Stimaţi cititori, vă informăm că SFS a plasat actualizări a Bazei generalizate a practicii fiscale prin care a fost dat răspuns la următoarele întrebări:
Cînd se prezintă darea de seamă fiscală la taxa de organizare a licitațiilor și loteriilor pe teritoriul unității administrativ-teritoriale?
Darea de seamă la taxa de organizare a licitațiilor și loteriilor pe teritoriul unității administrativ-teritoriale se prezintă trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare după trimestrul de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa dată (Formularul „Forma UNIF21”).
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii?
Darea de seamă la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii se prezintă trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa dată (Formularul „Forma UNIF21”).
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa balneară?
Darea de seamă la taxa balneară se prezintă trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare după trimestrul de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul Fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data (Formularul „Forma UNIF21”).
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei)?
Darea de seamă la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) prin intermediul serviciilor cinematografice, video, prin rețelele telefonice, telegrafice, telex, prin mijloacele de transport, prin alte mijloace (cu excepția TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor) se prezintă trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (Anexa la Titlul II Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF21”.
Cînd se prezintă darea de seamă fiscală pe taxa pentru amenajarea teritoriului?
Darea de seamă la taxa pentru amenajarea teritoriului se prezintă de către contribuabili (cu excepția întreprinzătorilor individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA) trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare după trimestrul de gestiune prin (Forma TL 13).
Întreprinzătorii individuali al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată Forma UNIF21, care cuprinde și taxa pentru amenajarea teritoriului.
În baza cărui formular se prezintă darea de seamă pe taxa pentru amenajarea teritoriului?
Darea de seamă pe taxele locale, care include și taxa pentru amenajarea teritoriului, se prezintă în baza formularului Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13), aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1603 din 20.12.2012.
Întreprinzătorul individual, gospodăria țărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA prezintă o dare de seamă fiscală unificată, care cuprinde şi taxa pentru amenajarea teritoriului (formularul „Forma UNIF21”).
Cum se completează formularul dării de seamă fiscale unificate (Declarație) (Forma UNIF21)?
Darea de seamă fiscală unificată (Declarație) (Forma UNIF21), se completează conform anexei nr. 2 la Ordinul SFS nr. 370 din 24.07.2020 ,,Modul de completare a Dării de seamă fiscale unificate (Forma UNIF21)”.
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa de piață?
Darea de seamă la taxa de piață se prezintă trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data (Formularul „Forma UNIF21”).
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscală la taxa de aplicare a simbolicii locale?
Darea de seamă la taxa de aplicare a simbolicii locale se prezintă trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF21”.
Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care prestează servicii de închiriere a îmbrăcămintei?
Da. Persoanele care prestează servicii de închiriere a îmbrăcămintei apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii şi au obligația de a notifica, în modul corespunzător legislației, autoritatea publică locală în raza de administrare a căreia își desfășoară activitatea (art. 293 alin. (5) al Codului fiscal).
Apare ca subiect a impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii persoana care se ocupă cu colectarea maculaturii?
Da, persoanele care prestează servicii privind colectarea maculaturii apar în calitate de subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii şi au obligația de a notifica, în modul corespunzător legislației, autoritatea publică locală în raza de administrare a căreia își desfășoară activitatea (art. 293 alin. (5) al Codului fiscal).
Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care confecționează peruci?
Da. Persoanele care confecţionează peruci apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii şi au obligația de a notifica, în modul corespunzător legislației, autoritatea publică locală în raza de administrare a căreia își desfășoară activitatea (art. 293 alin. (5) al Codului fiscal).
Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care prestează servicii de restaurare şi regenerare a anvelopelor?
Da. Persoanele care prestează servicii de restaurare şi regenerare a anvelopelor apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii, deoarece prin serviciile respective se subînţeleg serviciile particulare indicate în secţiunea G grupa 45.2 a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei şi au obligația de a notifica, în modul corespunzător legislației, autoritatea publică locală în raza de administrare a căreia își desfășoară activitatea (art. 293 alin. (5) din Codul fiscal, Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei).
Apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii persoanele care prestează servicii de reparaţie a îmbrăcămintei?
Da. Persoanele care prestează servicii de reparaţie a îmbrăcămintei apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau prestări servicii și urmează să notifice, în modul corespunzător legislației, autoritatea publică locală în raza de administrare a căreia își desfășoară activitatea (art. 293 alin. (5) din Codul fiscal).
Urmează a fi inclusă în baza impozabilă aferentă taxei pentru amenajarea teritoriului fondatorul întreprinderii individuale, dacă întreprinderea nu funcţionează, iar fondatorul este angajat ca salariat în cadrul unei alte întreprinderi şi aceasta din urmă calculează şi achită pentru el taxa respectivă?
