Luni 25 noiembrie 2024, expiră termenul de prezentare a dării de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, TVA, accize, declarația persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit, darea de seama privind impozitul de activitatea operațională şi alte taxe.
Plata acestora se va efectua nu mai târziu de luni, 25 noiembrie, excepție fiind Declaraţia privind accizele (ACZ 09), care se achită în momentul expedierii (transportării) sortimentului de mărfuri accizate din antrepozitul fiscal.
Impozitul pe venit, contribuții de asigurări sociale și primele de asigurări medicale:
1. IPC 21 - 10/2024 Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (instrucţiune de completare).
Vă atragem atenția că în cazul angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, pentru reflectarea perioadei de aflare a persoanei într-un risc asigurat (perioada de îngrijire a copilului până la 3 ani, perioada aflării în concediul paternal) contribuabilii vor prezenta la necesitate:
- Forma IRM19 - Informația privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă (instrucțiune de completare).
Informația nominalizată se va prezenta în termen de pînă la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal. Termenul de prezentare se va determina începînd cu ziua următoare după data indicată în ordin.
2. TAXI 18 – 11/2024 Darea de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi. (instrucţiune de completare).
Notă: În cazul angajării persoanelor de după prezentarea dării de seamă, angajatorii sunt obligați să prezinte o dare de seamă suplimentară în ziua angajării.
Pentru rezidenții Parcurilor IT:
IU 17 – 10/2024 Declarația cu privire la impozitul unic (instrucțiune de completare).
TVA:
TVA 12 – 10/2024 Declaraţia privind TVA (instrucțiune de completare).
Accize:
1. ACZ 09 – 10/2024 Declarația privind accizele (instrucțiune de completare).
2. Declaraţia privind utilizarea distilatelor obţinute pe bază de vin (instrucţiune de completare)
3. TBSDA 15 - Declarația privind suma accizelor calculată la stocul de mărfuri supuse accizelor, atribuite la pozițiile tarifare, menționate la art.1251 din Codul fiscal (instrucțiune de completare)- nu mai tîrziu de data de 25 a lunii următoare celei în care urma să aibă loc inventarierea stocului de produse menţionate la art.1251 Codul Fiscal.
Taxele în fondul de susține a populației:
TFSP 20 – 10/2024 Darea de seamă privind taxele în fondul de susținere a populației (instrucțiune de completare).
Până la data de 30 noiembrie 2024:
POLMED23 - 10/2024 Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (instrucțiune de completare).
Succese!