Modificări în legislaţia fiscală 2014, scurte comentarii. Partea II
În Monitorul fiscal nr.320-321 din 31 decembrie
Legea nr.285-XIV din 18.02.1999 cu privire la jocurile de noroc:
Entitățiile din acest domeniu de activitate urmează să analizeze toate modificările și completările la această lege, sunt foarte multe și sunt semnificative.
Se completează cu Titlul IV¹ Jocurile de noroc organizate prin intermediul sistemelor de comunicații.
Legea nr.1054-XIV din 16.06.2000 pentru punerea în aplicare a Titlului IV (Accizele) din Codul fiscal:
Se operează modificări în art.4 Dispoziții finale și tranzitorii alin.(5), modificările au caracter de redactare a textului.
Legea nr.1056-XIV din 16.06.2000 pentru punerea în aplicare a Titlului VI (Impozitul pe bunurile imobiliare) din Codul fiscal:
Se operează o modificare în art.4 Dispoziții finale și tranzitorii alin.(2) prin care se prelungește pînă la 1 ianuarie 2015 (anterior - 2014) termenul în care, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, aplicarea impozitului funciar și impozitului pe bunurile imobiliare (care nu au fost evaluate de organele cadastrale) se reglementează conform prevederilor Legii nr.1056-XIV din 16.06.2000 pentru punerea în aplicare a Titlului VI (Impozitul pe bunurile imobiliare) din Codul fiscal.
Codul Vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000:
Se operează multe modificări și completări la Codul Vamal, multe articole noi, multe sunt prezentate într-o nouă redacție, altele sunt abrogate. Entitățile, pentru care modificările în legislația vamală afectează semnificativ activitatea acestora, urmează să analizeze în detaliu modificările operate.
Legea nr.440-XV din 27.07.2001 cu privire la zonele economice libere:
Art.2 Înțelesul unor noțiuni se completează cu o noțiune nouă cu următorul conținut:
„mărfuri introduse în scop necomercial – mărfuri introduse de rezidenții zonei libere pe teritoriul acestei zone, care sunt destinate consumului final, nefiind utilizate în procesul de producere, prelucrare, depozitare sau vînzare.
Legea nr.1453-XV din 08.11.2002 cu privire la notariat:
Documentul solicitat de notari la efectuarea unor servicii notariale este Certificatul organului fiscal teritorial privind lipsa sau existența restanțelor față de buget aferente bunurilor respective (anterior – Avizul organului fiscal teritorial privind existența sau lipsa restanțelor la impozitul pe bunurile imobile, altor plăți obligatorii la bugetul de stat pentru aceste bunuri).
Legea nr.282-XV din 22.07.2004 privind regimul metalelor prețioase:
Legea se completează cu articolul 13¹ Drepturile persoanelor fizice care nu practică activități cu metale prețioase și pietre prețioase. Persoanele fizice au dreptul să prezinte spre probare și marcare articole articole din metale și pietre prețioase în cantitate de pînă la cinci unități anual, indiferent de valoarea lor.
Comercializarea articolelor din merale prețioase și pietre prețioase, recepționate în baza unor contracte civile (contract de comision, bilet de amanet, chitanța pentru valorile achiziționate), se efectuează de către persoanele juridice și fizice care practică actvitatea de întreprinzător după expertizarea și marcarea articolelor la Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării.
Legea nr.8-XV din 17.02.2005 cu privire la Portul Internațional Liber Giurgiulești:
1.Art.8 alin.(4) mărfurile (serviciile) întroduse pe teritoriul Portului Internațional Liber Giurgiulești și mărfurile (serviciile) scoase de pe teritoriul Portului internațional în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova „se impozitează cu TVA la cota 0% TVA” (pînă – se scutesc de TVA).
Comentariu:
Prima întrebare care apare, oare în alte țări se mai folosește o noțiune asemănătoare cu „scutire de TVA”, care este la noi? Cu prorată și toate „acareturile aferente”? Oare nu se poate o dată de rezolvat această problemă? De exemplu, TVA la cota 0% fără dreptul de restituire. Să nu creeze probleme contribuabililor. În unele situații, „facilitatea fiscală” în formă de scutire de TVA e mai anevoiasă din punct de vedere a urmărilor fiscale ca impozitarea cu TVA la cota de 20%, din motivul obligațiunilor aferente de a calcula prorata lunară și anuală.
Întrebarea a doua, această modificare are un caracter de redactare a textulului, Codul fiscal deja prevede aceste lucruri? De ce alte aliniate din acest articol nu au fost aduse în corespundere cu normele Codului fiscal? Sau poate Portul Liber Giurgiulești nu este zonă economică liberă?
2.Art.9 se completează cu alin.(2) care prevede „Decontările bănești între rezidenți pentru livrările de mărfuri și servicii în cadrul Portului Internațional se pot efectua atît în monedă națională, cît și în valută străină”.
Această normă, de asemenea, se conține în Legea cu privire la zonele economice libere nr.440-XV din 27.07.2001.
Legea Contabilității nr.113-XVI din 27 aprilie 2007:
1.În tot cuprinsul legii abrevierea S.I.R.F. se înlocuiește cu abrevierea I.F.R.S.
Comentariu:
Susțin această modificare, toată lumea folosește abrevierea din limba engleză a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, dar am o întrebare la corectorii de gramatică care au redactat textul. De ce I.F.R.S. și nu IFRS? Această abreviere doar nu este din limba rămână și urma să fie folosită în varianta ei originală? Mai mult ca atît, în textul standardelor internaționale, varianta în limba română, publicate pe pagina Ministerului Finanțelor, se folosește IFRS.
Cum se spune, asta-i de acum matematică superioară, mai avem o ocazie de a modifica legea.
2.Domeniul de aplicare a legii se lărgește cu persoanele care desfășoară activitatea de mediator.
3.Art.3 Noțiuni de bază noțiunea de „entitate de interes public” este prezentată într-o nouă redacție. Nu este modificat conținutul, modificari cu caracter de redactare a textului.
La noțiunea „politică de contabilitate”, denumirea noțiunii va fi „politici contabile”, iar cuvintele „rapoartelor financiare” se înlocuiesc cu cuvintele „situațiilor financiare”;
la noțiunea „raport anual” cuvintele „raportul financiar anual” se înlocuiesc cu cuvintele „situațiile financiare anuale”;
noțiunea „raport financiar” se va numi „situații financiare” (raport financiar – pentru instituții publice);
la noțiunea „sistem contabil în partidă dublă” cuvîntul „complet” se exclude, iar cuvîntul „rapoartelor” se înlocuește cu cuvîntul „situațiilor”;
noțiunea „sistem contabil simplificat în partidă dublă” se exclude.
Aceste noțiuni se redactează și în alte articole din textul legii.
4.Art.9 Regulile generale de reglementare a contabilității litera f) se abrogă, prevedea stabilirea cerințelor față de entitățile care efectuează instruirea profesională continuă a contabililor, prestează servicii de ținere a contabilității și de întocmire a rapoartelor financiare.
5.Art.13 Răspunderea și drepturile entităților privind ținerea contabilității și raportarea financiară alin.(4) se abrogă (în instituțiile publice, contabilul-șef este numit și eliberat din fucție de conducătorul instituției, cu acordul organului ierahic superior, iar alineatul (5) se completează în final cu textul care impune obligațiunea ca contabilul-șef să dețină studii superioare de profil.
6.Art.15 Sisteme de ținere a contabilității și de prezentare a situațiilor financiare se prezintă într-o nouă redacție. Semnificativ a fost limitată aria de aplicare a sistemului contabil în partidă simplă, fără prezentarea situațiilor financiare: gospodăriile țărănești, întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea ca plătitori ai TVA, persoanele fizice care acordă servicii profesionale;
sistem contabil în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare simplificate, entitățile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de gestiune precedentă:
-număr mediu scriptic al salariaților nu depășește 9 persoane;
-veniturile din vînzări nu depășesc 3 mln lei;
-valoarea contabilă a activelor la data raportării nu depășește – 3 mln lei;
sistem contabil în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete, alte entități decît cele menționate mai sus, inclusiv: cota în capitalul social a proprietarului, care nu este subict al sectorului ÎMM, depășește 35%, companii fiduciare, importatoare de mărfuri supuse accizelor, casele de schimb valutar și lombardurile, organizațiile de microfinanțare, de economii și împrumut, etc.
Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă simplă poate aplica sistemul contabil în partidă dublă. Entitatea care are dreptul să prezinte situații financiare simplificate are dreptul să prezinte situații financiare complete.
7.Art.19 Documente primare alin.(12) care prevede, în lipsa funcției de contabil-șef, pe documentele de casă, bancare și de decontare, datoriile financiare, comerciale și calculate „ambele semnături” se aplică de contucătorul entității, se înlocuiește cu cuvîntul „semnătura” (conducătorului) sau de altă persoană împuternicită. Reiese că în acest caz va fi aplicată o singură semnătură.
8.Art.20 Documente primare cu regim special, alin.(1) lit.d) modificările operate impun obligativitatea folosirii documentelor primare cu regim special în cazul achiziționării „serviciilor de locațiune” de la furnizorii-cetățeni.
9.Art.29 Situații financiare Dispoziții generale alineatul (2) se prezintă într-o nouă redacție. Entitățile întocmesc ți prezintă situații financiare anuale, care pot fi:
-situații financiare complete;
-situații financiare simplificate.
Situațiile financiare complete cuprind:
i) bilanțul;
ii) situația de profit și pierdere;
iii) situația modificărilor capitalului propriu;
iv) situația fluxurilor de numerar;
v) notele la situațiile financiare.
Situațiile financiare simplificate cuprind:
i) bilanțul;
ii) situația de profit și pierdere;
iii) nota explicativă.
10.Art.33 Rapoarte financiare pentru diferite tipuri de entități se abrogă.
Modificările întră în vigoare la 01.01.2014.
