În Monitorul Oficial de astăzi a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 198 din 16 aprilie 2025 cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 774/2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante.
Prin această hotărâre, a fost introdus un punct nou (21) în Regulament care prevede că acesta nu se aplică produselor ecologice, care corespund cerințelor stipulate în Legea 237/2023 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și în actele normative de punere în aplicare a acesteia.
De asemenea, din Lista produselor social importante, excepția pentru făină, a fost completată cu sintagma făinii din grâu alac și a făinii din grâu spelta. Adițional, din Listă au fost excluse produsele precum măști medicale, mănuși medicale și produse biocide.
Totodată, din cuprinsul Notele (liniile 1 și 2) au fost excluse cuvintele neambalată, neambalați care se referă la pâine și colac.
Prezenta hotărâre va intra în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția pct. 21, care intră în vigoare la data publicării.