Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web Raportul planului de acțiuni al SFS elaborat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 355 din 10.06.2022, tr. II 2023/sem. I 2023. Documentul conține informații cu privire la indicatorii de performanță, parametri care urmează a fi măsurați, obiectivele dar și valorile țintă pentru anul curent.
Conform planului de acțiuni au fost stabilite 3 obiective care urmează a fi realizate de autoritatea fiscală:
- creșterea conformării voluntare a contribuabililor la declararea și achitarea deplină și în termen a obligațiilor fiscale;
- îmbunătățirea capacităților de deservire și comunicare cu contribuabilii, realizat prin:
- eficientizarea sistemului de management al riscurilor de neconformare, inclusiv prin prisma realizării sarcinii de constatare a infracțiunilor, a urmăririi penale și activității speciale de investigații.
În scopul realizării obiectivelor menționate supra au fost stabiliți o serie de indicatorii de performanță:
- Nivelul de conformare voluntară a contribuabililor;
- Costul administrării fiscale la 1 (un) leu venituri la Bugetul public național;
- Activități de comunicare;
- Activități de consultanță;
- Rezultativitatea controalelor;
- Ponderea sumelor încasate în bugetul de stat din sumele calculate în rezultatul tuturor controalelor fiscale efectuate;
- Raportul dintre controalele asupra persoanelor/unităților care prezintă cel mai înalt risc, în comparație cu numărul total de controale efectuate conform planului anual/lunar, exceptând controalele operative.
Datele din Raportul indică o creștere, în semestrul I al anului curent, a nivelului de conformare voluntară a contribuabililor. Pentru perioada analizată acest indicator constituie 26% și este în creștere față de valoarea țintă stabilită - 25%.
Potrivit datelor publicate indicatorul costul administrării fiscale la 1 (un) leu venituri la Bugetul public național înregistrează o valoare constantă de 1 % total cheltuieli bugetare raportate la total venituri administrate.
Cât privește rezultativitatea controalelor valoarea țintă pentru acest indicator a fost stabilită 93 % de controale rezultative din cele executate conform planului de controale. Pentru perioada analizată indicatorul a înregistrat o valoare de 99 %, astfel indicatorul a fost realizat.
Raportul pentru semestrul I poate fi consultat aici.