Faptul că întreprinderea nu activează sau faptul că una şi aceeaşi persoană este inclusă în baza impozabilă a diferitor întreprinderi, nu este motiv pentru necalcularea taxei pentru amenajarea teritoriului. Întreprinderea nu va avea obligaţia de a calcula, achita şi prezenta darea de seamă la taxa pentru amenajarea teritoriului numai în cazurile în care aceasta fie şi-a suspendat sau și-a încetat activitatea de întreprinzător la Agenția Servicii Publice, fie nu dispune de bază impozabilă.
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa pentru dispozitivele publicitare?
Darea de seamă la taxa pentru dispozitivele publicitare se prezintă trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (Anexa la Titlul VII din Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF21”.
Poate consiliul local să acorde contribuabililor scutiri suplimentare celor prevăzute de legislaţie în partea ce ţine de achitarea taxei pentru parcaj?
Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:
a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295;
b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv.
c) să prevadă înlesniri la plata taxelor locale pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, orașelor și satelor (comunelor)?
Darea de seamă la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, orașelor și satelor (comunelor) se prezintă trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF21”.
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa pentru cazare?
Darea de seamă la taxa pentru cazare se prezintă trimestrial, în termen de pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, achită taxa o dată în an, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF21”.
Care este termenul de prezentare a dării de seamă fiscale la taxa pentru parcare?
Darea de seamă la taxa pentru parcare se prezintă trimestrial, până la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar. (Anexa la Titlul VII Codul fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă unificată, care cuprinde și taxa data. Darea de seamă unificată se prezintă în baza formularului „Forma UNIF21”.
Cine sunt scutiţi de plata taxei pentru salubrizare?
Potrivit art. 295 lit. i) din Codul fiscal, de plata taxei pentru salubrizare sunt scutiți proprietarii sau deținătorii bunurilor rechiziţionate în interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei.
Sunt considerate centrele comerciale obiecte ale impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii?
Obiecte ale impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, conform art. 291 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sunt unităţile care, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, corespund activităţilor expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (în continuare – Lege).
Unitatea comercială, potrivit art. 3 din Lege, reprezintă unitatea (spaţiu/structură/teritoriu/dispozitiv) amenajată/instalată conform specificului activităţii de comerţ prin care se desfăşoară activitatea de comerţ.
Conform Nomenclatorului unităţilor comerciale, aprobat prin anexa nr. 5 la Lege, centrul comercial este unitate comercială, construcţie cu suprafaţă comercială C sau D, în care se desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul, utilizându-se o infrastructură comună şi adecvată satisfacerii necesităţilor consumatorilor şi ale comercianţilor, care dispune, de regulă, de spaţii destinate alimentaţiei publice.
Astfel, centrele comerciale sunt obiecte ale impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, autoritățile administrației publice locale fiind în drept să stabilească cota taxei pentru tipul respectiv de unitate.
Care este nivelul de calificare necesar desfășurării activității de îngrijire a copiilor în baza patentei de întreprinzător și care sunt actele confirmative în acest sens?
Actele de studii care atestă deținerea competențelor generale și profesionale pentru calificarea “Îngrijitor/îngrijitoare de copii (bonă)” sunt următoarele:
- certificat de competență profesională (cu specificarea competenței/competențelor profesionale dobândite), eliberat la absolvirea unui program de formare profesională a adulților;
- certificat de calificare, eliberat la absolvirea programului de formare inițială „Îngrijitor de copii”, în cadrul unei instituţii de învățământ profesional tehnic;
- certificat de perfecționare/recalificare profesională, eliberat la absolvirea unui program de formare continuă;
- diplomă de studii profesionale, eliberată la absolvirea programului „Educație timpurie”, calificarea „Educator”;
- diplomă de studii superioare de licență/master, eliberată la absolvirea unui program de studii din domeniul de formare profesională „Pedagogie preșcolară”.
Prin urmare, persoana fizică, la solicitarea patentei de întreprinzător în vederea desfășurării activității de îngrijire a copiilor, urmează să prezinte copia cel puțin a unuia dintre actele de studii enumerate mai sus.
De către cine și conform cărui formular se eliberează concluzia medicală pentru admiterea la serviciul de îngrijire a copilului?
La cererea de eliberare a patentei pentru desfășurarea activităților prevăzute la pozițiile 2.52 „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire individualizată a copilului” și 2.53 „Servicii alternative de îngrijire a copilului – servicii de îngrijire a copilului de tip familial” din anexa la Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, potrivit art. 4 alin. (32) și (33) din legea cu referință, solicitantul acesteia urmează să anexeze, inclusiv, și concluzia medicală pentru admiterea la serviciul de îngrijire a copilului.
Concluzia medicală cu referință se eliberează de către medicul de familie conform adeverinței medicale (Formular nr. 086/e), aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 828 din 31.10.2011 “Cu privire la aprobarea formularelor de evidență medicală primară”.
Ordinul SFS nr. 307 din 15-08-2023
Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.
