Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în primele 3 luni ale anului 2025, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 13477,2 mil. lei sau 28,4% din planul anual prevăzut.
Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 6408,4 mil. lei sau 23,0% din prevederile anuale, în creștere cu 748,4 mil. lei (13,2%) comparativ cu suma acumulată în perioada similară a anului trecut.
Alte venituri au fost încasate în sumă de 188,6 mil. lei, din care 187,7 mil. lei constituie partea impozitului unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației, care a crescut comparativ cu perioada respectivă a anului trecut cu 20,9%.
Transferurile de la bugetul de stat s-au finanțat în sumă totală de 6880,1 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanțare, din care:
- 4710,1 mil. lei - destinate plății prestațiilor de asistenta socială şi altor plăti, care conform legislației sunt finanțate din bugetul de stat, acestea fiind cu 1324,9 mil. lei (39,1%) mai mari în raport cu aceiași perioadă a anului precedent;
- 2170,0 mil. lei - destinate acoperirii deficitului de venituri proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
Cheltuielile totale au fost executate în sumă de 12381,3 mil. lei sau 26,1% din suma anuală planificată. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, cheltuielile au fost mai mari cu 1939,3 mil. lei sau cu 18,6%.
Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în primele 3 luni ale anului 2025 s-a încheiat cu depășirea veniturilor asupra cheltuielilor cu suma de 1095,9 mil. lei.
Soldul mijloacelor bănești la conturile CNAS la situația din 1 aprilie 2025 a constituit 1095,6 mil. lei.