Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, în perioada 12 octombrie - 16 octombrie 2026 constituie circa 804,4 milioane lei.
Autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument eficient în acest sens fiind vizita fiscală. În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 184 vizite fiscale la 168 de contribuabili.
În perioada 12 – 16 octombrie, Direcția generală control a emis 65 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 4,9 milioane lei, inclusiv: 3,6 milioane lei – impozite, taxe, majorare de întârziere și alte plăți, 1,3 milioane lei – amenzi aplicate.
Totodată, au fost emise 76 decizii privind restituirea sumelor TVA din buget, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 79,0 milioane lei.
În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, în perioada 12 -16 octombrie 2026, de către SFS prin modalitățile de executare silită au fost încasate 35,16 milioane lei.
La fel, pe parcursul săptămânii precedente, Serviciul Fiscal de Stat Stat a asigurat preluarea la evidență a 38 dosare cu bunuri confiscate în valoare de 509,87 mii lei. În această perioadă în bugetul de stat au fost transferate mijloace bănești în sumă de 351,47 mii lei parvenite de la comercializarea bunurilor confiscate, inclusiv prin intermediul ARBI în sumă de 99,08 mii lei.
