Care este procedura de prezentarea dărilor de seama fiscale corectate pentru entităţile care prezintă dările de seamă fiscale în format electronic şi pe suport de hîrtie ?
Din 1 ianuarie 2013, toate rapoartele fiscale ale plătitorilor de T.V.A. se acceptă doar în format electronic.
Procedura de prezentare a dărilor de seamă în format electronică este reglementată prin Ordinul IFPS nr. 183 din 30.03.2012.
Conform acestuia entitatea raportoare, care descoperă că darea de seamă fiscală, prezentată în format electronic anterior, conţine o greşeală sau o omisiune, are dreptul să prezinte o dare de seamă fiscală corectată.
Pentru a prezenta o dare de seamă fiscală corectată în format electronic este destul doar să o expediaţi din nou (fără a fi nevoiţi să prezentaţi cerere de anularea a documentului electronic prezentat anterior eronat)
Menţionăm că numărul dărilor de seamă corectate care modifică darea de seamă fiscală iniţială nu este limitat, corectă va fi considerată ultima darea de seamă electronică prezentată.
Totuşi, sînt şi EXCEPŢII (art.188 alin.(4) lit.b) şi lit.c) din Codul fiscal) cînd darea de seamă fiscală corectată nu va fi luată în considerare şi, prin urmare, nu va modifica darea de seamă precedentă. Această se întîmplă dacă darea de seamă fiscală corectată a fost prezentată:
b) după emiterea de către conducerea organului care exercită controlul a unei decizii scrise cu privire la iniţierea efectuării unui control fiscal, al cărui obiect va fi şi darea de seamă prezentată greşit sau cu omisiuni.
În această situaţie darea de seamă corectă va fi considerată ultima dare de seamă corectată în format electronic prezentată pînă la data emiterii deciziei în cauză.
c) pe o perioadă supusă unei verificări documentare sau după ea.
Menţionăm că dările de seamă fiscale corectate în format electronic se vor prezenta pentru declarațiile inițiale care au fost prezentate, începînd cu 1 aprilie 2012.
Cu alte cuvinte, dacă d-voastră utilizaţi serviciul “Declaraţie electronică”, însă doriţi să corectaţi o dare de seamă fiscală pentru perioada fiscală de pînă la 01 aprilie 2012, veţi prezenta darea de seamă fiscală corectată pe suport de hîrtie.
Pentru entităţile economice ce nu utilizează serviciul electronic „Declaraţie electronică” şi continuă să prezinte dările de seamă fiscale pe suport de hirtie, metoda de corectare a dărilor de seamă fiscale constă doar în prezentarea la Inspectoratul Fiscal de Stat Teritorial la care se deservesc a dării de seamă fiscale corectate pe suport de hîrtie (nu e necesar de întocmit cerere privind anularea dării de seamă iniţiale). Dreptul de a prezenta un număr nelimitat de dări de seamă fiscale corectate ce modifică darea de seamă iniţială, precum şi excepţiile prevăzute la art.188 alin.(4) lit.b) şi lit.c) din Codul fiscal, se menţin.
În principiu, modul de corectare a dărilor de seamă prezentate în format electronic sau pe suport de hîrtie nu diferă.
Vă aducem la cunoştinţă, că în general, dările de seamă fiscale corectate pot fi prezenta doar pentru perioadele fiscale începînd cu 1 ianuarie 2007 (cu respectarea prevederile art. 188 alin. (4) lit. b) și lit. c) din Codul Fiscal). Acesta fiind un efect al amnistiei fiscale stabilite prin Legea Republicii Moldova nr.111-XVI din 27.04.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
Informaţii la subiect
Corectarea dărilor de seamă prezentate în mod electronic
Prezentarea dărilor de seamă fiscale corectate. Prevederi actuale a Codului Fiscal
Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr. 26-06/2-11/455/1306 din 7 martie 2012