Cuţitul a ajuns la os: taxa pe bogăţie bate la uşă
În timp ce noi ne cramponăm de cota unică fără limite, bogaţii de pe ambele maluri ale Atlanticului se simt aşezaţi cam incomod în fotoliile de lux şi nu se feresc să accepte impozite oricît de mari, numai să apară în ochii lumii ca au contribuit pe măsura lor la redresarea economiei.
Să plătească bogaţii
Exemplul personal l-a dat unul din cei mai mari bogătaşi ai planetei, Warren Buffett, posesor al unei averi de 47 de miliarde de dolari, dispus să fie impozitat exemplar, chiar daca cea mai mare parte din beneficiile lui sunt deja demult îndreptate înspre acţiuni filantropice.
El a dat semnalul şi însuţi preşedintele Obama a înţeles mesajul. În SUA s-a pregătit deja baza legislativa pentru ca cei cu avere să fie supuşi unor impozite pe măsură.
În Europa, mesajul preşedintelui american a prins imediat ecou. "Faire payer les riches" (să plătească bogaţii) este cuvîntul de ordine în Franţa, iar oameni de afaceri de mare prestigiu, ca Maurice Levy sau Pierre Berge, au subscris imediat.
În Germania, revista Die Zeit a titrat pe prima pagina cazul a patru miliardari care şi-au anunţat şi ei, în public, disponibilitatea să suporte impozite suplimentare - taxa pe bogăţie.
Michael Otto, magnatul comerţului prin corespondenţă, a cărui avere este estimată la 16,6 miliarde de dolari a declarat, de asemenea, cu nonşalanţă, presei: "Nu mă deranjează deloc daca mi se măreşte simţitor impozitul pe profit".
Criza şi-a luat un concediu, dar poate veni înapoi
Marii oameni de afaceri nu se feresc de ochii lumii, ba, dimpotrivă, işi afişează dorinţa de a fi supraimpozitaţi, ca sa vadă mulţimea cum au pus ei umărul spre binele tuturor.
Spania, unde nemulţumirile clocotesc în oală, a adoptat rapid un set de reglementări vizînd impunerea suplimentară a celor cu venituri aflate peste anumite limite.
Nicăieri, nici în Europa nici în America, nu mai este la moda teoria după care profitul trebuie să fie cît mai mare, pentru că, odata încasat, el va fi reinvestit şi se vor crea noi locuri de munca, în plin şomaj.
Alţii sunt prudenţi, ca să nu spun chiar speriaţi. Criza n-a trecut, ea şi-a luat numai un scurt concediu de odihnă, iar semnalele spun ca va reveni. In plus, se ştie că, daca peste o criza economico-financiară mai vine si una socială, situaţia poate scăpa uşor de sub control.
Iar, daca scapă de sub control, nimic nu este mai simplu decît să apară un nou Robin Hood, să se pună în fruntea mulţimii, să demonstreze public cum ia totul de la cei bogaţi, le dă celor săraci şi-i face pe toţi fericiţi.
Ce înseamnă proporţii rezonabile?
Este normal, deci, să-i vedem pe bogaţi cum se oferă să fie impozitaţi suplimentar, conform regulei: paza bună trece primejdia rea. Numai că problema nu-i simplă: nimeni nu este atît de priceput încît să stabilească de la ce suma încolo eşti bogat ca să plăteşti suplimentar şi de unde în jos eşti scutit de corvoadă.
Se pare că aici se împiedică toate bunele intenţii ce pavează faimosul drum spre iad. Bogăţia nu este aceeaşi în toate ţările. Una este să fii magnat în SUA, alta bogat în Franţa sau Germania şi alta să fii îmbuibat prin România sau Bulgaria.
Un articol publicat în La Tribune recomandă calcularea contribuţiei "in proporţii rezonabile, cu grija pentru a evita efecte economice nedorite, cum ar fi migrarea capitalurilor sau evaziunea fiscala".
Corect, dar foarte general. În SUA, s-a şi avansat nivelul de bogăţie de la care ar trebui să înceapă impozitarea suplimentară: un milion de dolari. În Germania, s-a propus un impozit de 45% asupra veniturilor ce depăşesc 250.000 de euro pe an. În Anglia, exista deja introdus un impozit de 50% pentru veniturile care depăşesc 170.000 de euro.
Pericolul efectului advers
Pentru economia naţională a respectivelor ţări, asemenea măsuri înseamnă nu numai un plus de imagine, dar si un venit suplimentar la stat. Imaginea este sigură, dar venitul ar putea să fie iluzoriu, ţinînd seama de posibilul efect advers: inerenta migrare a capitalurilor.
Chiar daca magnaţii declară voioşi că abia aşteptau ocazia să plătească impozite grele, obişnuitul afacerist prosper îşi va urmări, în continuare, interesele şi va fi tentat să-şi mute sediul acolo unde statul îl stoarce mai puţin.
În zona noastră balcanica, deocamdată statul ştie să taie salariile celor săraci, dar impozitul pe bogăţie, daca va ajunge pe mîna parlamentului, nu-mi vine sa cred ca va fi aprobat vreodată de către bogaţii aflaţi acolo.