Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la modificarea Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. Proiectul este elaborat în vederea flexibilizării pieței muncii din Republica Moldova și liberalizării accesului la muncă pentru cetățenii Uniunii Europene.
Actualmente alineatul (8) al art. 431 din Legea menționată prevede 18 categorii de străini care beneficiază de facilitatea de a se angaja în câmpul muncii pe teritoriul Republicii Moldova fără obținerea prealabilă a dreptului de ședere provizorie în scop de muncă și a unui permis de ședere provizorie în scop de muncă.
Prin proiectul de lege se propune extinderea acestor categorii cu cetățenii străini care provin din cele 27 state membre ale Uniunii Europene și cetățenii altor state care vor fi identificate de Guvern.
Potrivit autorilor implementarea propunerii va face ca Republica Moldova să devină mai atractivă pentru cetățenii străini, stimulând unele sectoare ale economiei, contribuind la un aflux de resurse financiare și de forță de muncă calificate în economia națională, alimentând și majorând astfel consumul de bunuri și servicii.
O altă propunere ține de modificarea alin. (9) al aceluiași articol, prin care se propune extinderea accesului pe piața națională a muncii a străinilor care dețin permis de ședere în scop de studii. Astfel, străinii cu drept de şedere provizorie pentru studii vor putea desfăşura activităţi de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă care nu va depăși 40 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 1 564 ore pe an cumulative.
Legislația în vigoare prevede că străinii cu drept de şedere provizorie pentru studii pot desfăşura activităţi de muncă pe o perioadă care nu trebuie să depășească 10 ore pe săptămînă sau echivalentul în zile în decursul unui an. Această limită corespunde duratei a 1,25 zile de muncă normale. Respectiv, prin proiect se propune majorarea plafonului limită ceea ce va corespunde cu 1564 ore pe an.
Dat fiind că acest plafon limită deja va corespunde duratei a 3,75 zile de muncă normale, apare necesitatea de a asigura nu doar dreptul la muncă, ci și respectarea plafonului duratei normale a muncii prevăzute în Codul Muncii (40 ore pe săptămână).
