Programul național pentru promovarea antreprenoriatului și creșterea competitivității în anii 2023-2027 (Programul PACC 2027) a fost aprobat, astăzi, de Guvern.
Programul PACC 2027 a fost elaborat în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 386/2020.
Obiectivele generale ale programului se referă la: îmbunătățirea cadrului de reglementare a mediului de afaceri; facilitarea accesului la finanțare și creșterea competitivității produselor/serviciilor locale, inclusiv pe piețele externe, precum și promovarea culturii antreprenoriale.
Astfel, prin implementarea Programului, se propune realizarea mai multor direcții prioritare concentrate pe aspecte, precum:
- dereglementarea activității de întreprinzător, reducerea poverii administrative și eliminarea barierelor birocratice din calea antreprenorilor locali și a investitorilor străini, la toate etapele derulării unei afaceri – de la fondare până la lichidarea acesteia;
- implementarea măsurilor de accelerare a tranziției la economia circulară și economia verde și de adaptare a sectoarelor economice la efectele schimbărilor climatice;
- promovarea digitalizării serviciilor publice, precum și a instrumentelor digitale în economie și societate;
- creșterea productivității ÎMM și investițiilor acestora în afaceri, în special în sectorul producției și în serviciile cu valoare adăugată, în vederea susținerii întreprinderilor cu potențial de export;
- eficientizarea programelor de susținere a mediului antreprenorial, creșterea accesului la finanțare, susținerea afacerilor locale, inclusiv susținerea micilor producători, a comercianților și a diverselor grupuri defavorizate (tineri, femei, migranți, etc.);
Proiectul Programului PACC 2027 conține estimarea costurilor de implementare pentru anii 2023-2025, costurile pentru anii 2026-2027 vor fi evaluate în procesul de elaborare a Planului de acțiuni pe perioada indicată. Respectiv, costul total pentru implementarea Programului în anii 2023-2025, planificat în baza bugetului pentru anul 2023 și al Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2024-2026, se estimează la cifra de 828 277,6 mii lei, dintre care 634 927,6 mi lei – din bugetul de stat, alte surse – 193 350,0 mii lei.
