat pe teritoriul unităţii teritoriale autonome),”.
3. La articolul 93 punctul 1) şi la articolul 119 punctul 1), cuvîntul „general” se exclude.
Legea nr. 259 din 01.11.2013 pentru modificarea anexei nr. 6 la Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 2 noiembrie 2012
Conform acesteia au fost modificate alocaţiile de la bugetul de stat pentru autoritățile administrației publice locale, destinate finanțării cheltuielilor capitale.
Ordinul Serviciului Vamal nr. 544 din 12.11.2013 cu privire la modificarea Anexei nr.1 la Ordinul Serviciului Vamal nr.131-O din 18.02.2013 “Cu privire la unele aspecte ale procedurii de tranzit”
Conform acesteia a fost modificată metodologia prelungirii termenului de tranzit .
Monitorul Oficial nr. 276-280 din 29.11.2013
Hotărîrea BNM nr. 222 din 21.11.2013 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la funcţionarea pieţei monetare interbancare în moneda naţională
Regulamentul stabileşte principiile, regulile şi termenii de bază privind funcţionarea pieţei monetare interbancare în monedă naţională, atribuţiile şi responsabilităţile participanţilor, particularităţile relaţiilor dintre participanţi la efectuarea tranzacţiilor pe această piaţă, precum şi alte măsuri necesare funcţionării în mod regulat şi transparent a acestei pieţe.
Ordinul Ministerului Economiei nr. 193 din 19.11.2013 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66 din 04.05.2010 cu privire la aprobarea Listei agenţilor economici-întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, impozitate cu TVA la cota zero.
Lista actualizată
Legea nr. 264 din 01.11.2013 pentru modificarea articolului 186 din Codul muncii al Republicii Moldova
Conform modificărilor la alineatul (1):
la litera a), cuvintele „indemnizaţii de concediere” se substituie cu cuvintele „indemnizaţii de eliberare din serviciu”;
la literele b) şi c), cuvintele „menţinerea salariului mediu lunar” se substituie cu cuvintele „plata unei indemnizaţii de eliberare din serviciu egală cu cuantumul salariului mediu lunar”;
în notă, cuvintele „salariul mediu” se substituie cu cuvîntul „indemnizaţia”;
la alineatul (4), cuvintele „şi a salariului mediu lunar” se exclud;
la alineatul (5), cuvintele „menţinere a salariului” se substituie cu cuvintele „plată a indemnizaţiei”.
Modificările date vor intră în vigoare la 1 ianuarie 2014.
Hotărîrea Consiliului Concurenței nr. 8 din 30.08.2013 cu privire la aprobarea Regulamentului privind ajutorul pentru cercetare, dezvoltare şi inovare
Regulamentul se aplică ajutoarelor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare în toate sectoarele economice, inclusiv în acele sectoare reglementate de prevederi legale specifice în materie de ajutoare de stat, cu excepția cazului în care normele respective prevăd altfel.
Potrivit regulamentului beneficiarii ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare și inovare pot fi:
- Organizații din sfera ştiinței şi inovării și intermediari în inovare în calitate de potențiali beneficiari ai ajutoarelor de stat
- Întreprinderilor indirect prin intermediul organizațiilor din sfera ştiinței şi inovării
Monitorul Oficial nr. 281-283 din 30.11.2013
Legea pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr.249 din 2 noiembrie 2012 nr.277 din 15.11.2013
Au fost modificate sumele la mai multe capitole de venituri și cheltuieli.
Hotărîrea Guvernului nr. 953 din 27.11.2013 cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în anexele nr.1 şi nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010 „Cu privire la modul de aplicare a cotei zero a TVA la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte”
Potrivit modificărilor anexele 1 și 2 vor avea următorul conținut: