Serviciul Vamal propune pentru consultare publică proiectul Ordinului Serviciului Vamal cu privire la aprobarea permisului vamal de transbordare a mărfurilor, în care se va menţiona felul şi cantitatea mărfii care urmează să fie descărcată de la bordul unui mijloc de transport şi încărcată într-un alt mijloc de transport, precum şi termenul de efectuare a operaţiunii de transbordare.
Proiectul are drept scop asigurarea corectă și transparentă a operațiunilor de transbordare a mărfurilor aflate sub supravegherea vamală, prin respectarea condiţiilor prevăzute de Capitolul IX al Regulamentului de punere în aplicare a Codului vamal, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.92/2023.
Inițiativa este condiționată de faptul că la moment legislaţia vamală în vigoare nu prevede un model-tip al Permisului vamal de transbordare a mărfurilor stabilit de către Serviciul Vamal, care urmează a fi prezentat de către comandantul, armatorul sau agentul navei (la transportarea mărfurilor pe cale maritimă sau fluvială) sau de transportatorul acestora, de un broker vamal sau de orice altă persoană care face dovada că are dreptul de a dispune asupra mărfurilor (la transportarea pe cale ferată sau rutieră).
Aceasta rezultă în anumită incertitudine şi posibilităţi de diferite interpretări a normelor juridice respective atît de funcționarii vamali, cît şi de agenții economici transportatori. Pentru a asigura aplicarea dispoziţiilor care reglementează prevederile Regulamentului menționat supra, organul vamal solicită de la agenții economici certificarea corectitudinii datelor din Permisul vamal, precum solicită și să fie informat în scris despre orice modificare ulterioară a datelor cuprinse în acesta.
Potrivit proiectului, permisul vamal de transbordare se va întocmi în două exemplare semnate de comandantul, armatorul sau agentul navei (la transportarea mărfurilor pe cale maritimă, fluvială sau aeriană) sau de transportatorul acestora, de persoana care face dovada că are dreptul de a dispune asupra mărfurilor (la transportarea pe cale ferată sau rutieră), de funcționarul vamal și se prezintă postului vamal în raza de activitate a căruia se va efectua operațiunea de transbordare solicitată.
Recomandările pe marginea proiectului supus consultării publice pot fi transmise până la data de 1 august 2023, pe adresa electronică: viorel.plugari@customs.gov.md, la numărul de tel: (022) 574-297, sau la adresa MD-2065, mun. Chișinău, str. Nicolae Starostenco, 30.
