Potrivit modificărilor efectuate prin Legea pentru modificarea unor acte normative Nr. 212 din 20 iulie 2023 ce vizează politica bugetar-fiscală și aplicabile din 01.01.2024 au fost efectuate completări la prezentarea dărilor de seamă fiscale și termenul de plată a obligaţiilor fiscale pe perioada de suspendare a activităţii agentului economic.
Astfel Codul Fiscal a fost completat cu articolul 1882 cu următorul cuprins:
„Articolul 1882. Prezentarea dărilor de seamă fiscale și termenul de plată a obligaţiilor fiscale pe perioada de suspendare a activităţii agentului economic
(1) Pe întreaga perioadă de suspendare a activităţii, agentul economic este scutit de prezentarea dărilor de seamă fiscale, precum şi de plata taxelor şi a impozitelor, cu excepţia impozitului pe bunurile imobiliare.
(2) Pentru perioada de suspendare a activităţii, agenții economici sunt obligați să prezinte calculul impozitului pe bunurile imobiliare pentru fiecare perioadă fiscală de suspendare a activității și să achite suma integrală a impozitului calculat pentru perioadele de suspendare a activității în termen de 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de suspendare a activității.”