Legea nr.135-XVI din 14.06.2007 privind societățile cu răspundere limitată:
Art.33 Majorarea capitalului social, alin.(2) litera a), care prevede sursele de majorare a capitalului social, se adaugă cuvintele „și/sau alte surse” (de majorare a capitalului social).
Legea nr.218-XVI din 24.10.2008 Codul contravențional:
1.Art.204 Călătoria fără bilet într-o nouă redacție, care prevede amenzi pentru admiterea pornirii în călătorie fără bilet din autogară în transportul rutier regulat suburban, interurban, internațional de către conducătorul unității de transport sau persoana responsabilă a autogării (40-60 u.c.);
pentru neeliberarea pe traseu a biletului de călătorie în transportul rutier regulat urban, suburban, interurban și internațional de către conducătorul unității de transport sau persona responsabilă de taxare – amendă 40-60 u.c.
De asemenea, sunt prevăzute amenzi pentru călătoriile fără bilet în transportul feroviar, urban electric și naval pentru persoanele responsabile și amenzi pentru toate cazurile descrise mai sus pentru călătorii fără bilet.
2.Se completează cu art.287² Impedicarea activității în cadrul executării silite a obligației vamale, care prevede sancțiuni (amenzi) pentru refuzul de prezenta spre sechestrare bunurile (100 u.c. – persoană fizică; 250 u.c. – persoană cu funcții de răspundere);împiedicarea accesului colaboratorului vamal în sediul sau încăperile plătitorului vamal; neasigurarea integrității bunurilor sechestrate.
Contravenția se examinează de către Serviciul vamal.
3.Se completează cu art.287³ Încălcarea regulilor privind vinieta care prevede sancțiuni pentru aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a vehiculului neînmatriculat în RM fără certificat ce atestă achitarea vinietei.
Contavenția se examinează de poliție.
4.Se completează cu art.295¹ Încălcarea procedurii de raportare a informației necesare pentru monitorizarea datoriei publice, care prevede sancțiuni pentru încălcarea cerințelor stabilite de Guvern privind raportarea informației necesare pentru monitorizarea datoriei publice.
Contravenția se examinează de organele de control financiar și fiscal ale Ministerului Finanțelor.
5.Se completează cu art.297¹ Admiterea creanțelor cu termen de prescripție expirat, care prevede sancțiuni pentru admiterea de către întreprinderile de stat/municipale, societățile comerciale al căror capital social cuprinde și o cotă a proprietății statului/unității administrativ-teritoriale și afiliatelor lor (??) a creanțelor cu termen de prescripție expirat (amendă persoanei cu funcții de răspundere în mărime de 150-500 u.c.).
Contravenția se examinează de organele de control financiar și fiscal ale Ministerului Finanțelor.
Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior:
1.Art.11 Alimentația publică se prezintă într-o nouă redacție, n-am stabilit careva prevederi, principii noi privind activitatea unităților din domeniul alimentației publice (din punctul de vedere al unui contabil).
2.Art.22 se completează cu un alineat nou care prevede că la solicitarea organelor de drept Inspecția financiară efectuează controlul economico-financiar inclusiv la persoanele juridice de drept privat și la persoanele fizice care practică activitatea de întreprinzător.
Inspecția financiară, care pe neașteptate a apărut, pas cu pas se transformă într-un nou organ de represiune, fără o bază legală clară și rațională, care intenționează să ia sub control toată activitatea de întreprinzător. Ce poate să însemne „control economico-financiar” al unei întreprinderi private?! Ce acte legislative reglementează efectuarea acestor controale? Codul fiscal? Standarde de audit, SNC? Am avut plăcerea să citesc actele acestei inspecții, plăcere puțină.
Legea nr.160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător:
Se modifică, completează Anexa la lege privind Nomenclatorul actelor permisive aliberate de autoritățile emitente persoanelor fizice și persoanelor juridice pentru practicarea activității de întreprinzător.
Legea nr.48 din 22.03.2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici:
1.Autoritățile publice locale pot stabili funcționarilor publici din contul veniturilor obținute adăugător la cele aprobate din taxe și impozite locale, plăți suplimentare de pînă la 4 salarii de funcție pe an.
2.Colaboratorii vamali care contribuie la încasarea veniturilor la bugetul de stat din depistarea încălcărilor ca urmare a controlului vamal sunt stimulați financiar, în valoare de pînă la 10% din sumele încasărilor respective.
3.Se prelungește termenul de intrare în vigoare a unelor prevederi din această lege pînă la 01 ianuarie 2016.
Legea nr.21 din 01.03.2013 cu privire la oamenii de creație și la uniunile de creație:
1.Art.5, alin.(2) „(2) în scop de impozitare, veniturile obținute de omul de creație profesionist în rezultatul activității de creație în baza contractelor de muncă se consideră drept venituri de la locul de muncă de bază” se abrogă.
2.Art.12 Particularitățile impozitării oamenilor de creație, care prevede că suma venitului impozabil al oamenilor de creație care realizează activități de creație în baza contractelor de autor și se impozitează cu 7%, se abrogă.
Contabil certificat ACAP,
Administrator OptimAudit SRL