Veniturile obținute din darea în locațiune de către o persoană fizică nerezidentă unei persoane fizice rezidente vor fi impozitate în mărimea de 12% din valoarea lunară a contractului.
Articolul 74 din Codul fiscal a fost completat cu alineatul (11) prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugar-fiscală și vamală 2025), care stabilește că, prin derogare de la prevederile alin.(1), veniturile nerezidențelor specificate la art.71 alin.(1) lit.k) și k1) obținute de la persoane altele decât cele menţionate la art.90 din CF urmează a fi supuse impozitului pe venit în mărimea de 12% din valoarea lunară a contractului.
Persoanele menționate vor fi obligate să înregistreze contractul încheiat, în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia, la Serviciul Fiscal de Stat. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
În cazul în care contractul va fi încheiat după data de 25, termenul de plată în această lună va fi data de 25 a lunii următoare lunii transmiterii în posesie și/sau în folosință a bunului imobil.
În cazul neînregistrării contractului de locațiune, arendă, uzufruct, superficie privind proprietatea imobiliară și al neachitării impozitului din venitul obținut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător prin metode și surse indirecte, în conformitate cu prevederile art. 189 și 225 din CF.
Data de intrare în vigoare a acestor prevederi este 1 ianuarie 2025.
