Ministerul Sănătății propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la organizarea și desfășurarea examenelor medicale profilactice obligatorii ale lucrătorilor. Astfel, proiectul hotărârii de Guvern prevede aprobarea Regulamentului sanitar privind supravegherea sănătăţii în raport cu munca și a Regulamentului sanitar cu privire la organizarea examenelor medicale obligatorii a unor categorii de angajați din economia națională în scopul prevenirii apariției și răspîndirii bolilor transmisibile.
Elaborarea proiectului este dictată de necesitatea înlăturării lacunelor în procesul de supraveghere a sănătății lucrătorilor și implicit a imperfecțiunilor în organizarea serviciilor de sănătate ocupațională.
Respectiv, documentul descrie scopul, obiectivele și procedura de efectuare a tuturor tipurilor de examene medicale profilactice, inclusiv procedura de contestare a concluziei cu referire la aptitudinea de muncă. De asemenea, se va face claritate în toate aspectele ce țin de organizarea și efectuarea examenelor medicale profilactice a angajaților, ceea ce justifică necesitatea schimbării situației curente și viitoare, pentru îmbunătățirea calității și eficacității lor.
În acest sens, se prevede introducerea următoarelor elemente ce se referă la prevenirea bolilor profesionale și legate de profesiune:
- actualizarea documentației prin prisma cerințelor de protecție a datelor cu caracter personal a angajatului (Actul final);
- admiterea medicilor specialiști cu competențe în medicina muncii în calitate de președinte a Comisiei medicale, fapt ce va permite majorarea numărului de comisii în teritoriu care dețin competențele profesionale necesare;
- introducerea prevederilor cu privire la deținerea autorizației sanitare și acreditării instituțiilor medicale care prestează servicii pentru efectuarea examenelor medicale profilactice obligatorii;
- actualizarea documentației pentru organizarea examenelor medicale ce vizează angajatorul: (în schimbul Fișei de identificare a factorilor profesionali de risc completat și coordonat cu ANSP pentru fiecare muncitor, a fost elaborată Fișa de evaluare a factorilor de risc profesional per loc de muncă care se coordonează doar o singură dată cu ANSP și nu se modifică decât în cazul modificării condițiilor de muncă. Prin urmare, direct Comisiei medicale se prezintă Fișa de evaluare a factorilor de risc profesional per lucrător) etc.
O altă prevedere a proiectului se referă la introducerea unor noi elemente în vederea prevenirii bolilor transmisibile, și anume:
- volumul de investigații - redus și simplificat în limita raționalului;
- reducerea numărului de categorii de angajați pentru care examenele profilactice periodice sunt obligatorii - s-au de la 15 la 5;
- simplificate procedurile de organizare a examenelor medicale cu scop de a soluționa problema unui proces complex și de durată (au fost excluse orice testări la ANSP, s-a exclus obligativitatea de a trece examenul medical la Dispensarul Municipal Dermato-Venerologic).
Potrivit autorilor proiectului, modificările și completările propuse în actul normativ vor contribui la o mai bună înțelegere a drepturilor și responsabilităților angajatului, angajatorului și prestatorilor de servicii ale sănătății ocupaționale, inclusiv instituției medicale publice sau private prestatoare a serviciilor medicale.
Amintim, că actualmente, angajații și persoanele care sunt expuși acțiunii factorilor de risc la locul de muncă sunt examinați medical în conformitate cu prevederile Regulamentului sanitar privind supravegherea sănătății persoanelor expuse acțiunii factorilor profesionali de risc, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1025/2016 și Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1013/2016 cu privire la punerea în aplicare a Hotărârii Guvernului nr.1025/2016.
