Referitor la ne reţinerea impozitului pe venit la retragerea din capitalul propriu a profitului anilor 2006, 2007 şi a aporturilor proprii
Se va reţine impozitul pe venit de la retragerea din capitalului propriu a profitului anilor 2006, 2007 şi a aporturilor proprii?
Conform art.901 (31 a) din CF, persoanele specificate la art.90 alin.(1) (orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător, orice reprezentanţă, conform art.5 pct.20, instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică) reţin şi achită la buget un impozit în mărime de 15% din:
a) dividende, cu excepţia celor achitate agenţilor economici rezidenţi;
Totodată conform art.18 din CF, se consideră venit impozabil dividendele, cu excepţia celor achitate în folosul persoanelor fizice rezidente, aferente perioadelor fiscale de pînă la 1 ianuarie 2008. Deci la repartizarea dividendelor aferente, şi în limita, profitului obţinut în perioadele fiscale de pînă la 1 ianuarie 2008, întreprinderea nu va reţine impozitul pe venit la sursa de plată. Aceasta reiese din faptul că în perioadele fiscale de pînă la 1 ianuarie 2008, profitul obţinut de întreprindere era impozitat la sfîrşitul anului la cotele indicate în art.15 b) din CF (15%), din această cauză dividendele repartizate din acest profit nu mai sunt obiect al impozitării. Începînd cu 1 ianuarie 2008, a fost introdusă cota 0 la impozitul pe venitul reinvestit în activitatea întreprinderii, din această cauză s-a procedat la impozitarea profitului la momentul cînd el este repartizat sub formă de dividende.
Referitor la retragerea aportului în capitalul statutar (banilor proprii), aportul retras nu se consideră venit obţinut de fondator, din acest motiv această operaţiune nu se supune impozitării. Se supune impozitării, în conformitate cu art. 901 (31 b) din CF, doar suma retrasă din capitalul social aferentă majorării capitalului social din repartizarea profitului net şi/sau altor surse constatate în capitalul propriu între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social începînd cu perioada fiscală 2010, deoarece în acest caz majorarea capitalului social a avut loc din repartizarea profitului net al întreprinderii care nu a fost impozitat la momentul includerii lui în capital, şi nu din contul unui aport.