În perioada săptămânii precedente, 09-13 februarie 2026, conform informațiilor operative, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 860,2 milioane lei.
Autoritatea fiscală pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un instrument eficient în acest sens fiind vizita fiscală. În perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 561 vizite fiscale la 544 de contribuabili.
În perioada 09-13 februarie anul curent, Direcția generală control a emis 118 de decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 3,7 milioane lei, inclusiv: 2,1 milioane lei – impozite, taxe, majorare de întârziere și alte plăți, 1,6 milioane lei – amenzi aplicate.
Totodată, au fost emise 58 decizii privind restituirea sumelor TVA din buget, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 132,43 milioane lei.
În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, în perioada 09-13 februarie 2026, de către SFS prin modalitățile de executare silită au fost încasate 48,12 milioane lei.
La fel, pe parcursul săptămânii precedente, Serviciul Fiscal de Stat a asigurat preluarea la evidență a 29 dosare cu bunuri confiscate în sumă de 74,2 mii lei. În această perioadă în Bugetul de stat au fost transferate mijloace bănești în sumă de 87,82 mii lei parvenite de la comercializarea bunurilor confiscate.
Mai multe detalii puteți afla din Buletinul informativ al Serviciului Fiscal de Stat, care poate fi vizualizat aici.
