Direcția de colectare a impozitelor și taxelor locale a Primăriei Municipiului Chișinău nu va încasa taxa de salubrizare aprobată în baza deciziilor Consiliului Municipal Chișinău iar în cazul celor încasate deja se vor întreprinde măsuri de returnare. Proiectul de decizie cu privire la abrogarea unor prevederi din deciziile Consiliului Municipal Chișinău nr. 13/1 din 15.12.2021 și nr. 21/10 din 14.12.2022 este propus pentru consultare publică.
Prin prezentul proiect se propune excluderea din deciziile menționate a prevederilor ce țin de taxa de salubrizare.
Amintim că, conform prevederilor Deciziei CMC nr. 13/1 din 15 decembrie 2021 ”Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2022”, pct. 10 din Anexa nr.1, a fost aprobată taxa pentru salubrizare în mărime de 10 lei lunar, pentru fiecare subiect al impunerii - persoană înscrisă la adresa declarată ca domiciliu, în funcție de apartament și bloc sau casă la sol.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, plata taxei urmează a fi efectuată de către fiecare subiect până la 31 iulie 2023, pentru perioada fiscală 2022.
