Proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Criteriilor de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern din cadrul ministerelor și autorităților administrative din subordinea acestora a fost aprobat, astăzi, în ședința Cabinetului de miniștri.
Potrivit documentului, dimensionarea subdiviziunilor de audit intern reprezintă stabilirea numărului minim de unități de personal necesar evaluării sistematice a întregului obiect al auditului intern din cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora.
În acest sens, la baza determinării normativului minim de dimensionare a activității de audit intern se vor aplica următoarele criterii:
- valoarea totală a bugetului aprobat, consolidat pe minister și autorități administrative din subordine;
- numărul unităților de personal conform statului de personal, total aprobat pe minister și autorități administrative din subordine;
- numărul autorităților administrative din subordine.
Documentul mai prevede că în scopul determinării normativului minim de dimensionare a activității de audit intern pe întreg domeniul de competență, ministerele vor efectua, până la 1 ianuarie 2024, analiza și aplicarea criteriilor de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern din cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora, conform formulei stabilite.
Dacă normativul minim de dimensionare pe întreg domeniul de competență al ministerului, obținut prin aplicarea formulei va fi mai mic decât trei, subdiviziunea de audit intern se instituie în cadrul aparatului central al ministerului, în număr de trei unități de personal. În schimb, dacă normativul minim de dimensionare va fi mai mare decât numărul existent al unităților de personal implicate în activitatea de audit intern, acestea se completează, conform normativului calculat, prin alocare de unități de personal suplimentare.
