În Moldova a fost anunțată o nouă rundă de privatizare a bunurilor publice, care va dura de la 8 iulie pînă la 23 septembrie 2016. La vînzare au fost expuse bunurile, valoarea inițială a cărora constituie circa 1,5 miliarde de lei, relatează NOI.md.
Potrivit Agenției Proprietății Publice de pe lîngă Ministerul Economiei, noul concurs de privatizare a fost anunțat în scopul diminuării participării statului în companii și atragerii investițiilor private pentru dezvoltarea întreprinderilor autohtone, precum și în vederea acumulării mijloacelor în bugetul de stat.
Astfel, a fost anunțat un concurs comercial pentru privatizarea a 15 întreprinderi de stat (complexe patrimoniale unice) și pachete de acțiuni ale statului în societățile pe acțiuni. Valoarea totală a proprietății de stat expuse pentru vînzare constituie 616,2 milioane de lei.
Totodată, a fost anunțat un concurs investițional pentru privatizarea cinematografelor de la Fălești și Leova. Valoarea totală a mijloacelor financiare, raportată la preţul iniţial de vînzare, constituie 995 de mii de lei. Volumul investițiilor pentru privatizarea acestora prevăzută pe un termen de 3 ani trebuie să constituie cel puțin 1,8 milioane de lei. Termenul limită de depunere a ofertelor de participare la concurs este 20 septembrie.
Pentru 21 septembrie este preconizată o licitație cu strigare pentru vînzarea a 11 obiecte, inclusiv 3 complexe patrimoniale unice (întreprinderi de stat), 4 complexe de bunuri imobile și 4 obiecte nefinalizate. Preţul total al bunurilor supuse vînzării este aproximativ 35,5 milioane de lei. Termenul limită de depunere a ofertelor de participare la tender - 20 septembrie.
Totodată, în perioada 19-23 septembrie, la Bursa de Valori a Moldovei va avea loc o licitație cu strigare pentru vînzarea a 23 de pachete de acțiuni ale statului. Prețul inițial total al acestora se estimează la 804,2 milioane de lei.